„Vreau să mă asigur că «fetele» mele, cele 999 de la Auschwitz, nu vor muri pentru a treia oară” – Heather Dune Macadam

Înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Adolf Hitler a promis soldaților săi credincioși crearea unui nou Reich, ce trebuia să trăiască cel puțin 1.000 de ani. Că a chixat cu brio, se știe. Fuhrerul și-a adunat năstrușnicele sale gânduri în celebra carte – „Mein Kampf” („Lupta mea”) în două volume, scrise în perioada 1924-1926, 782 de pagini. În pomenita carte, orice cititor poate descoperi un uluitor și abracadabrant amestec de teze pseudoștiințifice, superstiții medievale, afirmații fără de temei, promisiuni mincinoase, concluzii ilogice, generalizări ridicole. Cu mult timp înainte, Hitler își stabilea ca obiectiv fățiș dobândirea pentru Germania a unui imens spațiu vital (Lebenstraum), răpit bineînțeles altor țări. După principiul: dacă ele nu le cedează de bună voie „intră în joc legea concurenței vitale”. Citește: ceea ce nu se obține prin mijloace pașnice, se smulge prin forța pumnului. În consecință, Noul Reich, trebuia din nou să pornească pe drumul vechi urmat de cavalerii teutoni, pentru a cuceri cu spada germană ce i se cuvine.

În favoarea expansionismului agresiv pe care-l preconiza, Hitler s-a adresat așa-zisei „teorii a raselor”. Adică s-a impus! Ce spune această teorie? Umanitatea se împarte în două categorii de oameni: o infimă minoritate de „supraoameni” (Ubermenschen), formată din germani – pretinși descendenți ai miticei „seminții ariene” – din tenebrele istoriei – și o covârșitoare majoritate de „suboameni” (Untermenschen), cuprinzând neamurile degenerate, de origine latină sau slavă în Europa și întreaga populație a globului. Concluzia lui Hitler din cartea „Mein Kampf”? „Toți cei care, pe această lume, nu aparțin rasei superioare, nu sunt decât deșeuri” (Sursa: Opera citată, pag 295-296). Destinul „deșeurilor” după subjugarea lor de către neamul stăpânilor? „Soluția finală”, lagărele de exterminare: Auschwitz, Maidanek, Buchenwald, Belsen, Treblinka, Rawensbruck… au devenit de mult simboluri ale ororii impuse de paroxism. Așa cum nume precum Himmler, Heydrich, Hess, Frank au intrat în vocabularul limbilor europene ca sinonime ale călăilor de o bestialitate fără limite. Lumea se cutremură și astăzi de crimele comise de naziștii germani, de gândul la victimele arse în cuptoare și sufocate de gazul Zyklon B, martirizate de experimentele medicilor SS sau pur și simplu răpuse de inaniție și epuizare. Fantezia lui Hitler despre o planetă fără evrei a fost totdeauna prezentă în preocupările sale și ale subordonaților săi. Astfel, la 17 aprilie 1943, Gerhardt Köhrrer, șeful secției statistice a Reichului, raporta că la 31 decembrie 1942 populația „neariană” scăzuse considerabil față de 1933, anul de venire la putere a hitleriștilor. Astfel, în Germania propriu-zisă, din 561.000 de evrei nu mai rămăseseră decât 51.327. În Austria totalul lor scăzuse de la aproximativ 200.000 la 8.002; în protectoratul Boemiei și Moraviei de la 118.000 la 15.500. (Sursa: „Breviarul urii”, Paris, 1960, pag. 389).

Lumea lui Hitler

În lumea lui Hitler legea junglei era singura lege. Oamenii trebuiau să se abțină de la orice pornire miloasă și să fie cât se poate de rapace. Ceea ce trebuia să rețină din trecut era permanenta încercare a evreilor de a distorsiona structura naturii. „Evreimea”, scria Hitler, „este cea care distruge întotdeauna această ordine”. Cel puternic trebuie să-l înfometeze pe cel slab, însă evreii pot să aranjeze lucrurile în așa fel încât cel slab să-l înfometeze pe cel puternic. De aici rezultă că atâta vreme cât există evrei, germanii vor fi întotdeauna victime. Sărmanii de ei. Fiind rasă superioară, germanii merită cel mai mult și au cel mai mult de pierdut. Puterea nefirească a evreilor „ucide viitorul”.

Ați observat? În zilele secolului XXI, substantivul propriu Auschwitz e zărit peste tot, mai ales pe coperțile cărților care vorbesc despre timpul când moartea era o industrie rentabilă. Că războiul a devenit rentabil și astăzi, știm. Uitați-vă ce se petrece în Ucraina, cu cât motorul războiului funcționează mai puternic, cu atâta e mai bine pentru unii. Cum poți construi speranța în mijlocul iadului? Asta poți afla citind cartea „Pământul negru. Holocaustul ca istorie și avertisment”, traducere din engleză de Adina Avramescu, Ed. Humanitas, 2018, semnată de Timothy Snyder. Lângă acest bestseller de 475 de pagini adăugați cele trei romane de Heather Morris intitulate: „Trei surori”, „Călătoria Glinkăi” și „Tatuatorul de la Auschwitz”. Cine este autoarea? Una dintre scriitoarele cele mai în vogă din lumea întreagă în acest moment. Poza dumneaei tronează în Revista România Literară (nr. 4 / 27 ianuarie 2023). Despre Holocaust s-au scris mai multe cărți. Amintim câteva: „Biblioteca de la Auschwitz”, semnată de Antonio G. Iturbe. Volumul se bazează pe povestea adevărată a unei supraviețuitoare a lagărului nazist, Dika Kraus, care trăiește și astăzi în Israel. Altă carte recent apărută în limba română la Ed. Humanitas, în traducerea Irinei Manea, „Cele 999 de la Auschwitz” spune povestea primelor femei trimise în lagărul morții.

„Primul transport oficial care aducea evrei la Auschwitz nu a fost format din luptători ai rezistenței sau din prizonieri de război, nici măcar din bărbați, ci din fete care au părăsit Slovacia, crezând că vor lucra vreme de câteva luni. În ziua de 25 martie 1942, aproape 1.000 de tinere evreice au urcat în trenul ce avea să le ducă într-o lume căreia multe dintre ele nu îi va supraviețui” (Sursa: Opera citată, semnată de Heather Dune Macadam). Istoria Holocaustului este o temă uriașă despre care trebuie să știm totul. Este istoria nazismului, Holocaustul nu este o poveste încheiată!

Supraviețuitorii Holocaustului

Sunt pe cale de dispariție. Au fost, fără voia lor, martorii unui scenariu de groază din secolul trecut. Un exemplu? Vecinul meu, Covrij Ghiță, de pe str. Kalinin din Piatra Neamț, a murit paralizat, în chinuri groaznice, după 6 ani de prizonierat. Fiecare supraviețuitor al Holocaustului a avut de două ori ”noroc”: a supraviețuit camerei de gazare a lagărelor și a asistat în calitate de învingător la Procesul de la Nurnberg. Ei, deținuții cu haine vărgate, înseriați cu un simplu număr pe braț, i-au învins pe Himmler, Göring, Ribbentrop, Jold, Frick, Keitel… și alți criminali de război de la Spandau. Intrați pe furiș pe ușa istoriei, inițiatorii, arhitecții și executorii Holocaustului au trimis la moarte milioane de oameni, unii total nevinovați, care nu făceau parte din taberele beligerante. Profesorul univ. I. Davidson de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, de naționalitate evreu, a avut „fericirea” de a fi arestat în zilele însângerate ale progromului de la Iași din 28-30 iunie 1941 și trimis la o plimbare ucigașă, într-un vagon pentru animale. Norocul dumnealui a fost că era înalt, bine-făcut. A reușit să se înalțe peste ceilalți tovarăși de suferință și să respire printr-o crăpătură din peretele vagonului în care fuseseră îmbarcați peste 100 de persoane. Acuza adusă de cei care l-au arestat? Era „nearian”, nu făcea parte din rasa superioară. După o plimbare pe ruta Iași-Valea Lupului-Târgu Frumos-Podul Iloaei, Chestura Poliției Iași și trupele germane de ocupați l-au eliberat, speriat de moarte. L-au eliberat la Râpa Galbenă, centrul puternic legionar din oraș. Avându-l profesor la disciplina Materialismul didactic și istoric, am asistat la o scenă zguduitoare. Într-o sesiune, la un examen, un coleg de grupă care răspundea înaintea mea a confundat nazismul german cu fascismul lui Mussolini. Mamăăă!, ce tămbălău a ieșit. Cel mai revoltat fiind profesorul Davidson care nu înțelegea cum e posibil ca un student de la Istorie să nu știe ce diferență este între nazismul german și fascismul italian. Cum cei doi „combatanți” sunt decedați, declarăm „conflictul” închis.

Poate fi salvată planeta de la catastrofă?

La 20 aprilie 1945, cu 10 zile înainte de a-și pune capăt zilelor, Hitler, împreună cu Eva Braun și-a sărbătorit în buncărul de sub Reichskazlei ziua de naștere. Împlinea 56 de ani și, totodată, 4.463 de zile de cât devenise cancelar al Reichului nazist (Sursa: „Procesul de la Nurnberg”, ed. Politică, București, 1983). „Omul destinului”, ex-führerul Hitler și-a tras un glonte de revolver în gură și a părăsit istoria pe ușa din dos. Albert Speer i-a făcut ultimul portret: „era totul mort în el, totul era gol. Membrele se încovoaie, tremurau, pașii îi erau șovăitori. Era palid, se buhăise…”. Așa a arătat criminalul care a trimis la moarte șase milioane de evrei, fără regrete.

Cuvântul „Holocaust” e de origine greacă și înseamnă „ars complet”, cu înțeles de camere de gazare. Pentru noi, mioriticii, Holocaustul din România a fost un proces de discriminare, deportare și exterminare a evreilor aflați între granițele noastre. Ca parte din Holocaustul European, mareșalul Antonescu a frânat cât a putut dispozițiile naziștilor. „Curățarea terenului” de evrei s-a făcut agale și fără vlagă. Pe teritoriile controlate de statul român, Holocaustul a început cu promulgarea primelor legi restrictive anti-evreiști ale guvernului Octavian Goga și s-a sfârșit cu lovitura de stat de la 23 August 1944. Se estimează că ar fi fost uciși 280.000-380.000 de evrei români și 11.000 de rromi. Când deschizi cartea „Reflecții asupra lui Hitler” semnată de Sebastian Heffner și privești munții de cadavre fotografiate de naziști, zici că asemenea barbarie nu a existat niciodată. Oamenii nu sunt în stare de asemenea crime, de asemenea exterminări. Și totuși, istoria le consemnează. Și astăzi mai sunt germani care salută cu „Heil Hitler!” și vorbesc frumos, respectuos despre Wehrmacht! Problema e alta, am învățat ceva din lecția istorică numită Holocaust? Răspunsul pare negativ atâta vreme cât planeta noastră e bine zgâlțâită de războaie, iar șefii de stat merg în vizite de curtoazie cu valiza nucleară legată cu brățară de mână. E avertisment? Bun sau rău?

Pe 27 ianuarie s-a comemorat Ziua Internațională a Holocaustului. V-ați cinstit „eroii”? Colegii de primară, liceu sau facultate?

Prof. Dumitru RUSU

FOTO: TIME

END