ANALIZĂ / Turismul din Neamț: de la colaje spre rezultate

Neamțul nu duce lipsă de „materie primă” turistică. Avem Ceahlăul și Durăul, lacul de la Bicaz, mănăstiri care spun o istorie întreagă, Cetatea Neamț, muzee, trasee, sate cu identitate, gastronomie și meșteșuguri. Puține județe au o asemenea densitate de motive să fie vizitat. Și totuși, de ani buni, turismul rămâne mai mult o promisiune într-un pliant decât o economie care să se simtă în buzunarul oamenilor.

Problema nu e că „nu se face nimic”. Problema e că se face mult pentru imagine și prea puțin pentru produs. E ușor să produci broșuri, să bifezi târguri, să rulezi clipuri cu drone și să declari succesul. E incomparabil mai greu să pui la punct întreținerea obiectivelor, semnalizarea, accesul, serviciile, calitatea experienței și să legi actorii locali într-un traseu pe care turistul să-l poată cumpăra, înțelege și recomanda. În Neamț am văzut prea des exact invers: prezentări lucioase peste investiții discutabile, renovări care nu țin la ploaie, simboluri promovate confuz, patrimoniu lăsat să îmbătrânească urât. Iar când realitatea te contrazice, marketingul devine, inevitabil, o păcăleală scurtă.

Un județ turistic nu se administrează cu „masterate” afișate și nici cu proiecte care se termină în bibliorafturi. Se administrează cu întrebări simple și incomode: câte nopți de cazare în plus am adus? cât a crescut încasarea reală a firmelor locale? câți turiști revin? ce rating au obiectivele? cât durează să ajungi, cât stai la coadă, ce găsești la fața locului? Dacă răspunsurile nu există, atunci „strategia” e doar o poveste bună pentru decont.

De aceea, primul pas onest este un audit public al proiectelor de promovare și dezvoltare: ce s-a finanțat, ce livrabile au fost, ce indicatori s-au atins, ce a rămas funcțional după tăierea panglicii. Nu ca vânătoare de vrăjitoare, ci ca igienă administrativă. Turismul nu poate fi terenul unei caste de „specialiști” care circulă între programe și bugete fără să arate impactul în teren.

Al doilea pas: un management profesionist de destinație, nu o improvizație. Neamțul are nevoie de o structură clară (în Consiliul Județean sau într-un parteneriat real cu mediul privat și UAT-urile) care să facă trei lucruri, constant: (1) să construiască produse turistice (trasee tematice, pachete, calendar coerent), (2) să asigure standarde minime (semnalizare, info point-uri, toalete, parcări, acces, program predictibil), (3) să măsoare rezultate și să publice date. Promovarea vine după, nu înainte.

Al treilea pas: infrastructura mică, dar decisivă. Un turist iartă drumul mai lung dacă știe unde ajunge, dar nu iartă lipsa indicatoarelor, haosul parcării, ușile închise „că nu e omul”, noroiul de la intrare și explicația eternă: „n-avem buget”. Întreținerea patrimoniului trebuie bugetată anual, nu tratată ca eveniment. Un obiectiv care „plânge” la prima ploaie îți anulează zece campanii.

În fine, e nevoie de o regulă simplă: banii publici pentru turism se dau pe rezultate verificabile, nu pe volum de materiale. Orice contract de promovare trebuie să aibă ținte clare (trafic, rezervări, sejur mediu, grad de ocupare, evenimente cu impact, parteneriate cu turoperatori), iar selecția oamenilor care gestionează turismul să se facă prin concursuri reale, cu comisii de specialiști, nu prin obișnuințe și relații.

Mingea e, din nou, în curtea conducerii județului. Neamțul nu are nevoie de încă un film „de prezentare”. Are nevoie de un plan cu termene, responsabili și indicatori. Iar noi, ca public, nu mai avem motiv să aplaudăm vitrinele dacă depozitul e gol. Turismul se vede în drumuri, în obiective îngrijite, în servicii bune și în locuri de muncă. Restul sunt doar poze.

Valentin BĂLĂNESCU