Vasile Conta a văzut lumina zilei în data de 15 noiembrie 1845 în satul Ghindăoani, din Ținutul Neamțului, în familia preotului Grigore Conta și a soției sale Maria, fiica preotului Vasile Atomei – preoți care slujeau la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – familie care număra 10 copii.
Atât tatăl, cât și mama se trăgeau din vechi familii de preoți din acel sat. În Ținutul Neamțului, locul de baștină al filosofului de mai târziu, onomastica „Conta” era destul de răspândită și cunoscută de mai bine de un secol. Familii cu acest nume se aflau în multe localități din țară, însuși în București se cunoșteau vreo 10 familii înrudite cu familia filosofului, după cum reiese din „Cartea cărturarului Mihai David Ghindăoani – Viața filosofului Vasile Conta”, Ed. Crigarux, Piatra-Neamț, 2010.
În străinătate, aflăm din biografia lui Vasile Conta, scrisă de sora sa Ana Conta-Kerenbach, că se aflau personalități cu același nume la Paris, Viena, Praga, iar filosoful Conta întâlnise un Conta în Italia, la Florența, iar în Germania un colonel Von Conta se distinsese în luptele de pe frontul rusesc. În Wiesbaden trăia un Von Conta, funcționar superior, având gradul de consilier regal, iar în drum spre Constantinopol a trecut prin România, în anul 1906, vizitând expoziția organizată în cinstea aniversării a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, unde, printre tablourile ce reprezentau oamenii de seamă ai țării, oaspetele întâmplător a văzut tabloul lui Vasile Conta. A rămas foarte mirat și a cerut amănunte, pentru că avea același nume de familie (aceeași carte menționată mai sus) și a corespondat de mai multe ori cu sora filosofului, Ana.
Puternica personalitate a filosofului: „O inteligență atât de vie, puternica lui înclinare spre lumea abstractă a cugetării nu poate fi decât fructul unei îndelungate heredități ale cărei verigi au fost supuse în cursul timpului unei neîncetate șlefuiri psihice — adevărate sublimări prin acțiunea a numeroși factori” (același volum, p. 11-12).
În biografia „Filosoful Conta – Opere complete”, Octav Minar afirmă că Vasile Conta este de origine armeană și s-ar fi născut în localitatea Kahul de lângă Prut – argument șubred, bazat pe o matricolă școlară de la Colegiul Național din Iași.
Aflarea mai târziu a foii din registrul de naștere și botez al bisericii din Ghindăoani pe anul 1845, în care la nr. curgător 7 se află înregistrată nașterea filosofului, scrisă cu litere chirilice, a pus capăt acestei dispute.
Tot din volumul prezentat mai sus aflăm că familia Conta provine din Franța și că, în urma unei prigoane pe teme religioase, migrează în exterior, stabilindu-se în Ardeal, în zona Maramureșului istoric, în secolul al XVIII-lea, iar apoi trece Carpații și se stabilește în zona Neamțului – la Buhalnița și apoi Bodești-Precista.
„Bunica preotului Grigore Conta era soră cu mitropolitul Iacob Stamate, iar bunica mitropolitului Veniamin Costache se numea Maria Conta. Străbunicul din a patra generație se numea Costin și era înrudit cu cronicarul Miron Costin” (aceeași pagină, 13-14).
Arborele genealogic al familiei Conta din Neamț începe cu Neculai și Ana Conta și cuprinde numeroși membri, în decursul timpului, cu diverse meserii: preoți, doctori, ofițeri superiori, monahi și monahii, scriitori etc.
Icoana mamei sale a rămas neștearsă, iar dragostea celor cinci copii rămași în viață a luat proporții de adorare, păstrând în sufletul lor cea mai duioasă amintire.
Copilăria și-a petrecut-o în Ghindăoani, un sat străvechi cu atestare documentară din 1395, așezat într-un cadru geografic pitoresc, total deosebit față de satele din jur. Din cauza terenului foarte frământat, drumurile care îl străbat sunt anevoioase, ceea ce face ca viața locuitorilor să nu fie tocmai ușoară.
„Copilul Conta, care moștenise de la mama sa o sensibilitate deosebită, a fost viu impresionat de imaginile pe care i le oferea mediul în care a trăit primii ani de viață” (aceeași pagină, 33-34).
Datorită unor neînțelegeri avute între familia preotului și arendașul moșiei Varcarovici, familia se stabilește în Târgu Neamț, părăsind satul în anul 1854, unde Vasile urmează 4 ani de școală în localul ridicat de domnitorul Grigore Ghica, avându-l în primul an coleg pe Ion Creangă. Tatăl său intră „ca rugătoriu la Paraclisul Spitalului Sf. Dimitrie, apoi învățător la școala din apropiere și mai târziu protoiereu de Târgu Neamț.”
Elevul Vasile Conta își continuă studiile la Iași, la Academia Mihăileană, admis ca bursier la internatul liceului, pe care le-a terminat cu greu în anul 1868, întrucât a nimerit în mrejele Thaliei și ale lui Cupidon, în trupa de teatru condusă de Mihai Lupescu din Focșani, unde intrase ca sufleur.
Încă din anii de liceu Conta adora muzica și avea nu numai o voce frumoasă, ci și un talent remarcabil: cânta la pian și la vioară, dar marea sa pasiune era, încă de pe atunci, filosofia, căci în ultima sa clasă de liceu și-a uimit profesorii și colegii cu conferința „Despre fatalism”.
Se adresează la Iași „Societății pentru trimiterea junilor români la învățătură”, fondată în 1855, având ca președinte pe Vasile Pogor, care acorda burse de 80 sau 100 de galbeni pe an. După 8 luni i se aprobă cererea cu condiția de a urma studii comerciale la Institutul de Comerț din Anvers, Belgia.
La 8 octombrie 1869 se prezintă la școala din Belgia, urmând cursurile, iar la 10 august 1871 își ia diploma de absolvire a cursurilor comerciale, fiind clasificat al doilea. Rămâne în Belgia, predă limba franceză la un institut particular, continuând studiile în domeniul juridic, iar la 21 iulie 1872 își dă doctoratul la Universitatea din Bruxelles, pe care îl ia cu distincție. În 3 ani de muncă îndârjită a obținut 3 diplome, dar cu prețul unei sănătăți tot mai șubrede, care îl va marca toată viața sa scurtă.
Cu diploma de doctor în drept reușește să ocupe catedra de drept civil de la Universitatea din Iași prin concurs, iar la data de 26 februarie 1873 depune jurământul cerut de lege.
La sfârșitul anului 1873 Conta își face intrarea în gruparea exclusivistă „Junimea”, iar prima sa operă filosofică – Teoria fatalismului – se publică în Convorbiri literare, începând din septembrie 1875, apoi Teoria undulației universale (1876), Originea speciilor (1877) și Încercări de metafizică (1879).
La publicarea acestor opere filosofice a fost ajutat mult de redactorul revistei, Iacob Negruzzi, care mărturisea: „Ca și aforismele lui Maiorescu, studiile filosofice ale lui Conta dădeau la nesfârșite expuneri și teorii în cadrul societății, spre plăcuta petrecere a multora” (aceeași pagină, 54).
Teoria fatalismului a fost publicată în limba franceză și trimisă celor mai de seamă gânditori ai epocii: Spencer, Zeller, Haeckel, Eduard Tylor, Büchner etc., care, citindu-i opera, i-au răspuns curtenitor și elogios, după cum se poate constata din scrisorile aflate în Biblioteca Academiei Române (aceeași pagină, 56).
Succesul obținut peste hotare s-a resimțit și în țară, trezind atenția multor compatrioți printre care Mihai Eminescu, Veronica Micle, Vasile Pogor, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Titu Maiorescu ș.a. Colaborează la ziarul Steaua Dunării, condus de Mihail Kogălniceanu, și la ziarul Presa.
Vasile Conta intră mai târziu în politică, fiind ales deputat în Parlamentul României, iar la insistențele lui I. Brătianu este atras în guvern, fiind numit ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice. În această perioadă întocmește un proiect de lege a învățământului, care însă este respins de Cameră. Dezamăgit, filosoful se retrage din minister, ocupând o funcție la Curtea de Casație. Înfrângerea suferită de aspirațiile sale l-a umplut de amărăciune; boala de care suferea s-a agravat și, după dese plecări în străinătate pentru tratament, firul luminoasei și tumultuoasei sale vieți s-a rupt pentru totdeauna la 21 aprilie 1882, la București. Avea 36 de ani, 5 luni și 6 zile.
Guvernul, în semn de omagiu, i-a organizat funeralii naționale; corpul neînsuflețit a fost transportat la Iași și înmormântat în cimitirul Eternitatea.
În memoria sa, câteva străzi din diferite orașe îi poartă numele, iar în comuna Ghindăoani, Școala Gimnazială de asemenea. În fața acesteia, în 1982 – la un secol după moartea sa – a fost ridicat un modest bust.
Casa unde s-a născut nu mai există. În locul ei s-a încercat construcția unei școli, apoi a unei case memoriale, iar în prezent se află o frumoasă clădire a Dispensarului Comunal, care însă nu are nici până astăzi o placă comemorativă ce să ateste că acolo s-a născut filosoful de mai târziu, Vasile Conta.
Au avut loc manifestări atât la Piatra-Neamț, cât și la Ghindăoani, unde au participat personalități ale județului, inclusiv de la București: dr. Nicolae Gogoneață, de la Academia de Științe Sociale și Politice, și prof. dr. Marin Voiculescu, de la Academia „Ștefan Gheorghiu”.
În 1993, inimosul cărturar Mihai David-Ghindăoani, în prezența câtorva oficialități, inaugurează în localul vechii primării Muzeul și Casa memorială „Vasile Conta”, după ce clădirea suferise o ușoară reparație pe cheltuiala sa. Pe lângă opera filosofului, au fost expuse piese de port popular din localitate, renumitele bondițe de Ghindăoani, premiate la expozițiile internaționale – de la New York până la Tokyo.
Muzeul nu a avut o viață lungă, căci, odată cu reînființarea comunei în 2003, clădirea a fost redată primăriei, iar obiectele au fost depuse într-o sală de clasă și s-au depreciat în timp. De atunci s-a încercat de mai multe ori reînființarea acestui muzeu, dar fără niciun rezultat palpabil.
Obiecte tradiționale folosite de săteni în decursul timpului se găsesc din plin în fiecare gospodărie, iar localnicul Ghibă Didi are podul plin cu exponate care pot fi oricând depuse într-un spațiu adecvat și care sunt râvnite de mulți colecționari din țară și străinătate.
E nevoie de puțină înțelegere și din partea organelor de conducere ale comunei Ghindăoani, dar și din partea celor de la județ, care se ocupă cu domeniul cultural-educativ.
Ing. VIRGIL SAVIN
