A murit Dumitru Luca, fondatorul companiei ADF din Piatra Neamţ, firmă care a ajuns cel mai mare producător de profile PVC din ţară, cu o piață de desfacere foarte bună și peste hotare. Avea 76 de ani. Compania creată de el este și cel mai mare angajator privat din județul Neamț, numărând peste 300 de angajați anul trecut.
Un om pentru care sinceritatea era literă de lege, hâtru și plin de povești, Dumitru Luca a fost un patron iubit de angajați care a lăsat în urmă un adevărat imperiu în industria PVC. Afacerile au fost preluate de fiul său, Florin, în urmă cu câțiva ani, Dumitru Luca retrăgându-se cu modestia care îl caracteriza, dorind să se odihnească și să petreacă mai mult timp cu familia.
La sărbătorirea a 30 de ani de activitate ai ADF, Dumitru Luca își amintea cum a pornit la drum cu banii pe care mama dumnealui i-a obținut vânzând la târg o văcuță.
La același eveniment, IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, i-a conferit distincția “Crucea moldavă” atât omului de afaceri Dumitru Luca, cât și fiul său, directorul executiv Florin Luca.
Despre Dumitru Luca și compania ADF puteți reciti câteva materiale aici și aici.
Ne alăturăm celor care l-au cunoscut și transmitem familiei îndoliate sincere condoleanțe!
Angela Croitoru

Parteneri
Mesagerul Bacău Clădire „verde” și modernă pentru pompierii din Moinești, printr-un proiect de aproape 10 milioane de lei prin PNRR
ZCH Autoturism de 200.000 lei furat din Germania, descoperit la Vama Albița
NewsEdge Germania își trimite o brigadă permanentă de luptă pe flancul estic al NATO. Exerciții de amploare la granița cu Belarus
BusinessEdge Global Vision preia fostul sediu Alpha Bank. Tranzacția pentru cele două clădiri de 10.000 de metri pătrați a fost intermediată de Colliers


