Știm că la politică, dame și fotbal … e plină lumea de experți, nedescoperiți, într-o adâncă și tenebroasă anonimitate, dar cu un cuvânt greu de zis la umbra vreunei damingene. Acuma să nu credeți că ne-am da rotunzi la analiza fenomenului, dar nu tre’ să fii docent să-ți dai seama că cei ce se consideră profesioniști în sportul rege sunt de fapt angajați cu carte de muncă sau prestatori de servicii fotbalistice, pe bază de contract, aceștia funcționând într-o economie de piață, adesea animată de o paradigmă veselă: …unii se face că muncește…. Cert este că din toată treaba asta nu iese nimic de aplaudat. Păi, nu mai departe la Ceahlăul. Cu un zvâc mai aplicat de două-trei puncte, era loc de un play-off, unde s-ar fi văzut oarece spectacol, vorba ceea, vin primele cinci clasate să joace și nu-i de colea. Sigur, realitatea de la firul ierbii e alta, dar și realitatea din spatele ușilor, ori din locante folclorice, bate și sportul și pe spectatori. Pentru că nu bate la tabel, că musiu domnu antrenor bagă în teren o seamă de combatanți abia treziți din somnul dimineții, iar pe cei cu dare de picior îi pune să numere șireturi pe bancă. Nu-i vorbă, i-o băgat și pe aceștia, dar am văzut că o uitat tot ce-o învățat, în afară de PIN-ul cardului. Asta înseamnă că e ceva putred sub Pietricica, mai cu seamă că ne-am dat seama, impresarii nu câștigă din adaos, ci din rulaj. Ce înseamnă asta? Simplu. Jucătorul se dă canal, ca să plece liber de contract, semnează cu noua echipă și pac comisionul. Vă dați seama, cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Și la Ceahlăul … are balta pește. Așa că, fotbalu-i pe bani, stimați telespectatori. La drept vorbind, păcat de spectatori, dar și de banii finanțatorului.
Poate te intereseaza si...
