
Conform datelor oficiale, cele mai multe cazuri, 1.415, au fost infecții acute ale căilor respiratorii superioare. În 28 de situații a fost nevoie de internare medicală. Circa jumătate dintre pacienți, 712, au fost copii cu vârsta de până în 14 ani. În alte 448 de situații medicii au diagnosticat pacienții cu pneumonie. Puțin peste 50% dintre cazuri au fost la minori, iar 35 dintre aceștia au ajuns pe patul de spital pentru tratarea afecțiunii. S-au mai înregistrat și 64 de cazuri de gripă clinică, din care 38 la copii. 22 de persoane au fost tratate de gripă în spital, 3 pacienți fiind minori. „Ponderea cazurilor internate în această săptămână (7%) a fost mai mică comparativ cu săptămâna precedenta (11%)”, mai arată sursa citată.
De menționat este faptul că până acum au fost vaccinate antigripal 27.048 persoane, din care 26.849 din grupele populaționale care beneficiază de decontare în regim compensat. Și în acest sezon imunizarea se face în cabinetele medicilor de familie, dar vaccinul se procură din farmacii în baza prescripției medicale.
(G. S.)





