Bobocii de clasa a IX-a, care încep liceul din 7 septembrie 2026, sunt prima generație care vor învăța după noile programe (detalii puteți reciti aici). Problema este că manualele școlare pentru aceste noi programe nu vor fi gata la timp, pentru că licitațiile pentru realizarea acestora pot fi contestate de edituri, ceea ce ar putea duce tipărirea efectivă a acestora într-un orizont de așteptare de aproximativ 9 luni, din momentul în care licitațiile au început, adică undeva după luna ianuarie a anului viitor. La acest lanț al tardivității, dacă mai adăugăm și distribuirea către depozitul de manuale, preluarea lor și distribuirea efectivă către școli/elevi, orizontul de așteptare devine și mai incert!
Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE) a declarat, într-o emisiune televizată: “În cel mai bun caz, pe 7 septembrie le vom avea în format digital”.
Procedura prin care se tipăresc manualele școlare face ca acestea să fie aprobate pe mai multe loturi care conțin diverse discipline și nu în același timp. Editurile au posibilitatea să conteste licitațiile pe loturi de manuale școlare și, de aici, situația în care unele manuale ar putea întârzia mai mult decât altele.
“Termenul poate ajunge până la 9 luni, ceea ce ar însemna că elevii vor avea manuale noi în ianuarie 2027. Până atunci, elevii se vor uita pe ceea ce le pun colegii profesori la dispoziție”, a precizat directorul CNCE în emisiunea TV “InfoEdu”.
Reforma programelor școlare va fi aplicată atât disciplinelor din trunchiul comun, cât și materiilor de specialitate de la filierele teoretică, tehnologică și vocațională.
Reacții – profesori, părinte, elev
Am încercat să aflăm, de la toți cei care sunt implicați în acest lanț educațional – profesori, elevi și părinți cum privesc ei perspectiva aceasta de a preda/asculta/studia după programe școlare noi, fără manuale.
„Manualul școlar este un ghid pentru profesor, nu este o biblie!”
Inspectorul școlar pe disciplina Matematică, prof. Elena Morariu, care predă și ore la liceu, este optimistă:
„Noi, ca profesori, avem programa școlară, știm ce anume trebuie să predăm. Până la urmă manualul este doar un ghid pentru profesori, nu este o Biblie!
Este un pic incomod, vom munci mai mult, cu siguranță, dar, cred că, până la începutul anului școlar, or să apară și acele ghiduri noi”.
“Sincer, nu știu…Aștept consfătuirile pe discipline să vedem!”
Profesoara de Limba și literatura română, Brândușa Anghel, titular al Colegiului Național de Informatică va preda și ea la o clasă a IX-a și nu știe, acum, cu două săptămâni înainte de începerea noului an școlar, cum anume va preda fără manual.
“Sincer, încă nu știu…Putem urmări programa școlară. O parte din materia din programa școlară nouă de clasa a IX-a o predăm și la clasa a XI-a, probabil vom utiliza acele manuale școlare.
Chiar nu știu. Personal, aștept acele consfătuiri pe discipline să vedem cum anume vom preda”, a declarat prof. Brândușa Anghel pentru “Mesagerul de Neamț”.
Elevă de 10,00: “Sincer, cred că o să ne fie foarte greu!”
Daniana Aiftimiei, elevă de 10,00 pe linie, care tocmai intră în clasa a IX-a, la Colegiul Național “Petru Rareș” Piatra-Neamț, se simte foarte incomod la aflarea veștii că va trebui să învețe, cel puțin câteva luni, fără manuale școlare.
“Nu știu care este alternativa! Sincer, cred că o să ne fie foarte greu, pentru noi manualul este primul instrument de studiu. Este un teren nou pentru mine, absolut necunoscut. Nici nu știu cum să reacționez! Nu știam acest lucru, chiar nu mă așteptam!”, ne-a spus Daniana.
Tatăl unui olimpic: “Este revoltător! Copiii vor fi derutați”
Călin Leon, tatăl unui elev excepțional – olimpic la aproape toate disciplinele (detalii puteți reciti aici), Alexandru Leon – ce intră în clasa a IX-a din 7 septembrie, consideră că este revoltător faptul că, în continuare, în educație se practică astfel de experimente.
“Pentru fiul meu, Alexandru, nu va fi o problemă, pentru că el studiază din manuale alternative și din culegeri, oricum.
Dar, ideea de a studia după programe școlare noi și să nu ai manuale școlare eu cred că afectează întreg învățământul: și profesori și elevi! Cum bine știm, de când am fost și noi elevi, manualul școlar este foarte important pentru studiu. Este sfânt pentru elevi!
Este revoltător! Copiii vor fi derutați, pentru ei manualul școlar este baza. A, că-ți mai dă profesorul să studiezi, să lucrezi în plus dintr-o culegere, să mai citești o carte, este cu totul altceva!
Nădejdea este că profesorii îi vor sprijini! Probabil vor lucra cumva, în sistem online, nu știu…
Nu înțeleg, însă, cum poți veni să implementezi lucruri noi, dar să nu prevezi până la capăt, să nu pregătești totul din timp! Una peste alta NU este un lucru bun și se dovedește că, în continuare, acești oameni fac experimente pe copiii noștri!”, ne-a spus Călin Leon, părinte.
Angela Croitoru

Parteneri
Mesagerul Bacău Video. Parcul Cancicov. De ce, cum și când?
ZCH A murit în sala de așteptare a Poliției Municipiului Bacău
NewsEdge Revoltă în PNL! Bolojan și-a pus oamenii proaspăt aduși în partid la conducerea unor filiale din București
BusinessEdge Libra Internet Bank finanțează un parc fotovoltaic în județul Dolj. Proiectul include aproximativ 30.000 de panouri
