Actualizare: Cei trei suspecți au fost arestați preventiv pentur 30 de zile. Decizia Tribunalului Neamț nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău,
Știre inițială: Cazul adolescentei de 16 ani, din București, ce a decedat subit în casa prietenului ei de 19 ani, din Dumbrava Roșie, a luat o altă turnură. Dosarul a intrat în atenția procurorilor DIICOT Neamț. Deși din datele inițiale părea că decesul a survenit ca urmare a unei sângerări vaginale ce nu a putut fi oprită, anchetatorii spun acum că tragedia a avut drept cauză determinantă intoxicația cu stupefiante.
În acest caz trei persoane au fost reținute și au ajuns în fața judecătorilor de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț cu propunere de arestare preventivă pentru acuze de trafic de droguri de risc și mare risc și deținerea de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu.
„Măsurile au fost dispuse după ce, la 31.07.2023, urmare a consumului unui drog de mare risc având ca substanță activă catinona, a fost înregistrat decesul unei persoane vătămate minore (16 ani). Din probatoriului administrat a rezultat faptul că victima a consumat drogul de mare risc împreună cu unul dintre inculpați, la domiciliul acestuia.
În cursul urmăririi penale, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Neamț împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț au prins în flagrant alți doi inculpați, care dețineau asupra lor diferite cantități de droguri, stabilindu-se că au comercializat și drogul de tip cristal, consumat de minoră și considerat, conform examenului necroptic, drept cauză determinantă a intoxicației care a condus la decesul acesteia”, conform DIICOT.
În urma cercetării la fața locului și a perchezițiilor domiciliare anchetatorii au găsit și au ridicat de peste 300 grame de canabis, cântare și grindere și mai multe obiecte purtând urme de substanță 3-CMC.
Reamintim că adolescenta de 16 ani l-a cunoscut pe tânărul de 19 ani din Dumbrava Roșie pe internet și a venit să-l cunoască. A mers acasă la el, iar în noaptea de 30/31 iulie mama băiatului a cerut ajutor la numărul unic de urgență 112 după ce fata a suferit o puternică hemoragie vaginală. Cadrele medicale au găsit-o pe minoră în stop cardiorespirator iar manevrele de resuscitare nu au mai putut-o salva (amănunte aici .
(G.S)