Ioana Dumitrache, o fetiță de paisprezece ani, ambițioasă, silitoare, pasionată de matematică și literatură, este absolventa Școlii Gimnaziale “I. Gervescu” Săvinești care a obținut cea mai mare medie generală, șefa promoției 2025.
Urmând citatul scriitorului Camil Petrescu, “Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi”, o lăsăm pe Ioana să se prezinte singură.
“În lunile ce urmează voi începe ciclul liceal, moment ce marchează noi începuturi, dar închide un alt capitol important din viața mea. Până acum am fost elevă a Școlii Gimnaziale „I. Gervescu” Săvinești, un loc unde am crescut si evoluat. Încă de când eram mică, îmi amintesc grija pe care cadrele didactice ne-au purtat-o și implicarea lor constantă în oferirea celei mai bune experiențe de învățare. Pentru mine, școala a fost locul unde m-am descoperit și am crescut, înconjurată de colegi prietenoși și cadre didactice dornice de a ne forma și ajuta să creștem.
Prin intermediul școlii, am descoperit pasiuni ce mă vor însoți pe parcursul vieții. Alături de doamnele învățătoare și, ulterior, doamna profesoară de limba română, mi-am cultivat pasiunea pentru citit și scris povești. Cunoscând deja tărâmurile lecturii, prin poveștile pe care mama obișnuia să mi le citească înainte de culcare, am pătruns în lumea scrisului. Cu îndrumarea necesară am reușit să redactez texte publicate în revista școlii, cu unele câștigând chiar și concursuri naționale.
Pe lângă pasiunea pentru lumea literaturii, îmi plac plimbările în aer liber. Înainte de fiecare test sau examen, îmi rezerv câteva clipe pentru a mă conecta cu natura, momente în care mă liniștesc. În plus, sunt o fire prietenoasă, iar aceste ieșiri constituie aproape mereu prilejul unor noi prietenii.
Mă consider o persoană ambițioasă și perseverentă. Țintesc întotdeauna sus și fac tot posibilul pentru a-mi îndeplini visurile. Portretului meu moral i se adaugă și inteligența, creativitatea și respectul, valori insuflate de către părinții mei.
În ciuda faptului că nu știu exact ce profesie doresc să am în viitor, aleg să-mi continui studiile la Colegiul Național „Petru Rareș”, pe profilul matematică-informatică. Deși îmi place limba și literatura română, matematica e materia care mă atrage cel mai mult. Îmi place siguranța pe care o oferă și felul în care fiecare problemă are mai multe rezolvări și doar un singur răspuns. În plus, cred că acesta e locul care mă va ajuta cel mai mult să cresc și să evoluez.
Cu recunoștință pentru clipele petrecute aici și cu inima plină cu speranță pentru cele ce urmează, pășesc spre liceu entuziasmată. Pe lângă cunoștințele oferite, gimnaziul m-a învățat să am curajul de a visa. Iar visul meu abia începe”.
A.C.
Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online
- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
- Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău
Iași. Se întâmplă acum! Bărbat inconștient, cu arsuri pe jumătate din corp, în căminul Combeton Iași. 14 locatari au ieșit în fața căminului pentru a se salva- Botoșani. Foto. Patru răniți, din care doi adolescenți, după o coliziune la Carasa
- Bacău. Fraudă cu bilete de călătorie pentru pensionari – prejudiciul depășește 10 milioane de lei
- FOTO. Botoșani. Două camere au ars din cauza rufelor puse la uscat pe sobă!
- Suceava. Tren cu cereale deraiat la o manevră de transbordare




