Primul sistem „Kiss & Ride” din Piatra-Neamț va fi implementat la clădirea în care își desfășoară cursurile elevii Școlii Gimnaziale Nr. 5 (clădirea fostei Școli Normale, strada Gavril Galinescu, nr. 11). Acest sistem presupune un refugiu (sau un culoar) de debarcare, respectiv îmbarcare, pe unde părinții intră cu mașina, opresc în fața școlii, copilul își ia la revedere de la părinte, iar paznicul sau profesorul de serviciu preia copilul pentru a-l conduce în siguranță în curtea unității de învățământ. Timpul total pentru a lăsa copilul la școală este de aproximativ 20-30 secunde, scăzând astfel considerabil traficul care se formează dimineața și la terminarea cursurilor. Acest sistem va fi implementat în următoarele zile, iar cele 4 locuri de parcare din fața clădirii vor fi repoziționate.


Tot pentru fluidizarea traficului din zona Dărmănești, în cadrul Comisiei pentru Analiza şi Asigurarea Fluidizării Circulației Rutiere în municipiul Piatra-Neamț s-a hotărât ca pe strada Gavril Galinescu circulația să se desfășoare într-un singur sens.
Decizia intră în vigoare începând de astăzi, 4 octombrie. Circulația rutieră se va desfășura pe sens unic, de la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918 spre intersecția cu Aleea Ulmilor, conform hărții de mai jos.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Primăria Piatra Neamț
Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților- Terapie prin râs la Teatrul „Bacovia”: Cel mai viralizat caricaturist din România, Costel Pătrășcan, aduce „Râsul în grup” la Bacău
- Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești
- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
Alocațiile pentru copii și indemnizațiile pentru creșterea copilului se achită în avans luna aceasta- Vaslui. Tânăr arestat pentru trafic de minori
- Video-foto. Bacău. Fetiță de 12 ani, fugită de la școală, recuperată de polițiști
- „JUPITER” 6 – Ziua a treia: 87 de acțiuni operative, 346 de percheziții domiciliare – descinderi și în Neamț
- Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști




