Sindicaliştii din primăriile comunelor şi oraşelor au renunţat, momentan, la grava generală ce ar fi trebuit să aibă loc cu începere din data de 5 februarie. Se pare că reprezentanţii Sindicatelor SCOR şi Columna au ajuns la înţelegere cu guvernanţii care au promis eliminarea discrimănării salariale reclamată de protestatari. Din aceste considerente, cu unanimitate de voturi, s-a decis suspendarea acţiunii revendicative pentru un interval de timp determinat.
„În urma votului exprimat online de către 63% dintre grupele sindicale care au asumat în scris participarea le greva generală din primăriile comunelor și orașelor, 85% dintre voturi au fost pentru acceptarea unei înțelegeri cu guvernul, prin care se înlătură discriminarea actuală, astfel încât salarizarea din primăriile noastre să fie aliniată cu cea din tot sectorul „Administrație publică”, potrivit prevederilor OUG 45/2023, adică la nivelul prevăzut în legea salarizării pentru anul 2022, și nu cel pentru anul 2021 ca în prezent. Pentru implementarea acestei înțelegeri, se suspendă declanșarea grevei generale pentru două săptămâni, răgaz necesar guvernului pentru evaluarea completă a impactului bugetar, identificarea sursei de finanțare și inițierea actelor normative necesare. Totodată, va fi inițiată și modificarea HG nr. 302/2022, astfel încât funcționarii publici să aibă dreptul de a negocia acorduri colective la nivelul grupului de unități și nu doar la nivelul limitat la fiecare primărie în parte”, anunţă Sindicatul SCOR.
Reamintim că din judeţul Neamţ ar fi trebuit să intre în grevă generală un număr de aproximativ 400 de funcţionari din 27 de primării din comunele judeţului. Aceştia au fost în grevă de avertisment săptămâna trecută, pe 31 ianuarie în intervalul orar 11:00 – 13:00 (amănunte aici).
(G.S.)