După 20 de ani de pauză în învățământ, nota 10 la Definitivat

Școala Profesională Adjudeni este în prim planul știrilor din învățâmântul nemțean în această vară. Prima știre care a făcut vâlvă a venit la Evaluarea Națională, când un elev care a studiat aici, Cristian Lucaci a obținut cea mai mare medie din județ din mediul rural, 9,82, cu 10 la matematică (mai multe despre acest tânăr puteți citi aici). Este fără îndoială în primul rând meritul elevului, dar și al școlii, al colectivului de profesori, mai ales că rezultatele generale au fost bune. Semn că nu vorbim despre o întâmplare. Confirmarea că acolo există oameni deosebiți care predau a venit la examenul de Definitivat, când o educatoare a obținut nota 10. Este vorba despre Elisabeta Medveș, care, nota bene, a reușit această performanță după o pauză de activitate didactică de 20 de ani, la doar un an după revenirea la catedră. O discuție cu ea despre ambiție, destin și perseverență și dragoste față de copii.

– Școala unde activați se poate mândri anul acesta cu cea mai mare notă la Evaluare pentru un elev din mediul rural și cu nota 10 la Defintivat pe care ați obținut-o. Pare să fie un loc propice pentru educație…

Da, eu zic că da, nu vorbim despre o întâmplare. Să știți că, apropo de asta, la o oră de dezvoltare personală chiar le vorbeam copiilor despre oameni care au plecat din Școala Adjudeni și muncesc în străinătate și chiar și în țară în locuri greu de ajuns. Din școală, de la Adjudeni, a plecat cineva care lucrează la Ministerul Cultelor, din școală de la Adjudeni este cineva în Olanda la studii la universitate, din Școala Adjudeni chiar și fratele meu a lucrat ca inginer în Anglia, la metrou. Acestea sunt câteva cazuri, dar cu siguranță sunt mult mai multe exemple cu care ne putem lăuda. Ca să nu vorbesc despre sutele de elevi care au devenit meseriași de înaltă calificare.

– Cum ați ales să deveniți educatoare și ce v-a atras cel mai mult la profesia aceasta?

Îmi plac copiii. Îmi place să mă joc cu ei, m-au atras dintotdeauna. Mi-a plăcut și să învăț și acum mulți ani mi s-a oferit o bursă, am fost ajutată ca să studiez la Școala Normala „Vasile Lupu” din Iași în cadrul Bisericii Catolice, am fost susținută la timpul acela. Am terminat școala, am lucrat ca educatoare 2 ani de zile la Adjudeni la Grădinița „Sfântul Iosif”, după care m-am căsătorit, au urmat copiii, am făcut o pauză de 20 de ani, iar apoi anul trecut am dat titularizarea, unde am obținut 7. Având în vedere că am avut o pauză atât de lungă, pentru mine a fost o performanță. Iar anul acesta m-am pregătit și am avut un avantaj pentru că am avut clasă pregătitoare, iar subiectele au fost legate de această clasă, lucru care spun că m-a avantajat un pic, deși am fost pregătită pentru toate subiectele. Dar aici a fost pe teritoriul meu, cum se spune, am avut practică la clasa pregătitoare, lucru care, desigur, m-a avantajat.

– Ați dat examenul la limba și literatura română și matematică.

Dacă e să vorbim de matematică este pasiunea mea. Adică dacă vreau să mă recreez fac un exercițiu la matematică, chiar și de gimnaziu. La literatura română încă din școală am început să mă duc și pe partea asta. Nu pot să spun că este preferata mea, dar am citit cărți în perioada aceea, am început mai mult să citesc în perioada când am făcut școala postliceală de învățători-educatoare. Gramatica, de asemenea, în timpul școlii nu permiteam doamnei profesoare să treacă mai departe dacă nu înțelegeam, adică efectiv mergea mai departe dacă înțelegeam. Și mi-a plăcut gramatica, este o știință exactă și eu m-am împăcat foarte bine cu ea, în general a mers bine.

– Ce  provocări ați întâmpinat la catedră?

A fost un început foarte greu, extraordinar de greu, dar colectivul de la Școala Adjudeni, căruia țin să-i mulțumesc pe această cale, m-a sprijinit foarte mult. Începând cu doamna director și ceilalți colegi, colege m-au ajutat foarte mult la început pentru că a fost o pauză atât de lungă, mai ales că eu am profesat ca educatoare și nu ca învățătoare. Dar încetul cu încetul, pas cu pas, pot să spun că am renunțat la prieteni în perioada asta, am renunțat uneori și la familie. Bineînțeles, copiii au crescut și avantajul era că mai puteau să-și facă și singuri de mâncare sau în vacanțe, în week-end-uri mă mai sprijineau cu grădina, adică pentru activitățile gospodărești am găsit înțelegere la familie. Și pas cu pas am tins pentru că am știut că am o vârstă și nu-mi permit să ratez acest examen pentru că dacă la 20 de ani zici „dacă nu iau anul acesta iau la anul”, la mine e mai greu să te gândești „la anul”. Anul acesta trebuie. Și de o lună încoace a venit și soțul, care a fost plecat în străinătate, îi mulțumesc și lui. A fost acasă, m-a sprijinit cu treburile gospodărești astfel încât eu să mă pot axa pe învățat. Ca provocări, un alt lucru pe care aș vrea să-l menționez aici este relația cu părinții, cu care colaborez foarte bine acum și care mă sprijină foarte mult în această activitate, se vede și munca lor de acasă. Deși sunt puțini copii la clasă, sunt isteți și chiar pot să spun că mi-am permis să sar din programă, să merg peste nivelul de programă pentru că copiii sunt foarte receptivi și chiar mi-am permis mai mult decât programa. Le-am mulțumit și părinților pentru frumoasa colaborare pentru că, până la urmă, interesul comun, al meu și al părinților, este educația copilului și atunci când sprijinul vine din două părți se cunoaște.

– Cum reușiți să mențineți motivația și interesul copiilor pentru învățare?

Chiar și la examen mi-a căzut jocul didactic. Dar nu doar jocul didactic, să știți că de multe ori dacă într-o zi nu mi-a ieșit lecția am căutat să schimb și totdeauna am avut în vedere jocul. Că e un joc didactic, că e un joc de rol, că e un joc de societate. Am avut cărți, zaruri, clepsidre, tot felul de materiale adaptate vârstei lor. Și chiar și recompense prin „față veselă”. Mă întrebau: „ne puneți față veselă?” Și atunci era o motivație pentru ei, doreau să rezolve mai repede pentru a primi acea „față veselă”.

– Aveți în minte anumite proiecte sau activități speciale pe care să le implementați pe viitor?

Da. Mă gândesc din toamnă la un proiect care are ca scop să valorizeze și acei copii care sunt mai lenți, și acei copii care sunt talentați și la altceva decât română și matematică. Spre exemplu, am o fetiță în clasă care e pasionată de gimnastică, face piruete, se dă peste cap și face tot felul de lucruri. Dar în același timp mă gândesc ca prin acest proiect să fac o diversificare și a materialelor și urmăresc să descoperim împreună cu părinții lucrul la care este bun copilul, că până la urmă, le spuneam și copiilor mei de acasă: „totdeauna să căutați să vedeți unde sunteți buni, nu unde se câștigă mult sau unde merge toată lumea. La ce sunteți voi buni.” Dacă vă gândiți la proiecte mai mari, așa, în plan îndepărtat, cu siguranță că mintea îmi zboară, dar le las acolo până când se deschid noi uși. Da, visez la mai mult, dar deocamdată nu-mi sunt clare în minte. Pe când pentru proiectul acesta mă gândesc să abordez părinții și chiar și copiii astfel încât învățarea să devină relaxantă, să facă din plăcere, ceea ce le place. În acest proiect va fi ceva foarte larg, cred că voi lua pe teme, pe anotimpuri, astfel încât fiecare să meargă cu imaginația liberă, să nu fie îngrădit de școală. Deși școala va merge înainte cu treaba ei, prin acest proiect urmăresc să fie puse în valoare calitățile fiecărui copil.

– Ce sfaturi ați oferi celor care doresc să urmeze o carieră în învățământ?

Eu nu pot să îmi dau prea mult cu părerea pentru că am doar un an de experiență. În schimb, aș merge pe general, adică să crezi că se poate. Cred, pot, vreau și acționez. Atât. Viața este făcută cu încercare, eroare, încercare, reușită. Nu întotdeauna viața este făcută doar din victorii, dar de multe ori și din greșeli învățăm. Trebuie să ni le asumăm, trebuie să fim conștienți că fac parte din viața noastră și să nu ne debusolăm la fiecare lovitură, de acum să credem că viața se oprește acolo. Nu, viața merge înainte. Și mult curaj, multă implicare și o să poată.

– Cum vedeți în viitorul dv. în învățământ?

Nu aș vrea să vorbesc dinainte. O să răspund ce le-am spus părinților la prima ședință: vreau să vorbesc prin fapte, prin muncă. Iar munca mea ascunsă de acasă a ieșit la iveală la acest examen. La examenul de Titularizare de anul trecut, când m-am pregătit și poate foarte puțină lume a știut, dar eu acolo, în casă la mine, îmi făceam treaba. La fel și acum, fiecare inspecție pregătită și s-au văzut rezultatele, examenul a fost pregătit și au vorbit faptele. Întâi să fac și după aceea vorbesc sau să las faptele să vorbească de la sine. Simt nevoia să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această performanță, pentru că trebuie să recunosc că de una singură nu aș fi reușit. Am avut în primul rând sprijinul familiei, după care sprijinul școlii, sprijinul Inspectoratului prin acele cursuri de formare de la Casa Corpului Didactic. Am avut, în același timp, sprijinul colegelor din întreaga țară, că am avut un grup de WhatsApp unde noi am colaborat și ne-am pregătit împreună și țin să mulțumesc pe această cale tuturor colegelor care s-au implicat cu materiale pe care le-au pus pe grup, cu întâlnirile de pe WhatsApp, unde am dezbătut anumite subiecte, iar lucrul acesta mi-a fost de un real folos. Cu siguranță mai sunt și alte persoane cărora trebuie să le mulțumesc, nu-mi trec prin minte acum, dar dacă știu că m-au ajutat în această perioadă și pentru această performanță eu le mulțumesc tuturor.

Alexandru ANDRIEȘ