Municipiul Piatra-Neamț a fost, din nou, gazdă a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică, de această dată, pentru Juniori, în perioada 18-25 octombrie 2025, ediția cu numărul 4, organizată la Colegiul Național “Petru Rareș”-gazdă a prestigioasei competiții. Organizarea a fost asigurată printr-un parteneriat între Ministerul Educației și Cercetării (MEC), Inspectoratul Școlar al Județului (ISJ) Neamț și colegiul gazdă. Parteneri pentru asigurarea logisticii și a altor chestiuni organizatorice au fost: Primăria Municipiului Piatra- Neamț, Consiliul Județean Neamț (5 excursii la obiective turistice din județul Neamț) și Primăria Municipiului Roman.
Ministrul Educației: “Bucurați-vă că faceți educație și știință!”
În cadrul festivității de deschidere, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a transmis un mesaj, online, în limba engleză: “Dacă știința generează cunoaștere, iar educația o diseminează formând competențe, olimpiada, prin accentul pe cunoaștere avansată, le reunește plenar pe cele două. Așadar, bucurați-vă că faceți, în același timp, educație și știință! Simplul fapt că sunteți acolo arată deja că toți sunteți elevi performanți. Unii, în funcție de performanțele pe care le veți obține în cadrul acestei olimpiade, veți primi și medalii, pe care le vom onora prin premiile pentru olimpici acordate de către minister și prin posibilitatea de a utiliza rezultatele în demersurile educaționale viitoare. Vă mulțumesc tuturor pentru efort și implicare!”.
Într-un cadru de înaltă ținută și eleganță, pe 18 octombrie, la Sala de evenimente Grand Elysee, au vorbit despre educație, despre elite, despre bucuria și oportunitatea de a fi prezenți la deschiderea unei astfel de competiții ce a reunit 26 de echipe din 20 de țări ale lumii: Elisabeta Ana Naghi-inspector general în cadrul MEC și președintele executiv al olimpiadei, inspectorul general școlar al județului Neamț, prof. Ionuț Liviu Ciocoiu-președintele Comitetului Local de organizare, prefectul Adrian Bourceanu-reprezentantul Guvernului României în Neamț, primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, primarul municipiului Roman, prof. Laurențiu Leoreanu, precum și președintele Olimpiadei, Sule Aniket (India).
Vorbitorii au urat bun venit celor 108 elevi participanți, din întreaga lume, profesorilor evaluatori și liderilor de echipe.
Prof. univ. dr. Cristian Pîrghie, de la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, președintele Comitetului Științific al olimpiadei, a rememorat edițiile anterioare și eforturile susținute împreună cu prof. Grigoruță Oniciuc și alți pasionați de astronomie și astrofizică din mediul academic, pentru a organiza și o olimpiadă dedicată juniorilor, după modelul competiției mamă, prima ediție având loc la Suceava în 2022.

„Nu este întâmplător faptul că această Olimpiadă Internațională este organizată în România, pentru că elevii noștri au obținut rezultate care sunt apreciate în întreaga lume. Participăm cu două echipe, iar selecția lotului nostru a avut loc la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava. Avem câte doi elevi din județele Timiș, Prahova și Argeș, și câte unul din Botoșani, Iași, Harghita și București. Doresc tuturor participanților mult succes!”, a spus Elisabeta-Ana Naghi, reprezentanta MEC, unul dintre “motoarele” organizării olimpiadei.

Momentul rememorat de prof. Grigoruță Oniciuc, este cea de-a XXIV-a ediție a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie, din perioada 18-26 octombrie 2019, organizată la Piatra Neamț, cu peste 120 de participanți din 21 de țări, care au concurat, în funcție de vârstă, la două categorii: juniori și seniori.
Șapte pentru România!
Festivitatea de premiere care a închis olimpiada a avut loc, vineri, 24 octombrie, în sala mare de spectacole a Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț. Șapte dintre cele 16 medalii de aur acordate de juriul Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică pentru juniori (OIAAjr) au încununat prestația a tot atâtor membri (din 10) ai lotului României: Albert Alexandru Voicu Olteanu – Colegiul Național „I. C. Brătianu”, Pitești; Tudor Ioan Dragomir – Colegiul Național „Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte; Mihai Teșileanu – Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Pitești; Vlad Toncu – Școala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu”, București; Robert-Cristian Amariei – Liceul Teoretic „Sf. Nicolae”, Gheorgheni, Harghita; Matei Butnaru – Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Botoșani și Alexandru Kelemen – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara.

O frumoasă medalie de argint, la individual, a adus Colegiului Național “Petru Rareș” și orașului gazdă elevul Filip Sebastian Nacu, un pasionat al acestui domeniu, care promite să devină unul dintre cercetătorii și/sau cosmonauții care ar putea duce România între echipajele aeronavelor ce vor studia universul în anii ce vin.
Tot un participant individual, în afara lotului României, David Gabriel Băieșu, a fost răsplătit cu o Mențiune de onoare pentru prestația sa la această competiție internațională.
Câștigătorul absolut: Alexandru Kelemen din Timișoara!
Alexandru Kelemen, elev la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, a fost câștigătorul absolut al competiției, medaliat cu aur, laureatul “The Grand Prize” – locul I absolut al competiției, dar și “Best Theoretical Round Award” – cea mai bună probă teoretică, “Best Map Around Award” – cea mai bună hartă mută. Colegul lui, Robert-Cristian Amariei a fost laureatul “Best Practical Round Award”-cea mai bună probă practică (de telescop), certificând faptul că lotul din acest an al României i-a impresionat cu adevărat pe membrii juriului. Aflat acum în ultimul an de gimnaziu, Alexandru rămâne un pasionat al științelor exacte și despre el, cel mai probabil, vom mai auzi, dar în echipele competiționale de astronomie pentru seniori ale țării noastre.
China a plecat acasă cu 3 medalii de aur prin Yicheng Xu, Haoran Jian și Zhanghang Yuan. India a câștigat două medalii de aur prin Nishit Kalani și Aaron Thakkar Hitesh, tot două medalii au fost acordate și loturilor reprezentative ale Ucrainei-prin Vladyslav Andrukhiv și Vladyslav Musiienko și Thailandei-Saksorn Klomsung și Pattharawat Chawanasonthornpot.
Anul trecut, România a avut o participare de succes la a III-a Olimpiadă Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori (IJAA Jr.), care a avut loc în Kathmandu, Nepal. Delegația română a obținut un total de 7 medalii (două de argint, 5 de bronz) și o mențiune onorifică, înregistrând rezultate notabile.

La finalul festivității, presărată cu momente muzical-artistice de înaltă ținută prezentate de elevi ai Liceului de Arte “Victor Brauner” și de tinerii dansatori sportivi de la “Ray’s Dance”, a fost predată ștafeta olimpiadei pentru juniori următoarei țări gazdă, Thailanda, care a și lansat invitația pentru ediția cu numărul V, din 1-9 noiembrie 2026.
Un moment surpriză pus la cale de inspectoarele Meda Știrbu și Roxana Prisacaru a răsplătit nopțile de nesomn și implicarea desăvârșită a tinerilor voluntari: le-au fost acordate diplome de recunoștință, o amintire de pus în ramă care să le evoce, peste timp, că au fost Backup L-ul unui eveniment competițional de ținută.
Angela CROITORU




