Constantin Tănase a fost celebru într-o epocă. Într-unul dintre rolurile făcute celebre de marele Toma Caragiu apărea Constantin Tănase: „Actorul şi sălbaticii”. Filmografia comunistă nu a fost tot timpul dreaptă, căci aşa erau vremurile, dar a fost un rol interpretat magistral şi Constantin Tănase a fost readus în faţa publicului larg. După 1989, românii şi-au adus aminte de Tănase şi mulţi au aflat că din interbelic până la 1945 a fost un mare comic ce făcea săli pline şi ale cărui replici erau transmise din om în om de la Bucureşti până în târguşoarele Moldovei de unde plecase în lume Constantin Tănase.
S-a născut la 5 iulie 1880, la Vaslui, tatăl său, un anume Ion Tănase, făcea medicamente pentru o farmacie, iar mama sa, Elena, era o femeie simplă, care se îngrijea de casă. Ion felcerul ştia să se iscălească, dar Elena doar „punea degetul”.
A avut o copilărie asemănătoare cu a lui Nică a lui Ştefan a Petrii din Humuleştii Neamţului: scăldat în Vasluieţ, cireşe, bătăi între cete şi alte multe năzbâtii. Îl cam supăra faptul că tovarăşii de joc îl porecleau „Năsăilă”, o aluzie la nasul său mai lung. Dar era mai voinic, isteţ şi iute a devenit un fel de şef al cetei de năzdrăvănii. La şcoală era foarte bun la muzică şi sport, dar cu celelalte obiecte nu prea făcea tovărăşie, drept dovadă că a trebuit să repete clasa I.
Încă din anii copilăriei a cunoscut lumea teatrului, mergând la spectacolele de teatru popular de la Grădina „Pîrjoala”, unde a văzut pe actorii Zaharia Burienescu şi I.D. Ionescu. Îi plăcea şi muzica şi era nelipsit de la concertele fanfarei militare din grădina publică din Vaslui.
A făcut chiar şi o trupă de teatru de amatori, prima scenă în care aceştia jucau fiind beciul casei, apoi în hambarul casei, cu piese precum „Meșterul Manole”, „Căpitanul Valter Mărăcineanu” sau „Constantin Brâncoveanu”. Şi zbaterile sale au devenit cunoscute şi la scurtă vreme a apărut şi prima sa experienţă în teatrul profesionist, fiind cooptat în trupa de teatru de limba idiș din Vaslui, condusă de Mordechai Segalescu. În 1896, Constantin Tănase a încheiat gimnaziul și nu s-a îndreptat spre teatru, cum ar fi fost firesc, ci s-a înscris la liceul militar din Iași, care i-ar fi oferit nişte avantaje financiare, dar unde a picat la examenul medical. Frecventează apoi, pentru o scurtă perioadă, liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, la care este obligat să renunțe din cauza lipsurilor financiare.
La vârsta de 18 ani devine învăţător la Cursești, Rahova, însă, după un conflict directorul și unii dintre profesori, se mută ca învăţător la şcoala din Hârșoveni, Poenești. A devenit un dascăl iubit de către elevi, părinţi şi localnici, cu un stil de predare aparte, cu multă muzică și sport şi excursii în care îi învăţa pe copii istoria și geografia. Dar invidia câtorva notabilităţi locale face ca talentatul dascăl să fie în cele din urmă dat afară din şcoală.
La 14 octombrie 1899, se înrolează voluntar în cadrul Regimentului 1 Geniu București şi, în ciuda vieţii grele de ostaş, începe adevărata sa carieră artistică printr-un teatru ostăşesc. Timp de trei ani, Tănase a pus în scenă, în sala de mese a regimentului, câteva spectacole şi în aceeaşi perioadă a frecventat reprezentaţiile de la Teatrul Naţional, visând la momentul în care el va deveni un mare actor.
S-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, dar anii studenţiei au fost grei din cauza stării sale materiale precare. Peste ani, povestea: „Am dus cea mai neagră mizerie pe care şi-o poate închipui cineva! Eram admis la Conservator. Foarte bine. Dar ce mâncam?“. Pentru a se întreţine, cât de cât, a fost comisionar, vânzând unsoare pentru copitele cailor, apoi a cântat în corul bisericii. „Aveam grijă în fiecare seară să-mi pun în ghete nişte cartoane, care-mi ţineau în loc de talpă. Seara le schimbam, şi aşa, în fiecare zi, aveam pingele noi“.
În 1919, a înfiinţat trupa de teatru de revistă „Cărăbuș”, în inima oraşului București, în care, cu timpul a făcut în aşa fel încât spectatorii să fie fascinaţi de fast, balet, paiete, orchestră şi dansatori, serile la „Cărăbuş“ devenind adevărate evenimente pentru bucureşteni, cu Tănase principalul animator, de se spunea: „Dacă vrei să râzi, mergi la Tănase!“. Erau puse la noi bazele teatrului de revistă.
În trupa de la „Cărăbuş” şi-au făcut lansarea în lumea spectacolelor figuri devenite legendare, precum Maria Tănase și Horia Șerbănescu, şi tot aici au fost aduse nume importante ale scenei internaţionale, precum dansatoarea de culoare Josephine Baker, adusă cu eforturi financiare considerabile.
El s-a aflat şi în distribuţia unor filme, precum „Peripițiile călătoriei lui Rigadin de la Paris la București”, film mut din 1924, „Visul lui Tănase” (1932) sau „Răbdare, Tănase!” (1943).
Pentru meritele sale artistice, Constantin Tănase a fost decorat, la 28 ianuarie 1942, cu Ordinul „Coroana României” în gradul de Comandor. În urma sa a rămas o puternică tradiţie a teatrului de revistă, preluată în timp, până în zilele noastre, de Teatrul de Revistă care i-a preluat numele.
La 50 de ani, spunea: „De treizeci de ani, publicul e obișnuit de câte ori apar pe scenă să-l înveselesc. Cer scuze dacă astă-seară îl voi decepționa… toată viața mea m-am ferit de onoruri, am trăit ca un om modest, cinstit, fără să iau locul nimănui, fără ambiții materiale…”
Constantin Tănase a avut curaj, chiar şi în momente grele pentru neamul românesc, când nimeni nu mai avea curaj. În 1944, când trupele sovietice au invadat România și au început să jefuiască trecătorii pe stradă, soldaţii ruşi având o preferinţă formidabilă pentru ceasuri! (celebra replică „Davai ceas, davai palton”), iar populația era paralizată de frică. Tănase a apărut pe scena Teatrului „Cărăbuș” îmbrăcat cu un pardesiu uriaș, plin de ceasuri de buzunar, de mână și pendule. Când spectatorii l-au văzut, au amuțit. Tănase și-a deschis pardesiul și a spus faimosul cuplet: „Rău a fost cu «der, die, das», dar mai rău cu «davai ceas»!”. O sfidare directă la adresa noilor stăpâni sovietici, veniți pe tancuri în august 1944.
Generalul rus Ivan Susaikov i-a interzis imediat să mai joace piesa și l-a amenințat cu moartea dacă va mai zice ceva. Tănase s-a întors pe scenă a doua zi, tot plin de ceasuri. N-a mai zis niciun cuvânt. A scos un ceas, a arătat spre el și a spus doar: „Tic, tac, tic, tac”, apoi s-a uitat spre loja unde stăteau rușii. În august 1945, Constantin Tănase a murit. Varianta oficială a fost blocaj renal, dar bucureştenii spuneau că cel mai iubit comic român fusese, de fapt, asasinat de sovietici pentru că a refuzat să tacă. Tic, tac, tic, tac…
A rămas întotdeauna ancorat, ca nimeni altul, în realitățile cotidiene, era empatic față de viața oamenilor obișnuiți, din rândul cărora venea și el.
”În țara asta, țara pâinii
Să aibă pâine chiar și câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă.
Lor ce le pasă cum e traiul,
Scumpiră trenul și tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până și pâinea și tutunul
Și când înjuri pe șleau de mamă
Ei, cică eu fac pe nebunul…
În țara asta, țara pâinii
Să aibă pâine chiar și câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă.
Lor ce le pasă cum e traiul,
Scumpiră trenul și tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până și pâinea și tutunul
Și când înjuri pe șleau de mamă
Ei, cică eu fac pe nebunul.
Teoria mea-i ușoară
Toată viața e o scară
Pe care, ca și la moară
Toți o urcă și-o coboară.
Și cu asta ce-am făcut?
Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut:
Sus cutare! Jos cutare!
Și cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie
Și cu asta ce-m făcut?
Iar corupția amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Și cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câștiga o pâine,
Mulți o iau de la-ceput,
Rătăcesc prin țări străine,
Și cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei de crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Și cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Și cu asta ceam făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete,
Și cu asta ce-am făcut?
Pleac-ai noștri, vin ai noștri!
E sloganul cunoscut;
Iarăși am votat ca proștii,
Și cu asta ce-am făcut?”
Prof. dr. Daniel DIEACONU
