O tragedie s-a petrecut în această dimineață, 14 ianuarie la Centrul Social Pietricica din Piatra Neamț. Un bărbat de 75 de ani a fost găsit spânzurat în camera sa de către un asistent medical al unității. Poliția Neamț a fost sesizată în jurul orei 03.10, la fața locului deplasându-se mai multe echipaje pentru a demara cercetările.
Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț.
Un comunicat emis de Direcția de Asistență Socială Neamț menționează că ar fi fost vorba despre un suicid și oferă mai multe detalii despre victimă.
„În cadrul Centrului Social Pietricica a avut loc un eveniment nefericit care s-a soldat cu decesul unui beneficiar. Persoana în vârstă de 75 de ani a încetat din viață astăzi, 14 ianuarie în jurul orei 3:00, urmare a unui suicid.
Beneficiarul a suferit mai multe intervenții chirurgicale la membrul inferior stâng, care au presupus în primă fază amputarea falangelor, medicii de la mai multe unități medicale din țară au recomandat amputarea piciorului.
Vestea aceasta l-a tulburat, iar în ultima vreme a beneficiat de consultanță psihologică oferită de specialiștii centrului.
Angajații centrului au apelat numărul de urgență 112, însă echipajul medical venit la fața locului nu a putut constata decât decesul persoanei.
Regretăm nespus pierderea acestuia și transmitem condoleanțe familiei!”, menționează comunicatul emis de DAS.
M.N.
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni





