Dinastia regală a României a dat naștere unor mituri istorice, o arată numeroasele scrieri apărute în timpul vieților și domniilor sau postume, generate de fapte care au impresionat în epocă și după aceea sau care au fost create de aparatele de propagandă. Petru Groza îi spunea regelui Mihai, la 30 decembrie 1947: „Țara a fost învățată să vă iubească”. Și într-adevăr, mare parte din perioada în care România a fost condusă de dinastia Hohenzollern, familia regală a beneficiat de o imagine favorabilă. Întreținută de propagandă, cu eleganță în timpul lui Carol I și Ferdinand, și cu agresivitate în timpul domniei lui Carol al II-lea, imaginea dinastiei a cunoscut apogeul puterii sale între anii 1877-1935. O perioadă lungă de timp.

Vinovat pentru deteriorarea ei a fost considerat și Carol al II-lea, mai ales odată cu instaurarea domniei autoritare. „Indiferent de terminologia utilizată pentru a desemna regimul regelui Carol al II-lea, este incontestabil faptul că perioada cuprinsă între 10/11 februarie 1938 și 6 septembrie 1940 a reprezentat pentru români o experiență fără precedent în istoria României, a cărei moștenire a marcat imaginarul românesc și identitatea națională și, în același timp, a compromis atât imaginea Dinastiei române, cât și a sistemului democratic românesc”, concluziona Diana Mihaela Păunoiu. Iar Mihai I, a condus ca „rege în pantaloni scurţi”, apoi a fost în umbra lui Ion Antonescu şi apoi în umbra comuniştilor dirijaţi de Moscova. August 1944 rămâne o controversă a istoriografiei noastre.

Un prinţ prusac – arbitru al scenei politice româneşti

Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut la 10 aprilie 1839, Sigmaringen şi a murit la 27 septembrie 1914, la Sinaia şi a fost domnitorul Principatelor Unite Române, primul rege al României, membru şi preşedinte de onoare al Academiei Române. Sub domnia sa de 48 ani, cea mai lungă din istoria ţării, România şi-a cucerit „Independenţa de stat”, a devenit monarhie constituţională şi s-au pus bazele consolidării statului român modern. Carol I este considerat de mulţi istoricii cel mai mare om de stat al României, căci regimul politic pe care l-a promovat a asigurat dezvoltarea ţării noastre pe o linie democratică şi demararea unui amplu proces de modernizare a statului.

Pe plan intern, Carol I a cultivat un climat de ordine, disciplină şi rigoare, a luptat pentru modernizarea structurilor economice şi a fost un arbitru al vieţii politice. Regele a arătat preocupare pentru dezvoltarea învăţământului, a culturii, precum şi pentru formarea tinerei generaţii de intelectuali. Pe plan extern, a acţionat pentru afirmarea autonomiei şi întărirea prestigiului internaţional al statului. În timpul „Războiului pentru Independenţă”, Carol I a avut importante merite în desfăşurarea operaţiunilor militare.

Cei 48 de ani de domnie a lui Carol I au fost o etapă de mari progrese a României în plan economic, social, administrativ, politic, cultural. Sistemul de guvernare stabilit prin prima Constituţie românească, cea de la 1866, a introdus în ţara noastră regimul monarhiei constituţionale, care a evoluat pe o linie democratică. I s-au imputat susţinerea votului censitar şi continuarea reformelor agrare începute de Alexandru Ioan Cuza şi ridicarea la luptă prin răscoale, cea mai importantă fiind cea din 1907, la un după Jubileu, care a fost „pacificată” cu tunurile…

„Mitul neamţului” în lumea românească

Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen a urcat pe tronul României în momente grele pentru tânărul stat care cunoscuse de puțin timp unificarea parțială și începuse edificarea instituțiilor moderne. Țara sa, Prusia, se afla în război cu austriecii, iar noua sa patrie trebuia să lupte împotriva acțiunilor de desfacere a unirii de către Imperiul Otoman, Rusia sau Austria. Era nevoie de un „salvator”. Pentru Carol I a fost clădit un mit al omului providențial, aflat la locul potrivit când țara a avut nevoie. Faptele îl îndrituiau. Mitul său, aflat în apogeu la 1878 și apoi la „jubileu”, scade în putere spre sfârșitul domniei, din cauza dorinței sale de a lupta alături de Puterile Centrale. A fost un rege mare, dar pentru România mică. Umbrirea mitului lui Carol I s-a datorat faptului că la începutul „marelui război” a fost pro-german, moartea sa fiind o ușurare: „Tristă ieșire din scenă pentru purtătorul unui mare mit”. A ieșit de pe scena politică și de pe cea lumească într-un moment potrivit pentru clasa politică majoritar antantofilă. O domnie așa de lungă și cu multe realizări nu putea fi însă lesne demitificată.

Carol I a primit încă din timpul vieții o statuie la Universitate, la București, se începea o eroizare antumă. La jubileu, se vădea o panteonizare viitoare. Și nu doar în București. În 1904, se începe, din dorința regelui, refacerea celor mai vechi monumente din țară: bisericile „Nicolae Domnesc” și Sf. Trei Ierarhi. Participă la aceste acțiuni toată familia regală. Primăria din Iași a scos cu acest prilej o medalie populară pentru cinstirea familiei regale. În august 1913, apar medalii comemorative cu Mircea cel Bătrân (cel Mare) și Carol I (cel Mare?!).

Paul Lindenberg nota cuvintele regelui Carol I într-o carte publicată într-o primă ediție în 1906, la Berlin: „Legea și dreptatea au domnit sub mine, am introdus ordine și siguranță și am avut grijă să fie disciplină perfectă în armată”. A sprijinit înflorirea culturală prin Bibliotecile Universitare și Biblioteca Centrală și prin Fundația Universitară „Carol I”. A fost „prim servitor al statului, el a știut întotdeauna să păstreze în chip inteligent măsura în problemele politice, a intervenit ferm la momentul potrivit”.

castelul peles life - Mituri istorice româneşti / Familia Regală (I) - Carol I cel Drept — Castelul Peleș FOTO: LIFE

Mitul lui Carol I cunoaște o revigorare în timpul lui Carol al II-lea, care nutrea o admirație deosebită față de unchiul său, dorind în același timp și o legitimare pentru el ca și continuator. În 1933, la semicentenarul Peleșului, Carol I a primit o statuie în fața palatului, realizată de către Oscar Han. Carol I iese din conul de umbră în 1933 printr-o serie de serbări, conferințe, volume de evocări, filatelie, cartofilie, statui. Anul 1939 este un vârf al acestei tendințe, fiind și an aniversar, centenarul nașterii și amintim maiestuoasa statuie ecvestră realizată de Mestrovici, un sculptor celebru al acelor vremi. Sunt publicate mai multe lucrări dedicate regelui Carol I: „Memoriile unui martor ocular al regelui Carol I, ediție de Gh. Brătianu, apărută la Editura Universul, în 1939; „Cuvântările Regelui Carol I”, ediție de C.C. Giurescu; Alexandru Tzigara-Samurcaș, „Din viața regelui Carol I 1839-1939. Mărturii contemporane și documente inedite”; Alexandru Emanoil Lahovary, „Regele Carol I și politica externă”, Nicolae Iorga, „Despre Regele Carol I”; C.C. Kirițescu, „O mare personalitate morală: Carol I, regele întemeietor”; o culegere – „Cuvintele regelui Carol către poporul său”; albumul „Prinos Marelui Rege Carol I, 1839-1939” etc. La 9 mai 1939, s-au amenajat două tribune în Piața Palatului și „ziua este splendidă. Lume imensă în haine de sărbătoare ocupă toată piața bogat împodobită”, spune Buhman. Defilează în frac foștii funcționari ai lui Carol I. I.C. Băcilă realiza o lucrare bibliografică dedicată domniei lui Carol I în 1916 și aduna titlurile a 285 de lucrări de propagandă monarhică. Lucrarea sa a fost tipărită pe cheltuiala Fundației Universitare „Carol I” și premiată. Mari personalități ale lumii politice și culturale românești s-au exprimat laudativ. Grigore Antipa vedea pe Carol I drept „unul dintre cei mai înțelepți și ascultați suverani ai timpului”. Gala Galaction: „El a fost iubit la noi mult mai puțin decât a meritat (…) Era prea înțelept, prea virtuos, prea fără vină pentru noi”. „România, odinioară slabă și umilită, a devenit sub domnia mentorului regal, tare și conștientă de sine-și”, scria Paul Lindenberg.

Carol I a fost omagiat prin emisii filatelice la jubilee, la semicentenare, precum cel al Societății de Geografie din 1927 sau a Castelului Peleș din 1933 sau, tot în 1927, semicentenarul Independenței. Desigur, i-au fost găsite și defecte și pete, ca de altfel pentru toți membrii familiei regale. Regina Elisabeta este văzută de Nicolae Iorga ca fiind dintre membrii familiei regale „fără pată”, veșnic între rafturi de bibliotecă. Regina Elisabeta are statuie superbă la Constanța pe faleză. Familia regală a avut parte de mai multe statui. Carol I a primit o statuie ecvestră realizată de Mestrovici, trei are Ferdinand: București, opera lui Mestrovici, Chișinău – Oscar Han, Oradea, lângă cea a reginei Maria. Și principalul sfetnic al regelui Carol I, în perioada urcării sale pe tron și apoi a cuceririi independenței de stat, Ion C. Brătianu, a primit o statuie realizată de Mestrovici și la dezvelirea ei au participat membrii guvernului, văduva, familia. Se născuse o mitologie liberală, creată în jurul familiei Brătianu, o adevărată dinastie de conducători politici.

Prof. dr. Daniel DIEACONU