
Și reușea să uimească lumea sportului cu o performanţă greu de egalat: nota 10 „absolut” la Jocurilor Olimpice de Vară de la Montreal. Orașul canadian a fost, pentru șapte momente bine înfipte în timp, primul loc din lume în care 10 a fost egal cu 1 la Jocurile Olimpice. Și va rămâne mereu așa. De atunci, pentru o lume întreagă, Nadia Comăneci este simbolul perfecţiunii.
Gimnasta din Oneşti a intrat în istoria Jocurilor Olimpice ca prima sportivă de 10. Românca a dat peste cap până şi computerul, care nu era programat să afişeze nota maximă. Nadia Comăneci obţinea, la această ediţie a Jocurilor Olimpice, de şapte ori scorul perfect, câştigând trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și una de bronz (sol).
De atunci, gimnasta din Oneşti a intrat în istorie drept prima sportivă cu un exerciţiu perfect. Tot atunci, fata născută la Onești obliga, practic, zeci de mii de proaspete familii ale vremii să-și boteze fiicele cu prenumele ei.
La întoarcerea în țară după Jocurile Olimpice din 1976, Nadia Comăneci a fost primită pe Aeroportul Otopeni ca o adevărată regină, devenind instantaneu cel mai mare fenomen de masă din istoria României.
La numai 14 ani, „Zeița de la Montreal” a fost întâmpinată de o mulțime uriașă de peste 10.000 de oameni care au blocat aeroportul. Oamenii au venit cu flori, steaguri și pancarte, scandându-i numele ore în șir, o primire rezervată de obicei doar marilor șefi de stat. Acum, după 50 de ani, „Zeița de la Montreal”, a fost întâmpinată cu aceeași căldură și a fost răsplătită cu cele mai mari onoruri ale statului român.
BNR i-a dedicat o monedă omagială
Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, începând cu data de 28 mai 2026, o monedă din aur, o monedă din argint şi o monedă din tombac cuprat, dedicate momentului istoric din 18 iulie 1976, când, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia Comăneci a obținut prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice feminine. Nadia Comăneci a fost invitata de onoare a evenimentului de lansare a emisiunii numismatice, care a avut loc la Banca Națională a României.

Decorată cu „Steaua României”, în grad de Mare Cruce
Președintele României, Nicușor Dan, a acordat celei mai mari gimnaste a lumii, Nadia Comăneci, cea mai înaltă distincție a statului român destinată unei personalități sportive: Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce. Ceremonia care a avut loc sâmbătă, 30 mai, marchează debutul manifestărilor dedicate împlinirii a 50 de ani de la istorica performanță de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976.
Totodată, preşedintele conferă Ordinul Meritul Sportiv Clasa I Clubului Sportiv Municipal Oneşti, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976 – performanţă unică a gimnasticii româneşti, în semn de înaltă apreciere pentru excelenţa şi profesionalismul cu care a contribuit la consolidarea prestigiului olimpic al ţării noastre, pentru dăruirea dovedită în procesul de formare a tinerelor generaţii de campioni, precum şi pentru influenţa exercitată asupra evoluţiei sportului la nivel mondial.
În cadrul evenimentului oficial, șeful statului a subliniat valoarea de simbol a performanțelor obținute de „Zeița de la Montreal”, arătând că acestea rămân un reper fundamental pentru societatea actuală.
„Pentru a realiza ceva cu adevărat special, trebuie multă muncă”
În alocuțiunea sa, Nicușor Dan a evidențiat caracterul excepțional al Nadiei Comăneci, într-o epocă marcată de dorința unor succese imediate și efemere:
„Mă bucur să ofer Nadiei Comăneci cea mai înaltă distincție care a fost acordată de statul român unei personalități sportive, Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976, împreună cu recunoștința unei națiuni mândre de campioana sa.”

Șeful statului i-a mulțumit Nadiei Comăneci pentru implicarea sa continuă în sprijinirea sportului românesc și pentru modul în care reprezintă țara la nivel internațional:„Felicitări, Nadia Comăneci, pentru că ați rămas o persoană vie, care promovează gimnastica și sportul, cu toate valorile care îi sunt asociate – muncă, fair play, lucru în echipă. Sunt recunoscător pentru că promovați și sprijiniți România în continuare!”
Gala Nadia 2026
Peste 500 de personalități ale sportului mondial, șefi ai olimpismului internațional și oficialități au participat la Gala Nadia 2026, organizată la Palatul Parlamentului, pentru a celebra o jumătate de veac de la exercițiul istoric de la Montreal. Evenimentul, organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) în Sala Unirii, a prilejuit și o revedere istorică pe scenă între Nadia Comăneci, fosta sa antrenoare Marta Karolyi și marea ei rivală din 1976, Nellie Kim.
Bucureștiul a devenit pentru o seară capitala sportului mondial prin prezența unor lideri marcanți precum Thomas Bach (președintele de onoare al Comitetului Internațional Olimpic), Spyros Capralos (președintele Asociației Comitetelor Olimpice Europene) și Morinari Watanabe (președintele Federației Internaționale de Gimnastică)
Alături de aceștia, au fost prezente legende ale sportului românesc, printre care Gheorghe Hagi, Ilie Năstase și Simona Halep.
„Visam doar să fiu mai bună decât ieri”
Primită pe scenă cu aplauze în picioare, Nadia Comăneci a oferit un discurs încărcat de emoție și modestie, mulțumindu-le tuturor celor care i-au marcat cariera: „Mulţumesc România, mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceşti 50 de ani. Şi mulţumesc acelei fetiţe din Oneşti pentru că a avut curaj să viseze. Când eram copil nu visam la perfecţiune. Visam doar să fiu mai bună decât ieri. Iar lecţia pe care am învăţat-o este că perfecţiunea nu înseamnă să nu greşeşti niciodată… ci să ai curajul să continui, să crezi şi să mergi înainte”, a declarat campioana olimpică. Nadia i-a adus un omagiu special și soțului ei, Bart Conner, amintind cu umor de prima lor întâlnire de la Cupa Americii din 1976: „Știu că am alergat prea repede şi nu ai putut să mă prinzi decât după 20 şi ceva de ani, dar mă bucur că gimnastica ne-a adus împreună”.
Îmbrățișare istorică
Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost reuniunea vechii echipe de la Montreal. Fosta sa rivală, Nellie Kim (triplă laureată cu aur în 1976), a urcat pe scenă alături de fosta antrenoare Marta Karolyi și de colegele de generație Teodora Ungureanu, Anca Grigoraș, Emilia Eberle, Dumitrița Turner și Marilena Vlădărău.
„La Montreal s-a întâmplat ceva ce nu se mai întâmplase niciodată. Nadia a primit nota 10, a fost senzaţională atunci. Nu toată lumea poate atinge excelenţa, dar ea a reuşit”, a punctat Nellie Kim, evidențiind prietenia profundă care s-a legat între ele în ciuda rivalității de pe vremuri.
Loredana și Nadia au cântat ”Trandafir de la Moldova”
Cea care i-a readus în prezent pe invitați a fost nimeni alta decât carismatica și talentata Loredana Groza. Cu forța și energia ei electrizantă, Lori a încins atmosfera. Artista născută în Onești nu numai că a interpretat piese dedicate Nadiei, dar a invitat-o pe scenă pe marea gimnastă și au cântat împreună ”Trandafir de la Moldova”. Mai mult, cu inegalabila ei putere de a vrăji publicul, Loredana a transformat scena în ring de dans unde la început s-au prins într-o horă a bucuriei fostele colege ale Nadiei, apoi gimnastele din generațiile care au urmat, pentru ca în final aproape toți invitații la Gală să se lase cuprinși de magie.

50 de ani de la un 10 istoric
Manifestările dedicate „Zeiței de la Montreal” care au debutat pe 29 mai cu o gală oficială la Palatul Parlamentului din București, au culminat sâmbătă, 31 mai, acasă, la Onești. Comunitatea locală și oficialitățile prezente i-au oferit Nadiei un omagiu profund, transformând această zi într-un simbol al mândriei naționale și al continuității în sportul de performanță.
După 50 de ani, legenda gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci, s-a întors acasă la Onești, acolo unde a început povestea primului 10 perfect din istorie. Orașul care i-a purtat numele în lume a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a o omagia pe marea campioană. La 50 de ani de la o performanță care a schimbat pentru totdeauna istoria gimnasticii, sute de oameni au întâmpinat-o cu aplauze, emoție și recunoștință.
Nadia a mărturisit că revederea orașului în care a început drumul spre performanță i-a adus aminte instantaneu de copilărie, de antrenamente și de momentele în care nu realiza impactul pe care îl va avea în lume. „Faptul că reușim după 50 de ani să ne adunăm este un miracol. Deja aveam emoții când am intrat aproape de Onești”.


Loredana Groza a oferit un moment memorabil pe Stadionul „Carom” din Onești, spectacolul său live culminând cu un impresionant show de lasere și lumini special pregătit pentru celebrarea Nadiei Comăneci.
Artista, originară și ea din Onești, a transformat arena într-o scenă multimedia modernă. În timpul concertului, Nadia Comăneci a urcat pe scenă alături de artistă, iar cele două au cântat împreună, spre încântarea publicului. Apoi, într-un moment de maximă emoție pe scenă, Loredana a căzut în genunchi în fața Nadiei, în semn de profund respect pentru „Zeița de la Montreal”.
Spectacol de lasere cu chipul Nadiei
Un spectacol grandios de artificii și lasere a luminat sâmbătă seara cerul Oneștiului, marcând apogeul Galei Campioanelor, Show-ul vizual de pe Stadionul „Carom” a integrat tehnologia modernă cu momentele nostalgice ale istoriei sportului românesc.
Pe cerul orașului au fost proiectate elemente grafice spectaculoase, inclusiv silueta Nadiei din timpul exercițiului istoric de la Montreal și nota legendară de „1.00”. Totodată, sute de fascicule laser colorate au fost perfect sincronizate cu acordurile muzicale de pe scenă.

Gala Nadia 2026 a fost mai mult decât o celebrare a trecutului. A fost o lecție despre curaj, despre perseverență și despre felul în care un singur moment poate lumina destine timp de jumătate de secol. În aceste zile, România nu și-a celebrat doar campioana. Și-a celebrat propriul vis de perfecțiune!
Florin CRĂCIUN




