…la realitatea prezentului continuu, o discuție despre drone are toate șansele să cadă în ridicolul absolut al necunoașterii. Nu foarte mulți dintre noi au avut prilejul să se joace cu o astfel de mașinărie, care pe lângă coordonarea obișnuită în bidimensional, mai presupune și o coordonare în spațiul tridimensional, care, la mulți dintre cei cunoscuți sau nu, se lasă cu celebrul sindrom vestibular, unde nu mai ești conștient de orientare și cel mai frecvent se golește digestivul de toate cele. Asta pentru cele civile. Când vine vorba de cele militare lucrurile se schimbă dramatic. Sunt rigori specifice la care nu orice infanterist are acces, bașca cei de la butoane au oarece pregătire de specialitate, ce împletește ingineria cu elemente de strategie ostășească, total diferite de vremurile când prezentam onorul la comandantul gărzii ori la vreo defilare.
Recenta explozie din proximitatea terminalului petrolier din portul Constanța este ceea ce ne pune pe gânduri și refuz să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu era barajul plutitor în care s-a încurcat elicea jucăriei ucrainene. Din cele relatate până în prezent, am fost informați despre nefăcuta asta, ai noștri știind pe unde, când și unde se duce. Asta la fel ca și în cazul celei rătăcite în apele grecești, pentru care Zelenski și compania și-au prezentat scuze până la pământ, lucru total absent în ceea ce ne privește. Mergând mai departe, toată situația asta, ce a impus prezența armatei, serviciilor și a celor de la ISU, aduce cu bancul ardelenesc cu un mire pe nume Ion care tot întârzia să facă copii. „Am și cu ce, am și unde, am și cu cine, ba mai și pot… dar de ce atâta grabă?“. În condițiile în care erau cunoscute toate cele despre nenorocita aia de dronă, inclusiv despre momentul autodistrugerii, teoretic trebuia remorcată (agățată) de-o șalupă sau ceva, dusă în larg, distrusă și „kanieț filma“.
Bâlbâiala instituțională a celor în măsură să ducă la bun sfârșit o astfel de situație rămâne, oricât s-ar strădui onestul nostru președinte să ne informeze prin lectura unor pagini scrise de consilierul pentru securitate, care în mod normal ar fi trebuit să se ocupe și de crearea unui nou mediu de acțiune pentru apariția muniției de război în spațiul românesc, care nu-i musai un act terorist, ori un act deliberat care ar presupune o participare directă în conflict. La fel ca în cazul Poloniei sau a spațiului baltic. Ce intră din zona de conflict, indiferent de origine se distruge. Dacă după patru ani de conflict, noi mai așteptăm tehnică specifică și sprijin din afară, suntem de râsul curcilor. Mai puneți la asta și prestația de un ridicol cosmic a obezei din fruntea unui partid cu iz de 112 în fața președintelui Putin și suntem de poveste. Săracul Putin, cred că s-a abținut cu greu să nu explodeze în râs, pentru că avea de ce.

Așadar, luând în calcul cele pomenite până acum, credeți că am mai putea fi beneficiari ai unor scuze ucrainene pentru incidentul din port? Sau rusești după cea căzută pe bloc la Galați?
Să privim realitatea în față. Suntem inconsecvenți, foarte slab pregătiți, chit că avem peste mia de generali. De dat la export. Și la număr și la kilogram. Este inadmisibil ca o instituție de forță pe care se bazează mentalul colectiv să fie, vai, mama ei, depopulată în teren și suprapopulată în birouri. Am mai spus-o și-o repet. Ferească Cel de sus să se lase cu niscaiva victime la încă vreo nefăcută a rușilor sau a vecinilor conduși de la Kiev. Ar fi tragic să se admită la scară națională că respectivul sau respectivii au avut ghinion sau că au ignorat mesajele Ro-Alert. Asta dincolo de faptul că o seamă din cei aleși sau numiți ar trebui să fie aduși la realitate de niște șuturi bine plasate în partea care nu se vede, cu o cizmă de cavalerie. Cu tot cu pinteni.
GD PATRAUCEAN




