
Potrivit unui mesaj semnat de managerul unității, conf. dr. Alexandru Pătrașcu, conducerea spitalului a analizat fluxurile medicale și timpii de intervenție ai personalului implicat, iar verificările au indicat „disfuncționalități legate de timpii de reacție ai medicilor de pe secțiile de specialitate” atunci când sunt chemați la UPU.
Ce se schimbă de la 15 februarie?
Concret, spitalul precizează că fiecare solicitare adresată unui medic de pe secție pentru consult la UPU va fi înregistrată în sistemul informatic, cu ora exactă.
Vor fi consemnate în același sistem momentul prezentării medicului la UPU și efectuarea consultului.
Managerul afirmă că măsura va permite monitorizarea „obiectivă” a timpilor de răspuns, identificarea eventualelor întârzieri nejustificate și adoptarea rapidă a măsurilor necesare „în interesul pacienților”.
În mesaj se subliniază că respectarea timpilor de intervenție în urgență „nu reprezintă o opțiune, ci o obligație profesională și morală”, iar obiectivul declarat este creșterea eficienței, transparenței și încrederii în serviciile spitalului.
Așteptăm precizări din partea conducerii spitalului în privința timpilor medii vizați și procedurilor de sancționare în caz de întârzieri care nu pot fi justificate, pentru ca tabloul să fie complet.
Aceste măsuri vin în completarea celor luate privind informarea pentru aparținători a stadiului în care se află pacienții care au ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe.
V.B.





