Partidele din România nu au ideologie, nu sunt de stânga sau de dreapta. Cel mult s-ar putea spune că avem formațiuni politice conservatoare, ultraconservatoare sau progresiste, deși chiar și în această clasificare, interesul contează mai mult decât ideologia.

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR, votată și de reprezentanții minorităților și de SOS România, a dus la căderea Guvernului la mai puțin de un an de la instalarea „coaliției pro-europene”. În plină criză politică, creată pentru eliminarea lui Ilie Bolojan din fruntea Guvernului, partidele își fac negocieri, calcule și formulează pretenții pentru a veni la putere. Dar, ceea ce ar trebui să îngrijoreze mai mult partidele, mai ales pe cele tradiționale, este că își pierd orice urmă de identitate.

Cine este votantul PSD în 2026

Criza de identitate se face cel mai mult resimțită în PSD, pentru că întrebarea „Care este profilul de votant PSD” nu mai are un răspuns atât de clar cum avea în urmă 15 ani.

Social-Democrații au fost numiți de unii, de-a lungul timpului, „partidul pensionarilor”. Un exemplu era la alegerile din 2016 când peste 40% din toți votanții partidului aveau peste 60 de ani. În timp, și această pondere s-a mai diminuat. O altă caracteristică a electoratului PSD, era aceea că domina în mediul rural. Cu o organizare de fier moștenită de la fostul sistem, PSD este partidul cu cea mai bună reprezentare teritorială și a dominat alegerile locale, atât în ceea ce privește primarii cât și consilierii locali și județeni.

PSD a fost și un partid care se baza pe sprijinul, tacit bineînțeles, al Bisericii. Nu puține au fost cazurile în care slujba de duminică se termina cu un îndemn la vot, direct sau indirect, pentru valorile tradiționale social-democrate ale României.

Toate acestea puse împreună dau o imagine pentru un profil al votantului PSD. Dar realitatea din 2026 arată că partidul nu se mai poate baza pe aceste elemente pentru a-și asigura un vot. PSD s-a schimbat radical, mai ales în perioada în care a fost condus de Liviu Dragnea. Chiar dacă și cei care l-au precedat aveau mână de fier în fruntea partidului, Dragnea a pus PSD pe calea unui discurs mult mai radical, un discurs cu care electoratul tradițional al partidului nu era obișnuit. Social-democrații s-au văzut tot timpul ca moderați, raționali. Schimbarea de atunci a creat fracturi în partid care se văd și astăzi, deoarece o bună parte din oamenii aduși în față de Dragnea (Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Sorin Grindeanu) conduc și acum PSD, chiar dacă „tătucul” face podcast-uri.

Cea mai mare problemă a PSD, din punct de vedere electoral, este AUR. Partidul condus de George Simion acaparează din electoratul PSD tocmai pentru că vizează aceleași categorii de persoane. AUR este un partid care folosește imaginea bisericii și promovează o mai adâncă conlucrare între stat și biserică. Motiv pentru care, am văzut și la ultimele alegeri, AUR a primit sprijin din zona religioasă, cel mai clar exemplu fiind arhiepiscopul de Tomis, IPS Teodosie. AUR a preluat, de asemenea, din mesajele mai agresive pe care Liviu Dragnea le-a făcut populare în PSD: Uniunea Europeană este răspunzătoare pentru greutățile economice prin care trec oamenii, trebuie să ne protejăm cultura și identitatea națională. După „debarcarea” lui Dragnea, PSD a adoptat un discurs mai moderat și acum o parte a electoratului partidului de atunci care a fost convins de aceste argumente, gravitează către un partid, AUR, care a preluat un discurs similar.

Același lucru se întâmplă și cu unele categorii sociale care în mod tradițional mergeau către PSD: pensionari, funcționari publici, șomeri.

Nu trebuie uitat că electoratul cel mai important al PSD din anii anteriori era unul cu medie de vârstă mare și este clar că noile generații caută alternative la partidele tradiționale care sunt văzute ca vinovate pentru starea actuală. Atunci rămâne întrebarea dificilă: care este portretul actual al votantului PSD? Cui se adresează partidul?

PSD a fost puternic atunci când a avut un om în față, care trăgea partidul. Cu bune, cu rele, Ion Iliescu, Adrian Năstase și chiar și Liviu Dragnea au jucat acest rol. Au fost locomotive pentru partid, figuri recunoscute la nivel național. Sorin Grindeanu este departe de a putea juca acest rol, el fiind mai cunoscut ca „secund” pentru Dragnea sau Ciolacu.

Dar problema acestui partid este că într-o eră a politicii „anti-sistem” niciun partid din România nu este mai sinonim cu sistemul decât PSD. De la moștenirea sistemului dinainte de 1989, la modul în care toate deciziile în partid se iau cu peste 97%, la reprezentanți care conduc localități de decenii, toate arată un partid care este nu numai parte a „sistemului” dar care a definit acest „sistem” în ultimele decenii.

La final, cireașa de tortul dificultăților cu care se confruntă PSD, vine de la alianțele din ultimii ani. Soluția de alianță cu liberalii pentru o majoritate confortabilă în Parlament a fost adoptată de mai multe ori. USL, fie că e varianta 1, 2 sau la a câta s-a mai ajuns acum, nu a fost niciodată popular. A dat senzația electoratului că ei nu contează. Chiar dacă PSD și PNL se atacă în campanii, cad la pace după, guvernează în „armonie”, pentru ei. Aceste alianțe au slăbit ambele partide și a contribuit la criza lor de identitate. Mai ales „coaliția pro-europeană” de după alegerile din 2024. Este greu ca PSD să justifice atacurile continue și extrem de agresive împotriva USR (de obicei cu acuzații mult mai grave decât cele formulate împotriva „suveraniștilor”), când ei sunt parteneri de guvernare. După ce PSD l-a atacat 8 ani pe Nicușor Dan, când acesta activa la București, venirea la Cotroceni a făcut, aparent, prieteni din vechii dușmani. Aceste schimbări de poziții rămân în mintea oamenilor și sunt văzute de mulți ca fiind dictate de interes sau putere.

Dar celelalte partide ce fac?

PNL este clar că nu se descurca mai bine decât PSD. Partidul lui Brătianu s-a afundat în sondaje și anul 2024 a fost un dezastru electoral, cauzat în mare parte de alianța dintre Ciucă și Ciolacu, care a demoralizat electoratul liberal.

Este greu să țipi de „ciuma roșie” când ei sunt partenerii tăi de guvernare, cu care împarți puterea timp de ani de zile. În privința politicilor sale, liberalii au avut mesaje confuze. De la Crin Antonescu care spunea că liberalii din România ar trebui să fie mai conservatori, o declarație care sună cel puțin ciudat, la figuri ca Rareș Bogdan sau Cătălin Predoiu care, în ciuda faptului că PSD tocmai le-a dat jos premierul, își doresc să continue „alianța”.

PNL a încercat mult timp să se definească în raport cu PSD, ca o alternativă la social-democrații care „căpușează” statul. Se bazau tot pe un electorat matur, mai mult din mediul urban dar tot destul de conservator. Dacă PSD se promovează mult la oamenii din sistemul public, PNL vroia să se concentreze mai mult pe mediul privat. Dar la fel cum social-democrații au fost „atacați” de AUR, liberalii s-au văzut concurați de USR (cu sau fără PLUS, în funcție de perioadă).

În toată competiția electorală, s-a părut că PNL s-a pierdut și riscă, la fel ca PSD, să se scufunde electoral și mai mult. Din această perspectivă, Ilie Bolojan a venit cu ceva nou. De când conflictul politic cu social-democrații a devenit mai clar, părea doar o chestiune de timp până la debarcarea lui Bolojan de la fruntea PNL. Au mai fost multiple exemple în ultimii ani cu premieri liberali care, când și-au pierdut funcția executivă au pierdut și puterea în partid: Ludovic Orban, Gabriel Cîțu, Nicolae Ciucă… Dar, cel puțin deocamdată, Bolojan s-a ținut tare și a încercat o nouă poziționare: un partid reformator care să modernizeze și să eficientizeze statul, care să elimine „sinecurile”. De la declații la acțiune e cale lungă, pentru că ceea ce s-a numit „reformă” în timpul guvernării din ultimul an a fost mai dureroasă pentru populație decât pentru „elită”

PNL încearcă deci să „meargă cu valul”, se fie un partid împotriva sistemului corupt. De aici și apropierea mai mare cu USR, care și-a făcut imaginea tocmai pe acest fel de discurs. Dacă vor reuși să pivoteze și să devină credibili pentru acest electorat, rămâne de văzut.

În loc de concluzie

PSD și PNL își pierd statutul de forțe politice dominante chiar în perioada în care trec prin această criză de identitate. Paradoxal, partidele mai noi, AUR și USR par mai bine definite. Formațiunea condusă de George Simion este varianta ultra-conservatoare, dar care se declară anti-sistem. USR este alternativă progresistă din România, dar tot cu discurs anti-sistem (chiar dacă au făcut parte din acest sistem de mai multe ori deja).

Cu alte cuvinte, atât AUR cât și USR au o modalitate clară de a se prezenta electoratului. Ceea ce le lipsește este organizarea teritorială, mai ales în mediul rural, fără de care este greu să câștigi marile bătălii politice în România. Mai ales AUR suferă încă la acest capitol. Primarii joacă un rol esențial și în alegerile naționale prin influența pe care o au asupra oamenilor din localități, dar chiar dacă PSD și PNL domină în această privință, se poate vedea că și puterea edililor locali se diminuează

Dar cu atât PSD și PNL scad, lasă loc pentru noi formațiuni politice care să vină cu mesaje mai clare pentru electorat.

Vlad BĂLĂNESCU