Pe cel mai mare lac artificial al României s-au adunat, în voie, zeci de case plutitoare, șatre, terase și „nave” de agrement. Administratorul lacului spune că nu și-a dat acordul. Apele Române spun că nu au emis avize. Garda de Mediu spune că nu e treaba ei. Primăria le impozitează. Iar justiția, de fiecare dată, clasează. Cine plătește? Nimeni. Când interesele, minciuna și folosirea abuzivă a legii se împletesc armonios, ajungem la situații aberante. Toată lumea este de acord că legea este călcată în picioare, dar fiecare aruncă răspunderea în altă parte și acceptă situația. Este cazul din Neamț, de pe Lacul Izvorul Muntelui, stăvilit de barajul de la Bicaz.
Pe lac există oficial 83 de „nave” înregistrate la Căpitănia Giurgiu, care se presupune că navighează, au locuri unde să acosteze, unde se face agrement de familie, dar și la nivel organizat, cu anunțuri de rezervare date pe rețele specializate. La fel de oficial, Hidroelectrica și Apele Române spun că nu au dat niciun fel de aviz pentru așa ceva și că pontoanele staționează ilegal. Acest lucru se întâmplă de ani de zile și, cu excepția unor anchete ale Poliției, constatări ale Apelor Române, eșuate în zona justiției din Bicaz, nimeni nu a făcut nimic concret. Fostul prefect Maria Apostol a cerut instituțiilor responsabile, prin ordin de prefect, să lămurească situația. Ceea ce s-a întâmplat doar parțial.
Situația de fapt
Pe scurt: pe Lacul Izvorul Muntelui avem 83 de construcții plutitoare (86 în alte documente) care figurează în evidențele fiscale ale orașului Bicaz fără să fi trecut vreodată prin filtrul de reglementare al administratorului lacului. Hidroelectrica spune că nu a emis și nu va emite avize. Apele Române o confirmă. Administrația locală încasează impozitul și acceptă, practic, prezența lor pe un luciu de apă pe care, teoretic, nimeni nu are dreptul să construiască nimic.
Iar proprietarii nu sunt deloc niște anonimi. Sunt instituții publice – da, Poliția! Apele Române! Mitropolia Moldovei și Bucovinei, foști politicieni, oameni de afaceri, investitori. La un moment dat, foști angajați de la Hiroelectrica! Cu alte cuvinte, exact cei care ar trebui să apere legea sunt printre cei care au încălcat-o. Și nimeni nu a plătit niciun preț.
Legea spune un singur lucru: nu se construiește fără aviz
Legea Apelor nr. 107/1996 este explicită. Art. 3 pct. 3.1 prevede că lacurile de acumulare permanente fac parte din domeniul public al statului și se asimilează noțiunii de albie minoră. Art. 48 alin. (1) lit. b include „amenajările balneare, turistice sau pentru agrement” între lucrările care se construiesc pe ape. Iar art. 50 alin. (1) statuează că astfel de lucrări „pot fi promovate și executate numai în baza avizului de gospodărire a apelor emis de Administrația Națională «Apele Române» și unitățile aflate în subordine. Punerea în funcțiune sau exploatarea acestor lucrări se face numai în baza autorizației de gospodărire a apelor.”
Cu alte cuvinte: fără avizul Apelor Române, nimic nu se construiește pe lac; fără autorizație, nimic nu funcționează. Punct.
Același lucru îl spune și art. 49 alin. (1) din Legea Apelor: „se interzice amplasarea în zona inundabilă a albiei majore și în zonele de protecție precizate la art. 40 a unor noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuințe ori anexe ale acestora.” Iar pontoanele de pe lac nu sunt simple bărci: sunt construcții fixe, legate de mal cu pasarele, cu platforme, racorduri, instalații și, după caz, anexe. Prin natura lor, intră în categoria „noilor obiective” interzise în zona inundabilă a albiei majore.
Mai mult, O.G. nr. 42/1997 privind transportul naval, republicată, prevede la art. 124 că navele „pot ancora sau acosta în afara porturilor ori la malul unei căi navigabile numai în locurile aprobate în acest scop și semnalizate corespunzător, cu informarea căpităniei de port competente.” Ori pe lacul Izvorul Muntelui nu există mai multe porturi și nici locuri de acostare aprobate și semnalizate. Nu există pentru că nimeni nu le-a autorizat. Iar semnalizarea ar fi trebuit făcută de administratorul căii navigabile – Hidroelectrica.
Dimensiunea problemei: 83 de pontoane, zero avize
O notă de constatare încheiată la 5 iunie 2026, după îndemnul Prefecturii, la sediul Oficiului de Căpitănie Bicaz, de inspectorii din cadrul Administrației Bazinale de Apă Siret, ridică problema fără echivoc. Lacul Izvorul Muntelui este, potrivit contractului de concesiune nr. 171/27.12.2004, proprietatea publică a statului, concesionat către S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. „numai pentru exploatare în scopul producerii de energie electrică, nefiind proiectat/realizat/autorizat pentru funcția de agrement”. Prin urmare, „pe suprafața luciului de apă nu se poate desfășura niciun fel de activitate de acest gen”. Ar trebui să fie destul de clar pentru toată lumea.
Hidroelectrica a confirmat acest lucru în adresa nr. 20851/20.02.2024, citată în notă: „nu a emis și nu va emite avize/acorduri privind amplasarea construcțiilor plutitoare tip ponton existente sau care urmează a fi amplasate pe luciul de apă al Lacului de acumulare Izvorul Muntelui.”
Cu toate acestea, în evidențele fiscale ale Primăriei Bicaz figurau, la data controlului, 61 de construcții plutitoare aparținând persoanelor fizice și 22 persoanelor juridice – un total de 83 de pontoane – toate impozitate, toate tolerate, toate fără temei legal pe lac.
Primarul Iulian-Traian Matasă a pus la dispoziția comisiei documentele care au stat la baza acestor înregistrări: Hotărârea nr. 171 din 30.12.2025 privind stabilirea și aprobarea impozitelor și taxelor locale aferente anului 2026 pentru „mijloacele de transport pe apă” și autorizații de construcție/executare lucrări de construcție în regie proprie pentru navele tip construcție plutitoare – ponton casă de vacanță.
Hous Pocus juridic: cum transformi un ponton în „navă”
Acesta este nodul juridic al întregii afaceri. Pontoanele nu sunt legalizate ca amenajări de agrement – ceea ce ar presupune avizul de gospodărire a apelor și acordul administratorului lacului. Ele sunt tratate ca nave, iar pentru o navă legea prevede alt traseu: autorizație de construcție emisă de Căpitănia de Port și înmatriculare la Autoritatea Navală Română în Registrul Matricol al Nave de Navigație Interioară.
Este o extensie prin care o construcție fixă, legată de mal cu pasarele, ancore și racorduri, devine dintr-odată „navă” – și, ca atare, scapă de regimul apelor. Iar ce se întâmplă pe o „navă” – petreceri, agrement, cazări contra cost – nu interesează pe nimeni.
Căpitănia Bicaz, cea care se ocupă de gestionarea și controlul „navelor”, nu s-a ferit și a confirmat, într-o adresă oficială, că doar administratorului lacului are competențe: „amplasarea unei construcții plutitoare pe suprafața lacului ține de administratorul căii navigabile/lacului, care pentru lacul Izvorul Muntelui este Hidroelectrica SA.” Iar Hidroelectrica, așa cum arată documentele, nu a emis și nu va emite avize. Ce supraveghează, atunci, Căpitănia?
Mai mult, nota de constatare îl citează pe Alexe Nichifor, căpitanul portului: până în 2014, Hidroelectrica a emis avize pentru amplasarea pontoanelor, dar nu mai face acest lucru. Iar instituția care emite, în continuare, autorizațiile de construcție pentru luciul de apă al lacului este acum Căpitănia Zonală Giurgiu, care aprobă proiectul tehnic și, în raportul de inspecție în vederea înmatriculării, și menționează doar că zona și sectorul de navigație este „zona 4, lac Izvorul Muntelui Bicaz”. De la Giurgiu, lacul se vede navigabil și pregătit să mai primească noi nave.
Aici este fisura prin care scapă toată lumea. Căpitănia Bicaz spune că un ponton pus în apă e socotit navă; Căpitănia Zonală Giurgiu, aflată la sute de kilometri, dă autorizația de construcție pe baza proiectului tehnic, fără să verifice dacă acel corp plutitor are drept de amplasare pe lac și pe mal. Hidroelectrica spune că nu e treaba ei. Apele Române spun că nu e aviz. Iar procesul merge înainte.
Ce spun oficialii, negru pe alb
Pentru cititorul care vrea să judece singur, redăm mai jos fragmentele esențiale din documentele oficiale care stau la baza acestei anchete. Ele sunt citate în text, dar merită citite integral, una lângă alta, pentru a înțelege amploarea contradicției.
Hidroelectrica S.A.: „Lacul de acumulare Izvorul Muntelui se află în domeniul public al statului și este concesionat de către Hidroelectrica SA numai pentru exploatare în scopul producerii de energie electrică, nefiind proiectat/realizat/autorizat pentru funcțiunea de agrement și ca urmare pe suprafața luciului de apă nu se poate desfășura niciun fel de activitate de acest gen.”
„Nu a emis și nu va emite avize/acorduri privind amplasarea construcțiilor plutitoare tip ponton existente sau care urmează a fi amplasate pe luciul de apă al Lacului de acumulare Izvorul Muntelui.”
Administrația Bazinală de Apă Siret: „Potrivit informațiilor existente la nivelul instituției noastre, lacul de acumulare Izvorul Muntelui este bun imobil proprietate publică a statului, concesionat către S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., în temeiul Contractului de concesiune nr. 171/27.12.2004.”
„Conform adresei nr. 20851/20.02.2024 emisă de SPEEH Hidroelectrica SA, lacul de acumulare Izvorul Muntelui se află în domeniul public al statului și este concesionat de către Hidroelectrica SA numai pentru exploatare în scopul producerii de energie electrică, nefiind proiectat/realizat/autorizat pentru funcțiunea de agrement și ca urmare pe suprafața luciului de apă nu se poate desfășura niciun fel de activitate de acest gen.”
Oficiul de Căpitănie Bicaz: „Amplasarea unei construcții plutitoare pe suprafața lacului ține de administratorul căii navigabile/lacului, care pentru lacul Izvorul Muntelui este Hidroelectrica SA.”
Garda Națională de Mediu-Comisariatul Județean Neamț (adresa nr. 1914/20.10.2026): „Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Neamț nu a emis niciun act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului pentru construcțiile plutitoare/pontoane amplasate pe Lacul Izvorul Muntelui – Bicaz, deoarece pentru activitatea de agrement desfășurată pe construcțiile plutitoare/pontoanele de pe Lacul Izvorul Muntelui – Bicaz nu este necesară obținerea autorizației de mediu.”
Citiți aceste fragmente împreună. Hidroelectrica: „nu am dat aviz și nu voi da”. Apele Române: „nu s-a putut desfășura nicio activitate de agrement”. Căpitănia: „competența e la Hidroelectrica”. Garda de Mediu: „nu e nevoie de autorizație de mediu, sunt nave”. Fiecare are dreptate în felul lui. Niciunul nu are dreptate împreună.
Mila din justiție: controale, procese-verbale, clasare
Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Siret notează în document: de-a lungul timpului au făcut „mai multe verificări/controale în zona lacului de acumulare Izvorul Muntelui, fie la solicitarea organelor de poliție, fie ca urmare a unor sesizări”. Cu ocazia acestor verificări „au fost constatate aspecte privind nerespectarea prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, fiind întocmite procese-verbale de constatare și stabilite măsuri de conformare”.
Dar, pentru situații similare sau conexe, au fost formulate sesizări/plângeri penale către organele competente, soluționate, „potrivit datelor existente la nivelul instituției”, prin clasare. De fiecare dată.
Cu alte cuvinte: controalele s-au făcut, procesele-verbale s-au încheiat, măsurile de conformare s-au stabilit. Rezultatul? Zero. Pontoanele sunt în continuare pe apă, de cele mai multe ori în același loc, iar primăria încasează impozitul.
Garda de Mediu: „Nu este competența noastră”
Capitolul pe care instituțiile au preferat să îl treacă sub tăcere este cel al impactului asupra mediului. La solicitarea prefectului, Garda Națională de Mediu-Comisariatul Județean Neamț a răspuns la 20 octombrie 2026, printr-o adresă de o pagină și jumătate, care închide problema cu o frază ce ridică serioase semne de întrebare legată de înțelegerea obiectului de activitate al instituției: autoritatea de mediu nu a emis niciun act de reglementare pentru pontoane, pentru că „pentru activitatea de agrement desfășurată pe construcțiile plutitoare/pontoanele de pe Lacul Izvorul Muntelui – Bicaz nu este necesară obținerea autorizației de mediu.”
Practic, Garda de Mediu vine să spună că nu este treaba ei: pontoanele sunt nave și cu asta basta.
Aici intervine însă contradicția care aruncă în aer apărarea Gărzii de Mediu. Pentru ca un ponton să fie tratat ca navă, el trebuie amplasat pe apă în baza unui aviz de la administratorul lacului și a unui aviz de gospodărire a apelor – avize pe care Hidroelectrica și Apele Române spun, negru pe alb, că nu le-au emis și nu le vor emite.
Fosеle, mizeriile și lacul: ce nu vrea nimeni să verifice
Mai mult, argumentul Gărzii de Mediu – că pentru „activitatea de agrement” nu ar fi nevoie de autorizație de mediu – ignoră un aspect esențial: nu este vorba despre o activitate de agrement desfășurată pe un lac amenajat în acest scop, ci despre construcții fixe, legate de mal, cu pasarele, racorduri, platforme și instalații, amplasate pe un lac de acumulare care nu a fost proiectat, realizat sau autorizat pentru așa ceva. Prin natura lor, astfel de amenajări intră sub incidența legislației de mediu, care reglementează orice lucrare de folosire a apelor și orice intervenție în zona de protecție a unui corp de apă.
Amplasarea unor construcții plutitoare fixe, cu racorduri la mal, cu platforme și instalații sanitare improvizate, produce exact tipul de presiune asupra mediului pe care autoritățile ar trebui să îl evalueze.
Iar întrebarea care ar fi trebuit să fie prima pe lista Gărzii de Mediu este una simplă și concretă: unde se duc apele uzate? Există fose septice pe aceste pontoane? Sunt ele vidanjate, autorizate, verificate? Sau tot ce înseamnă ape menajere, inclusiv fecale, ajunge direct în lacul de acumulare – în lacul unde cresc pești, inclusiv la nivel industrial.
Garda de Mediu ar fi trebuit să constate dacă aceste construcții au avut evaluare de impact, dacă au fost evaluate din perspectiva protecției apelor și a ecosistemului lacustru, dacă respectă zona de protecție și dacă există fose septice și dacă nu se deversează în lac toate mizeriile, inclusiv fecale. În loc de asta, instituția a ales să se declare necompetentă și să delege problema către o altă autoritate, care la rândul ei o delegă mai departe.
Rezultatul este un lanț al răspunderii care nu duce nicăieri. O instituție care are în nume cuvântul „mediu” spune că mediul nu este treaba ei. Fiecare are un motiv pentru care „nu este treaba lui”, iar lacul rămâne plin de pontoane, fără ca cineva să răspundă pentru impactul asupra mediului.
Concluzie: o ilegalitate cu acte în regulă
Lacul Izvorul Muntelui este, din punct de vedere legal, o zonă în care niciun ponton de agrement nu are ce căuta. Contractul de concesiune nu prevede agrementul. Hidroelectrica a spus oficial, în repetate rânduri, că nu a emis și nu va emite avize. Apele Române au constatat nerespectarea Legii Apelor. Primăria Bicaz a recunoscut, prin documentele puse la dispoziție, că impozitează 83 de astfel de construcții. Garda de Mediu, chemată să verifice impactul asupra mediului, a răspuns că nu este competența ei. Și, cu toate acestea, nimeni nu a fost sancționat definitiv, nicio construcție nu a fost demontată, iar dosarele penale s-au clasat.
Problema nu este lipsa cadrului legal – legea este clară. Problema este că, în România, o lege devine inaplicabilă atunci când există interese majore, personale, de grup sau instituționale. Așa cum este cazul aici. Întrebare: ce vor face toate instituțiile în cazul unei nenorociri întâmplate pe unde dintre aceste nave?
Valentin BĂLĂNESCU




