Polonia rămâne cel mai important partener al României din regiune și un aliat puternic al țării noastre în NATO.
În acest context, vizita doamnei Małgorzata Kidawa-Błońska, mareșal al Senatului Republicii Polone, la București, consolidează dialogul parlamentar și relațiile bilaterale excelente în plan economic, diplomatic și geopolitic dintre România și Polonia, aspect evidențiat și de domnul Nicolae Ciucă, președintele Senatului și președintele PNL
În plan economic, Polonia rămâne unul din partenerii principali ai României, valoarea schimburilor comerciale româno-polone atingând aproape 11 miliarde euro anual, Polonia fiind al 5-lea partener comercial al țării noastre.
În cadrul întrevederii de la București, președinta Senatului polonez ne-a asigurat de întreaga susținere a Varșoviei în privința aderării depline a țării noastre la Spațiul Schengen și OCDE.
Țările noastre fac deja eforturi comune în gestionarea fluxului de refugiați ucraineni și pentru crearea unui plan european coerent pentru reconstrucția Ucrainei, după război. Totodată, am salutat susținerea pe care Polonia o acordă parcursului European al Republicii Moldova și Ucrainei.
Eugen Țapu-Nazare
Președintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism din Senat