Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, va efectua o vizită de lucru în județul Neamț, astăzi, 29 ianuarie. Pe agenda vizitei se află o întâlnire cu președintele Daniel Harpa, prefectul Adrian Bourceanu și primari ai mai multor localități. De asemenea, în intervalul 14:30 – 15:30, va participa la inaugurarea Creșei Albă ca Zăpada de pe strada Mihai Viteazul din Piatra-Neamț, finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Pentru ministru, inaugurarea creșei de la Piatra Neamț reprezintă un proiect de mândrie personală deoarece într-o perioadă anterioară a lansat un program național de construire de noi creșe iar Piatra Neamț a beneficiat de două asemenea finanțări.
La eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților locale: președintele CJ Neamț, Daniel Harpa, Adrian Bourceanu- prefectul județului Neamț și Adrian Niță- primarul Municipiului Piatra-Neamț.
La finalul inaugurării, ministrul va susține un briefing de presă.
Cine este Cseke Attila
Cseke Attila este membru UDMR din 1997. Este de pregătire jurist, specialist în administrație publică.
Este la al treilea mandat de senator, primul dintre ele fiind în legislatura 2008 – 2012. În perioada 2012-2016 a fost deputat.
Între 2005 și 2008 a fost fost secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului. În perioada decembrie 2009 – august 2011 a ocupat fotoliul de ministru al sănătății și între decembrie 2020 și iunie 2023 a fost ministru al dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
Angela Croitoru