În urmă cu ceva vreme comuna Dămuc avea undeva la vreo 700 de hectare de pășune. Pentru că această suprafață nu a fost întreținută în totalitate, în timp o mare parte s-a transformat într-un fel de pădure tânără. Și ar putea deveni o pădure în toată regula dacă administrația publică locală nu ia măsuri pentru stoparea fenomenului. În opinia primarului Anton Covasan, primul pas pentru rezolvarea problemei, care nu grevează comunitatea din Dămuc doar azi, ci va avea consecințe și pe viitor este, ar fi rezilierea contractelor cu fermierii care nu-și respectă obligațiile asumate prin înțelegea cu administrația locală care le-a dat pășuni spre exploatare. În acest sens primarul a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru aprobarea rezilierii unor contracte de închiriere pentru pășunea comunală de pe raza unității administrativ-teritoriale Dămuc.
„Unul din proiectele importante de pe ordinea de zi din ședința din 24 februarie este cel cu rezolvarea problemelor pășunilor închiriate de Primăria Dămuc către crescătorii de animale. Pe această temă au fost constatate nereguli grave, în sensul în care crescătorii de animale au încălcat clauzele contractuale. În urma controlului efectuat anul trecut pe pășunile din comună s-au constatat mai multe nereguli între care amintim că suprafețele nu sunt utilizate și exploatate corect, la alții nu au fost găsite animalele pe pășune, dar ce este cel mai grav este faptul că la unii crescători am găsit, pe suprafețele închiriate de la primărie, alte animale decât cele trecute în RNE. Este ilegal pentru că, pe de o parte, se încalcă una din clauzele contractuale prin care este interzisă subînchirierea pășunii, iar pe de altă parte, se încalcă regulamentul APIA”, a declarat Maria Vornicu, administrator public al comunei Dămuc.
În esență, crescătorii de animale dau o declarație pe propria răspundere pentru a obține o adeverință de la Direcția Sanitar-Veterinară că au un anumit efectiv de animale. Dar verificările efectuate de administrația locală au relevat faptul că numărul de crotalii din adeverința depusă la APIA nu corespunde cu numărul de animale de pe o anumită pășune. În sensul în care, fie sunt mai multe animale decât numărul din acte, fie nu sunt cele din adeverință.
„Acest lucru este foarte grav și am adus această problemă în atenția Consiliului Local de două ori până acum. Punctul de vedere al consilierilor locali este că nu vor să ajungă în instanță cu crescătorii de animale. Pe de altă parte, instituția condusă de domnul primar Anton Covasan nu poate să își asume să accepte asemenea încălcări ale legii, deoarece ne ducem cumva în sfera penalului. În momentul în care obții venituri prin declarații false, ne putem duce spre fraudă, evaziune fiscală, ba chiar aș putea spune că ține de DNA pentru că este vorba de fonduri europene obținute ilegal. Pentru ședința de Consiliu Local au fost întocmite referate prin care am explicat cu lux de amănunte toate clauzele contractuale încălcate de crescătorii de animale și avem la dosar declarațiile date de cetățenii din comună pe care nu le putem pune la dispoziție pentru că sunt date cu caracter personal, dar le vom da la momentul la care ni le va solicita instanța de judecată, dacă vom ajunge acolo. Dacă domnii consilieri nu își asumă să rezilieze un contract din cauza faptului că ar putea ajunge în instanță cu crescătorii de animale, atunci își vor asuma să ajungă în instanță, să dea explicații, de ce susțin aceste ilegalități. Pentru că primăria condusă de domnul Anton Covasan nu își asumă să susțină așa ceva la nivel de comună”, a mai adăugat Maria Vornicu.
Patru fermieri ar fi în culpă
Verificările efectuate de echipele de control de la Primăria Dămuc au relevat că în abaterile menționate ar fi 4 fermieri, în fiecare caz fiind obținute declarații de la cetățeni. La doi dintre crescătorii de animale a fost efectuat controlul fizic al animalelor cu numărarea de crotale, numerotarea lor și ulterior s-a făcut comparația cu adeverința de la APIA, constatându-se nereguli. Ceilalți doi au refuzat să primească echipele de control, dar declarațiile cetățenilor confirmă suspiciunile autorităților.
„Eu vin în completare deoarece trebuie să le spun dămucenilor că s-a terminat cu «se poate și așa»și că noi vom tolera. Este Postul Mare, aș vrea să fie pace și liniște, dar eu nu pot să-mi bat joc de patrimoniu comunei Dămuc. Vreau să am grijă de comună chiar dacă am fost amenințat. Eu stau cu butoi de pulbere, oamenii sunt foarte înrăiți. Dar nu mai pot tolera așa, trebuie să facem ordine. În altă ordine de idei sunt foarte mulți tineri care au animale și nu au unde le duce. Iar unii profită de acești bani de la APIA. De-a lungul anilor noi am pierdut o grămadă de suprafață, cred că undeva la aproximativ 300 de hectare de pășune. Totul din cauză că nu s-a curățat, s-a tolerat așa și terenurile s-au împădurit și nu mai avem suprafața inițială. Astfel, nu-i putem mulțumi pe ceilalți crescători”, a declarat Anton Covasan, primarul comunei Dămuc.
La ședință au fost invitați și crescătorii de animale
La ședința de Consiliu Local care a avut loc pe 24 februarie au fost convocați să-și spună punctul de vedere și cei care au pășuni închiriate de la Primăria Dămuc. Unii au dat curs invitației, alții și-au trimis reprezentanți care le-au susținut opinia, dar nu au fost bine primiți de ceilalți. Iar parte au ignorat posibilitatea de a-și face auzită vocea și opiniile. S-a intrat în dezbateri, iar unii dintre fermieri au susținut propunerea primarului comunei Dămuc. S-a adus în discuție faptul că cei care vor mai multă pășune, dar nu vor să fie controlați, pot să-și cumpere teren. La un moment dat spiritele s-au încins și fermierii nu au mai ținut cont de nici o ordine, fiind nevoie de intervenția președintelui de ședință pentru a calma spiritele. Și consilierii au cerut lămuri suplimentare de la inițiatorului proiectului, au studiat, au pus întrebări, s-au mai gândit, s-au răzgândit și au analizat documentele pe toate părțile. Totuși, atunci când consilierii au trecut la vot, la aproximativ o oră de la deschiderea dezbaterilor, rezultatul a fost același ca la ședințele anterioare. Cu un vot pentru, unul împotrivă și restul abțineri, proiectul a fost respins.
„Ședința extraordinară din 24 februarie a eșuat. Consiliul Local Dămuc nu mă susține și nu am susținere nici măcar din partea partidului AUR, cu care am câștigat alegerile. Consilierii AUR fac jocul opoziției. Mă voi lupta cu morile de vânt până la capăt. Dar nu mă voi lăsa pentru că vreau să aduc dreptatea la Dămuc, să fac ordine, pentru că trebuie să am grijă de patrimoniul acestei comune. Voi deschide acțiune în instanță, voi pune avocat sau o casă de avocatură și vreau să fac dreptate. Îmi doresc să fac ordine în domeniul acesta pentru că sunt 20-30 de cereri de la cetățeni care vor pășune. Sunt tineri care au venit de afară și vor să crească animale. Iar cei care au pășune, nu o întrețin”, a spus primarul Anton Covasan la sfârșitul ședinței de Consiliu Local.