A fost nevoie de condamnarea preşedintelui CJ Neamţ, Ionel Arsene, pentru ca secretarul general al judeţului, Daniela Soroceanu, să decidă să vorbească şi cu Mesagerul de Neamţ. S-a întâmplat să apară această breşă într-un veritabil zid al tăcerii într-o „norocoasă” zi de 13, în condiţiile interesului public maxim faţă de cine conduce judeţul şi când încetează oficial mandatul condamnatului fugar Ionel Arsene.
„Domnul vicepreşedinte Asaftei conduce Consiliul Judeţean Neamţ, a fost delegat în decembrie anul trecut în acest sens. Documentele pentru referatul privitor la încetarea mandatului sunt în curs de finalizare, nu vă pot da o dată certă acum. După ce prefectul emite ordinul privind încetarea mandatului domnului Arsene, Consiliul Judeţean convoacă şedinţa în care va fi ales noul preşedinte„, a declarat Daniela Soroceanu.
Angela Croitoru
Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online
- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
- Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău
Bacău. Fraudă cu bilete de călătorie pentru pensionari – prejudiciul depășește 10 milioane de lei- FOTO. Botoșani. Două camere au ars din cauza rufelor puse la uscat pe sobă!
- Suceava. Tren cu cereale deraiat la o manevră de transbordare
- VIDEO-FOTO. Operațiunea JUPITER la Botoșani. Trofeu de căprior și captură de mii de euro la suspecți de vânătoare cu lațuri și ogari periculoși
- Iași. 30 de câini au murit în foc la adăpostul în care se aflau






2 comentarii
Domnul Asaftei nu e psdist și nu a câștigat alde alegerile. Trebuiesc făcute alegeri de către consilieri județeni, așa ar fi normal. Toți susținători lui Arsenie să își de-a demisia
Puturoasa si ” specialista lui arsene”, ii trebuie o saptamana sa finalizeze hartia ??? oare cine a mentinut-o in functie ani de zile , si l-a numit si pe sotul ei in functia care nu o merita !!??? Si acum vine sa il puna pe prezentartorul de moda Asaftei , exsecretar UTC la nivel central sa preia o functie care nu o merita????ALDe plecati si voi acasa cu PSD si PNL toti sunteti o apa si un pamant !