De Ziua Armatei României, din 25 octombrie, militarii garnizoanei Piatra-Neamț organizează câteva activități, pe Platoul Curtea Domnească din oraș, informează Cercul Militar Piatra-Neamț, printr-un comunicat.
Programul va începe la ora 11.30 (-14.00), cu „prezentarea și vizitarea standurilor cu tehnică și echipamente militare, a standului cu oferta educațională a Ministerului Apărării Naționale”, urmată de o ceremonie militară, de la ora 12 (-12.50), în cadrul căreia va avea loc „prezentarea onorului și raportului, salutul Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski”, trecerea în revistă și salutul formației”, intonarea imnului național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiunile oficialităților, festivitatea de avansare și de premiere a unor militari, respectiv „a echipelor care s-au situat pe podium la competițiile militare și sportive”.

În continuare va urma un „spectacol artistic, cu mesaj patriotic, susținut de formația corală a Centrului pentru Cultură și Arte ,,Carmen Saeculare” Neamț, alcătuită din membrii Grupului vocal ,,Floare de colț” și Ansamblului de cântece populare ,,Nemțișorul”, mai arată comunicatul.
Iar la final, Garda de Onoare formată din militari din cadrul Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski” și de la Centrul Militar Județean Neamț, va defila alături de Drapelul de Luptă.
Ziua Armatei Române a fost stabilită în 1 octombrie 1959, prin Decretul nr. 381. Data aleasă omagiază ziua de 25 octombrie 1944, când teritoriul național a fost eliberat în întregime, „de sub ocupație hortysto-fascistă”, ultimele orașe eliberate fiind Satul Mare și Carei. Deși pe plan național armata română își încheiase eforturile de război, pe plan extern aceasta a continuat să lupte, împreună cu aliații, pe fronturile din Ungaria, Cehoslovacia și Austria, până la capitularea Germaniei din 8 și 9 mai 1945 – victoria care a „marcat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial” din Europa.
Cu ocazia acestei sărbători, România își cinstește atât armata, cât și faptele de arme ale acesteia, din trecutul mai depărtat și mai apropiat și „pe toți cei care astăzi, în haină militară, sunt permanent la datorie”.
,,Armata Românească înfățișează stăruințele și jertfele strămoșilor noștri la porțile Orientului, înfățișează straja care a îngăduit în vremuri Apusului să se civilizeze. Armata noastră a fost tare prin sufletul ei și prin dreptatea pe care o apără.” (Mihail Sadoveanu)
Ioana Mărcuțianu

Mesagerul Bacău Weekend de poveste în Bacău: începe Hunting Moldavia- Expo Vânătoare, Pescuit & Outdoor 2026 și Festivalul HuntFest
ZCH Neamț. Minori de 14 și 16 ani, prinși noaptea la furat
NewsEdge Milioane de dolari furați din achiziția de drone în Ucraina. Anchetatorii anticorupție pun cărțile pe masă
BusinessEdge MK Kredit obține primul rating Fitch după 10 ani pe piața românească. Agenția acordă calificativul „B-”, cu perspectivă stabilă.



