Sturdzeştii au fost familie boierească veche în Moldova, chiar dacă de sorginte străină. În „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-vodă încoace”, Miron Costin relata despre domnia lui Ştefan Tomşa (1611-1615) şi despre un Sturdza hatmanul, care se număra printre boierii ce dezaprobau atitudinea tiranică a domnitorului. Mihai Grigore Sturdza era văr cu Ioniţă Sandu Sturza, primul domn pământean al Moldovei secolului XIX, dar nu s-au înţeles în privinţa viziunilor politice. S-a căsătorit cu Elisabeta Rosetti de la care a avut doi fii, Dimitrie şi Grigore. Nu după multă vreme s-au despărţit. Se gândea să se recăsătorească. Ducându-se la Constantinopol pentru a fi numit domnitor în Moldova, a fost chemat de Nicolae Vogoride, caimacam al Moldovei între anii 1821-1822, om cu foarte multe relaţii la curtea sultanului. Acesta i-a făcut altă propunere: dacă vrea să fie domnitor al Moldovei, atunci să se căsătorească cu fata lui, Smaranda, pe lângă alte condiţii, dar mai puţin importante. Mihai Sturdza a acceptat şi astfel devenea domnitor al Moldovei, numit de sultan, acceptat de ţar şi a fost chiar fidel intereselor ruseşti. Înainte de a fi domnitor a fost unul dintre boierii ce-au dorit legi în ţară şi a făcut parte din Comisia de Redactare a primei Constituţii pe pământul românesc – Regulamentul Organic. Şi a condus ţara potrivit cu prevederile Regulamentului Organic, el fiind considerat un domn regulamentar.
A fost un domn cu veleităţi de bun adminstrator, iubitor de cultură, dar lacom şi corupt. Printre măsurile cele mai importante din timpul domniei sale amintim: la 16 iunie 1835 a fost inaugurarea unei prime instituţii de învăţământ superior: „Academia Mihăileană”, pe care o înzestrează cu o Bibliotecă, printr-un hrisov din 8 noiembrie 1840. Cu acest prilej, el însuşi spunea că „învăţătura publică” se compunea în vremea domniei sale din „Şcoli Începătoare în capitală şi-n ţinuturi”; Colegiul din Iaşi; Academia, cu trei facultăţi (Filologie, Legi, Teologie), Cunoştinţe Speciale cu Şcoala Ingineriei Civile, Şcoala de Zugrăvitură, Şcoala pentru Fete, Institutul de Arte şi Meşteşuguri, Institutul de Agronomie.
S-au adoptat numeroase măsuri pentru a pune în practică prevederile Regulamentului Organic, fiind încercări spre modernizarea instituţiilor statului şi chiar a societăţii: măsuri pentru ca oraşele să-şi stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli, organizarea serviciului de poliţie şi de pompieri în oraşe; stabilirea de măsuri pentru salubrizarea oraşelor şi organizarea serviciului de poştă; legea de administrare a ţinuturilor; lichidarea datoriilor pentru ţărani şi limitarea amenzilor puse ţăranilor; tot pentru ţărani a decretat posibilitatea de a răscumpăra boierescul (munca în folosul proprietarului), Legea Muntelui din 1844, pentru ţăranii din zona de munte, care prevedea răscumpărarea clăcii prin plata unei sume de bani, dată odată pentru totdeauna; pentru armata Moldovei, ce trebuia înfiinţată potrivit prevederii din Regulamentul Organic, trebuiau formate cadrele ofiţereşti. Cadeţii, viitorii ofiţeri, erau instruiţi în Rusia; în domeniul justiţiei, se instituiau judecătorii ţinutale, precum şi un tribunal de comerţ la Galaţi, declarat porto franco şi au început lucrările pentru modernizarea lui. Prin unele măsuri a stabilit un control al statului asupra averilor mănăstireşti şi ale veniturilor Mitropoliei şi episcopiilor ceea ce a provocat reacţii din partea mitropolitului Veniamin Costachi, nevoit să şi plece din funcţie. Din punct de vedere legislativ a fost un precursor al lui Cuza.
Un act important al domnitorului a fost cel din 31 ianuarie1844, prin care se decretează dezrobirea „ţiganilor statului şi mănăstirilor” din Moldova, deschizând drumul „pentru mai largi şi mai desăvârşite dezrobiri, ştergând astfel din analele istoriei românilor ruşinea sclaviei”. De mare importanţă pentru istoria ulterioară a Principatelor a fost şi convenţia dintre cele două state româneşti privind uniunea lor vamală, semnată în 1846 şi intrată în vigoare de la 1 ianuarie 1848.
A apărat interesele marilor proprietari de pământuri, acordând, de exemplu, pentru unul din cei mai mari proprietari de moşii din Moldova – vornicul Alexandru Balş, carte domnească, la 25 ghenarie 1845, ca să aducă, de peste hotar, oameni străini „adiveriţi de dregătoriul de margine şi scutiţi de orice fel de dări timp de şase luni, termen după care, fiecare gospodar să plătească birul, câte 15 lei, în patru ciferturi”. El însuşi a fost un mare proprietar de pământuri. În 1852, prin soţia sa Smaranda, în averea familiei ajungea şi Domeniul Hangului, cel care a fost al Cnejilor Cantacuzini.
Domnia lui Mihail Sturdza nu a fost lipsită de dificultăţi, pe plan intern confruntându-se cu opoziţia, cu acţiuni ale diferitor societăţi secrete, cum a fost cea a comisului Leonte Radu – „Conjuraţia confederativă a Moldovei”, care, printre altele, cerea „raporturi noi faţă de Turcia şi Rusia, precum şi înlăturarea lui Mihail Sturdza” prin „alegerea unei dinastii străine”.
Boierii mari nu l-au iubit, acuzându-l, în „plângerea” adresată ţarului, de numeroase nereguli şi abuzuri. Acţiunile împotriva domnitorului au culminat cu cele din 1848, când domnitorul, după ce primeşte delegaţia care i-a înmânat programul revoluţionar, a doua zi utilizează forţa pentru a înăbuşi revoluţia, arestând şi scoţând din ţară pe conducătorii ei.
A fost un reprezentant al conservatorilor, dar a ştiut să reziste tuturor atacurilor celor ce doreau schimbarea lui şi să aibă o domnie îndelungată, până-n 1849, fiind schimbat din domnie la cererea comună a turcilor şi ruşilor.
A plecat din ţară, trăind apoi la Paris. A încercat să mai reintre în viaţa politică, depunând şi el şi fiul său Grigore candidatura la alegerile pentru domnie, în 1858. Dar a fost ales Cuza, la 5 ianuarie 1859.
Smaranda Sturdza era fiica unui grec, Ştefan Vogoridi, cu dregătorii în Moldova, care, la 1821-1822, a fost numit de Poarta otomană caimacam al Moldovei, până urma să fie numit un nou domnitor, în urma evenimentelor din 1821, revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi a grecilor din străinătate sub conducerea unei organizaţii secrete numite “Eteria”.
Smaranda a ajuns soţia lui Mihail Sturdza în împrejurările legate de numirea unui domnitor în Moldova, după ce ţara fusese sub ocupaţie rusească (1828-1834) şi fusese administrată de generalul rus – Pavel Kiseleff.
Despre Smaranda Sturdza, ajunsă doamnă a Moldovei, relatează, cu multe amănunte, Constantin Gane în „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, volumul al III-lea. Aceasta a fost şi principala sursa noastră de documentare. Mihail Sturdza a ajuns la Constantinopol, în vederea numirii sale ca domn şi Ştefan Vogoride, om cu multă deschidere în lumea politică de la curtea sultanului, a intuit calităţile tânărului boier şi i-a condiţionat nominalizarea sa ca domnitor de acceptarea mai multor cerinţe, prima dintre ele fiind ca fata lui, Smaranda, să-i devină soţie.
Mihail Sturdza a acceptat şi după ce s-a făcut nunta în palatul lui Vogoridi, printre altele prinţ de Samos, a revenit în ţară ca domnitor al Moldovei. „Frumoasă nu era Smaranda Vogoridi, dar nici urâtă, cum o găseau unii. La trup năltuţă şi pe atunci foarte subţire, oacheşă, cu un păr negru, des, pe care-l purta lins pe frunte, ochii frumoşi, mari, căprii, ea avea o înfăţişare blândă, care nu se potrivea cu firea ei de femeie pentru care dragostea de arginţi era cea dintâi şi cea mai desăvârşită din virtuţile pământeşti – demnă soţie, în această privinţă, a iubitului ei Mihalachi.” Astfel o caracterizează Constantin Gane pe cea care, până-n 1849, a fost Smaranda Doamna, ca soţie a domnitorului Mihail Sturdza.
Din căsătoria lor s-au născut doi băieţi şi o fată: Mihai care a murit la vârsta de 11 ani, în 1846; al doilea, născut în 1846 a fost numit tot Mihai, în amintirea celui mort. Şi acesta a murit la vârsta de 17 ani. Între naşterile celor doi băieţi s-a născut şi o fată – Maria, căsătorită cu un prinţ rus Gorceakov, cu înalte demnităţi.
Smaranda Sturdza strângea bani şi cumpăra moşii. În ţară a cumpărat moşiile Cerneşti, Pătârlagele şi Hangu. Moşia Hangului a fost una dintre cele mai mari, deşi fără putere agricolă, era plină de păduri şi lemnul se căuta tot mai mult. Mai ales catargele din munţii Bistriţei ajungeau până la Istanbul. Moşia a fost întregită şi prin cumpărarea terenurilor Schitului Hangu în suprafaţă de 5.000 fălci, unde era biserica Mănăstirii Pionul şi ruinele Palatului Cnejilor.
După ce Mihail Sturdza a fost destituit din domnie, l-a însoţit pe acesta la Paris. Aici a cumpărat, prin Mihail Sturdza, case şi a achiziţionat şi un mare palat. În Germania a fost achiziţionată vila de la Baden-Baden, celebră prin arhitectura ei, apoi casă în Sorrento, Italia. Familia mai stăpânea o proprietate şi la Dieppe-Franţa, unde au huzurit urmaşii lor.
Smaranda Sturdza Doamna a murit în 1885, în vila de la Baden-Baden, la un an după moartea lui Mihail Sturdza şi a fost înmormântată alături de soţul ei, în capela familiei. Averea ei a revenit moştenitorilor, după un proces intentat de Beizadea Grigore Sturdza, fratelui său, beizadea Dimitrie, şi surorii sale vitrege – Maria Gorceacov. Moşia Hangului a revenit lui Dimitrie Sturza, apoi fiului său – Mihail Dimitrie Sturdza şi au stăpânit-o până la venirea comuniştilor, ultima proprietară fiind Olga Sturdza, cea cunoscută prin faptul că i-a fost aproape reginei Maria în îngrijirea răniţilor, văduvelor şi orfanilor „Marelui Război”.
Prof. dr. Daniel DIEACONU
