În Primul Război Mondial, ce pentru români a fost de întregire naţională, pierderile au fost imense, atât pentru combatanţi, cât şi pentru populaţia civilă. Judeţul Neamţ a cunoscut frontul, bombardamentele, refugierile sau rechiziţiile. Şi nemţenii şi-au adus obolul lor de jertfă şi au contribuit la efortul de război al ţării, fiecare după puterile sale.
Începând din 1916, odată cu ordinele de mobilizare, au sosit la Prefectura Județului Neamț și ordine de rechiziții. S-au făcut la primării inventare amănunțite asupra bunurilor cetățenilor din comune. S-au rechiziționat căruțe, vite, oi, hamuri, trăsuri, furaje, de asemenea, pentru industria de armament, au fost strânse metale ca: alamă, aramă, și bronz. Pentru județul Neamț au fost fixate următoarele cantități de astfel de metale: 827 kg aramă, 2.252 kg alamă și orice cantități de bronz. Populația s-a achitat, dând vase de alamă, cazane de țuică sau sârmă.
Pentru bunurile rechiziționate, populația primea bonuri de rechiziții care trebuiau mai târziu să fie achitate de către Administrația Financiară. Rechizițiile se repetau des. În septembrie 1916, Prefectura Județului Neamț aducea la cunoștință că județul este obligat să transmită lunar armatei anumite cantități de furaje și alimente, printre care 250 de vagoane fân și 250 de vagoane paie. Prefectura raporta Ministerului de Război că a trimis Depozitului Regional Făurei 124 vite mari, 216 oi, un vagon de varză, un vagon de rădăcinoase, alte zarzavaturi și un vagon de cartofi.
Pentru echiparea armatei și îngrijirea răniților din spitale, autoritățile au apelat la populație ca să contribuie cu lenjerie, ștergare, ciorapi și alte produse. Populația a răspuns apelurilor, contribuind după puteri, astfel, un număr de 143 locuitori din orașul Piatra-Neamț au trimis următoarele obiecte de îmbrăcăminte: ”173 cămăși pânză, 143 perechi indispensabili, 37 cămași, 40 flanele, 254 perechi de ciorapi, 114 prosoape, 137 șervete, 22 perne, 91 metri pânză, 66 batiste, 12 fețe pernă, 3 țoale”.
Locuitorii din comunele Costișa, Orbic, Mocani au trimis pentru „Crucea Roșie”: ”44 bucăți pânză în lungime de 1-4 metri fiecare, 10 șervete, 13 ștergare, 14 lăicere de cânepă”. În același fel au răspuns și locuitorii din comunele Buhalnița, Dobreni, Ghindăoani, Șerbești, Costișa, Bălțătești, Budeștii Precistei. Un număr de ”21 doamne din Piatra-Neamț oferă lenjerie confecționată pentru spitalele militare”. Aceeași destinație avea și pânza țesută de maicele din mănăstirile Văratic și Agapia. Astfel 33 de maici din mănăstirea Văratic au țesut pentru armată 1.998,90 metri pânză în valoare de 599,50 lei. Cadrele didactice din orașul Piatra-Neamț s-au oferit să ajute la confecționarea lenjeriei necesare echipării și schimbării răniților din spitalele aflate în județ. Cu toate că refugiații duceau mari lipsuri, au strâns pe liste de subscripție suma de 282 lei pentru fondul invalizilor de război. Populația și-a adus contribuţia la susținerea materială a armatei și spitalelor militare din toată inima. Semnificativă este fraza dintr-o scrisoare a unor oameni simpli din Buhalnița: ”Noi iubim oastea românească, căci ea este a noastră, ostașii sunt copiii și frații noștri”.
Această contribuție a dus la îngreunarea situației populației județului. Dacă ordinele de rechiziționare erau făcute în baza unor inventare, oarecum raționale, au fost săvârșite abuzuri din partea autorităților, cât și a unităților militare ruse cantonate în această zonă.
Din toamna anului 1916 și în prima jumătate a anului 1917 s-a consumat cea mai mare parte a furajelor, o mare parte a semințelor ce urmau a fi semănate în primăvara anului 1917, iar numărul vitelor scade. O statistică demonstrează că din 30.500 capete de animale câte erau în 1915 în zona de munte a județului, în 1918 rămăseseră 23.500. În fața acestor greutăți țăranii au făcut numerose plângeri adresate Prefecturii sau Consilieratului Agricol Neamț. Locuitorii din satul Secu, la 1 martie 1918, arătau că nu mai au fân de dat, că au dat destule din câte au avut: ”Dar acum credeți-ne că suntem sleiți cu totul”.
În comuna Mărgineni, șeful postului de jandarmi ”face veșnic rechiziții de care cu boi și cai cu toate că vitele sunt așa slăbite, încât pentru a trage un car se pun câte 4 boi”. În comuna Tazlău, jandarmii făceau rechiziții de căruțe și animale, oamenii neputând să facă muncile de primăvară. Dar mari abuzuri au săvârșit unitățile rusești. Primele unități au venit începând cu luna noiembrie 1916, fiind cantonate aproape în toate satele județului. Au început astfel pentru populație noi griji, care au înrăutățit și mai mult situația materială a locuitorilor. Din datele existente în arhive, aceste trupe au cumpărat în perioada de cantonare 420.000 kg grâu, 869.000 kg ovăz, 700.770 kg orzoaică, 433.300 kg paie de grâu, 645.923 kg paie de ovăz, 133.432 kg fân. Însă mari cantități de astfel de produse au fost ridicate cu forța. Astfel, la 4 septembrie 1917, agronomul şef al Regiunii a II-a Agricolă, raporta la Consilieratul Agricol Neamț despre modul abuziv în care se aprovizionau armatele ruse cu cereale, furaje și alimente. În raport se sublinia și faptul că autoritățile comunale sunt neputincioase în rezolvarea acestei probleme, deoarece soldații ruși reacționează violent când când li se cere socoteală: ”Felul cum se face aprovizionarea trupelor ruse cu alimente și furaje în această regiune este de natură de a zdruncina bunăstarea economică. Se ridică fără nici o teamă cereale, furaje și vite de toate categoriile. Întrebând autoritățile comunale pentru ce nu opresc, spre a cerceta dacă acești ruși au ori nu autorizație să facă asemenea cumpărături, mi s-a răspuns că nu e posibil să o facă, rușii refuză să dea deslușiri, spunând că nu știu românește, iar dacă se încumetă cineva să încerce a-i opri din drum amenință și izbesc cu cuțitele și cu orice ar avea în mână”.
Primarul comunei Bicaz informa Consilieratul Agricol la 25 martie 1917 că locuitorii comunei ”nu fac arături deoarece trupele rusești cantonate în comună au pus stăpânire pe pământurile de cultură, acționând cu caii, trăsurile, tunurile și atelajele pe aceste terenuri, provocând mari distrugeri”.
În comuna Tarcău, trupele ruse din Divizia 103 provocau distrugeri ”păscând cu caii fânețele, călcând arăturile și semănăturile, distrugând gardurile”.
La 31 ianuarie 1917, Consilieratul Agricol Neamț era nevoit să apeleze la Ministerul Agriculturii, Ministerul de Război și Ministerul de Interne pentru a interveni pe lângă Armata a IX-a rusă să nu mai ridice cu forța produse agricole. La 22 februarie 1917, Consilieratul revine la Ministerul de Război arătând că armata rusă continuă să ridice cu forța vite de la țărani. La 3 februarie 1917, Consilieratul Agricol cerea Ministerului de Război să trimită în județ pe comandantul militar teritorial pentru a aplana ”litigiile zilnice ce se ivesc între populația rurală și armată în urma deselor rechiziții de produse și furaje”.
Personalul medical din judeţ a încercat să-şi facă cât mai bine datoria. Pentru merite deosebite o parte din personalul medical român și francez din județul Neamț a fost decorat. Marele Cartier General Serviciul Sanitar comunică Spitalului nr. 168 Piatra-Neamț că au fost decorați cu ordinul „Coroana României, gradul de cavaler” medicul sublocotenent Theodor Turtureanu, farmacistul sublocotenent OIteanu Traian, doctor Bistriceanu Irimia, Grigorescu Vasile și Caffa Leon.
Pentru munca neobosită zi și noapte, pentru modul cum și-a făcut datoria și pentru aportul deosebit în îngrijirea bolnavilor, doctorul Sempe, șeful misiunii medicale franceze din județul Neamț, a fost decorat de Ministerul de Război, la 14 iulie 1917, cu medalia „Legiunea de onoare”.
Generalul Berthelot, șeful misiunii franceze în România, a făcut o vizită la Piatra-Neamț pe data de 6 august 1917, pentru a decora pe dr. Sempe şi cu acest prilej sunt inspectate și o parte din spitalele din Piatra-Neamț. Cu toate greutățile întâmpinate în asistența medicală, puținii specialiști au făcut eforturi mari pentru a se achita cât mai bine de datoria ce le revenea. Au fost ajutați de populație: fie cu diferite obiecte de îmbrăcăminte necesare răniților, fie cu participarea directă la îndrijirea lor. Astfel, la mănăstirile Neamț și Văratic activau în rândul personalului medical mai mulţi călugări și maici.
Cadre didactice din județ sau refugiați au activat alături de personalul sanitar ca administratori, surori, infirmieri sau contabili. Din documente reiese că în acest mod au participat activ 56 cadre didactice.
Încheiem această incursiune prin documentele arhivelor nemţene din perioada războiului de întregire. La 1918, Neamţul, unul dintre judeţele care au avut cel mai mult de suferit de pe urma războiului, trăia bucuria Marii Uniri şi a faptului că dintr-o regiune de graniţă devenea judeţ de mijloc de ţară, iar Ceahlăul nu mai privea în zare spre un nedrept hotar…
Prof. dr. Daniel DIEACONU