După ce în urmă cu patru zile au stins un incendiu izbucnit la o grămadă de gunoi, de la o lumânare (detalii aici), duminică, 20 august, pompierii au fost solicitați de două ori pentru a stinge exact același tip de incendiu.
“La ora 13:31, pompierii au fost anunțați despre producerea unui incendiu în Cimitirul Pietricica. La locul indicat pompierii de la Detașamentul Piatra Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și au stins incendiul, în urma căruia au ars deșeuri și vegetație uscată. Cauza probabilă a incendiului: focul deschis în spații deschise, de la o lumânare/ candelă.
La ora 18:05, pompierii au fost anunțați din nou că s-a produs un incendiu în Cimitirul Pietricica. De această dată, incendiul se manifesta pe o suprafață mai mare și bătea vântul. Din acest motiv, au fost alocate două autospeciale de stingere. Cauza probabilă de producere a fost aceeași.”, precizează căpitan Andrei Grancea reprezentantul ISU Neamț.
În urma acestor probleme repetate, ISU anunță ia măsuri: „Imediat după producerea primului incendiu, un cadru al Inspecției de prevenire a executat o misiune de informare preventivă în obiectiv și a discutat cu personalul destinat pazei obiectivului. Pe parcursul zilei de mâine (n.r. luni, 21 august) unitatea noastră va finaliza controlul la acest obiectiv, urmând să vă informăm asupra rezultatelor acestuia” .
Angela Croitoru
Terapie prin râs la Teatrul „Bacovia”: Cel mai viralizat caricaturist din România, Costel Pătrășcan, aduce „Râsul în grup” la Bacău- Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești
- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
Vaslui. Tânăr arestat pentru trafic de minori- Video-foto. Bacău. Fetiță de 12 ani, fugită de la școală, recuperată de polițiști
- „JUPITER” 6 – Ziua a treia: 87 de acțiuni operative, 346 de percheziții domiciliare – descinderi și în Neamț
- Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști
- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții




