Biblioteca Județeană Neamț, în colaborare cu Direcția pentru Cultură Neamț, a organizat conferința publică cu tema „Mănăstirea Bistrița în veacul său de aur. Cultura materială a Moldovei în secolul al XV-lea“. Manifestarea a avut loc pe 14 noiembrie și a fost susținută de istoricul și arheologul medievist Adrian Andrei Rusu. „Alexandru cel Bun a clădit biserica cu hramul Maicii Domnului, alături de un foarte probabil turn, judecat prea des drept clopotniță, un grup întreg de «case domnești», cu valoare de palate autentice la scara timpurilor, alături de formule de protecție ale ansamblului, care nu erau ziduri de incintă. Ea a dispus de mirabile podoabe, pe care le-am detecta cu greu în alte locuri (fresce aparte, imitând vechi mozaicuri, podele smălțuite cu decupaje curbe, ochiuri de geam aurite, fără moșteniri ulterioare)”, a declarat Adrian Andrei Rusu în deschiderea manifestării.
Cu referire la lăcașul de cult istoricul a punctat atât producția proprie de ceramică, cât mai ales faptul că acolo a existat cel mai mare procent de importuri pe care arheologia le-a înregistrat până în prezent în Moldova contemporană. „Prezența importurilor de mare calitate, din ceramică, și mai ales din sticlă, demonstrează că, în primul rând domnia le-a avut în «casele» ei. Aceeași capitol al produselor obținute prin vitrifiere, a arătat o direcție de curgere italiană, neatestată pentru prima jumătate de veac XV, dar a lămurit convingător ideea că realizările locale nu se datorau vreunei unice direcții de influențare, ci dimpotrivă, demonstrau o remarcabilă focusare concentrică spre Moldova. Întăreau mesajul cahlelor care nu se puteau revărsa decât din cel mai apropiat vest. Dar arhitectura sugerează elemente sârbești, iar ceramica, complicate sinteze nord-pontice. Din acea zestre s-au detașat, pentru simpla funcționalitate ori pentru a servi drept modele, piese care au intrat în averea mănăstirii. Veacul s-a rotunjit pentru ceea ce a adus la Bistrița Ștefan cel Mare, probabil doar după 1476. O nouă biserică (până acum foarte neclară), o clopotniță cu paraclis, o stăreție, alte construcții ambițioase, rămase neterminate. Marea epocă a ceramicii de semilux s-a oprit, iar cahlele de sobă au intrat într-o altă istorie, până recent nedivizată de mijlocul veacului”, a punctat istoricul Rusu.
Istoricul și arheologul medievist Adrian Andrei Rusu are o intensă activitate publicistică grupată în peste 20 de volume tipărite și circa 160 de studii și articole publicate. Deși născut și format la școli din Transilvania, în anii din urmă a realizat lapidariul Mănăstirii Putna și un masiv volum dedicat culturii materiale din timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Între anii 2017-2024 a supravegheat cercetarea arheologică a Mănăstirii Bistrița. Materialul rezultat, aflat în stadiul finalizărilor, va face obiectul a două volume masive, propuse pentru tipar, în anul 2025.
FOTO Facebook Adrian Andrei Rusu
(G. S.)
