Obștea de la Sihla, secular lăcaș de cult din Neamț, dincolo de ceea ce înseamnă rutina cotidiană a canoanelor monahale, face de ceva vreme eforturi pentru a zidi o nouă biserică în incintă. Cea veche, care-i construită din lemn, are hramul Nașterea Sfântului Ioan, dăinuie de aproape 300 de ani, dar este de foarte mici dimensiuni. Este unul dintre motivele pentru care s-a decis ridicarea alteia, pentru a veni în întâmpinarea mulțimii de credincioși ce vin la slujbe pentru a se închina sau pentru a cere sfaturi duhovnicești.

Biserica va fi închinată Cuvioasei Teodora, prima româncă trecută în rândul sfinților, pe 20 iunie 1992, dar și „pentru toți cei care vor urca la Sihla să-L caute pe Dumnezeu”, după cum a spus arhimandritul Pahomie Catană. Piatra de temelie a noului lăcaș situat la o altitudine de 1.000 de metri a fost așezată pe 6 august anul trecut, cu prilejul Schimbării la Față, fiind prezenți mitropolitul Teofan, Serafim, mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord și Marc Nemțeanul, episcopvicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale.

Ctitorii, pomeniți duminica „până la sfârșitul veacului”

De atunci a trecut mai bine de un an, iar biserica dedicată sfintei care și-a petrecut o parte din viață într-o peșteră din apropiere a prins contur. Pentru tot ceea ce presupun lucrările de construcție au contribuit și nenumărați credincioși, care au răspuns apelurilor părintelui Pahomie: „Vă chemăm cu inimă deschisă să sprijiniți ridicarea bisericii mănăstirii închinată Sfintei Teodora. Prin această biserică pregătim o casă nouă sfintei, cu nădejdea că, la vremea rânduită de Dumnezeu, sfintele ei moaște vor fi aduse înapoi în țară, ca să fie împreună cu poporul care o cinstește și iubește. Cu inimă deschisă vă invităm să fiți împreună-lucrători, devenind donatori sau ctitori”.

Pe contul de socializare al lăcașului sunt oferite detalii despre cum se pot face donații, la un moment dat fiind peste 2.000 de persoane care au contribuit benevol. Ctitori vor deveni cei care oferă sume începând de la 5.000 de lei, fiind menționați în pomelnicul de hrisov scris pe hârtie pergamentată, care la târnosirea bisericii va fi zidit în masa altarului, urmând a fi pomeniți duminica, „până la sfârșitul veacului”, la Sfinta Liturghie.

„Când Dumnezeu rânduiește, și munții fac loc”

După cum a mai relatat starețul, una dintre cele mai dificile lucrări a fost, datorită zonei montane, montarea piloților forați de susținere. Grea a fost și aducerea unui utilaj pe șenile, o foreză de câteva zeci de tone, pentru săparea găurilor unde au fost montați pilonii: „Utilajul de foraj a urcat drumul forestier aspru al Obcinei Sihlei – serpentine strâmte, pantă grea, drum accidentat. A fost ca o icoană vie a credinței: când Dumnezeu rânduiește, și munții fac loc”. Biserica se sprijină pe 28 de stâlpi armați, iar la un zid de protecție și un drum au fost necesari alți 53, care-s înfipți în stâncă până la 21 de metri.

După săparea fundației, turnarea plăcii la cota zero și realizarea cofrajelor, a început ridicarea zidurilor.

„Mă rog mereu Sfintei Teodora și Maicii Domnului să ne ajute și să ne trimită oameni cu dragoste, care să ne fie alături în această lucrare. Avem nevoie de cărămidă și de materiale pentru a putea continua zidirea. Fiecare dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, se preface în biserică pentru rugăciunea și mântuirea noastră și a copiilor acestui neam. Cu recunoștință și rugăciune, Obștea Mănăstirii Sihla, Pr. Stareț Pahomie Catană”, se precizează pe Facebook Mănăstirea Sihla.

Bijuteriile Sihlei, două biseri seculare. În una se slujește o dată pe an

Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul de la Mănăstirea Sihla este o bijuterie de arhitectură veche ascunsă de aproape trei veacuri între stânci uriașe și păduri seculare de brad, încadrându-se perfect în peisajul Munților Stânișoarei. Iar tihna locului îndeamnă la meditație și rugăciune. „În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. În anii mântuirii de la începutul secolului al XIV-lea, la Sihla a existat o așezare pustnicească, între anii 1741-1742. Ziditu-s-a din temelie de lemn această biserică (…), de către familia Cantacuzino; iar în anul 1813 a fost reînnoită de către arhimandritul Benedict, starețul Mănăstirii Neamțu și Secu”, scrie în pisanie.

Catapeteasma a fost  sculptată în lemn de tei poleit cu aur, iar în incinta de doar 60 de metri sunt replici ale unor vechi icoane. Unele o reprezintă pe Maica Domnului Prodromița, Călăuzitoarea (Hodighitria sau Îndrumătoarea), Dulcea Sărutare și Pantanassa (Împărăteasa tuturor), iar alte două sunt ale cuvioși Ioan Rusul și Nectarie Taumaturgul.

Pe manastireasihla.ro se arată că sunt și alte odoare sacre în biserică, care au ajuns aici în decursul anilor de la Muntele Athos, Muntele Sinai, Ucraina sau România, ori provin din donații. Astfel, sunt părticele din moaștele sfinților Ioan, Maria Magdalena, Calinic de la Cernica, Paraschevi de la Roma, Filofteia de la Curtea de Argeș, Nicolae, Iacob, Dimitrie Izvorâtorul de mir, Ioan de la Suceava, Teofil cel Nebun pentru Hristos, Onufrie, dar și a unor cuvioși necunoscuți.

Deasupra mănăstirii, sub o stâncă uriașă, se află o bisericuță din lemn cu hramul Schimbarea la Față, construită de „Dumnealui aga Ioniță Pășcanul Cantacuzino la leat 1763”. Este ctitorită de boierul moldovean în amintirea unui prieten, decedat în zonă la o vânătoare de căprioare. Se spune că a fost realizată din lemnul unui singur arbore, astfel că i se mai zice „Biserica dintr-un brad”. A fost păstrată exact ca la începuturi, are lungimea de 5,50 metri, lățimea de 2,5 m, în ea slujindu-se o singură dată pe an, pe 6 august, când are loc hramul, dar este deschisă contunuu pentru credincioși.

Pagini din istoria mai nouă și mai veche a așezământului

O dată care va rămâne consemnată în istoria lăcașului este 19 octombrie 2026, când a avut loc primul Paraclis al Sfintei Teodora, slujbă oficiată chiar în incinta noii biserici, fiind înălțate rugi de mulțumire către cuvioasă și pentru credincioșii care au sprijinit zidirea. După cum a mai consemnat starețul, acum, privind de sus, ceea ce luni de zile a fost șantier și fier și beton a început să semene cu o biserică, observându-se conturul altarului, absidele, pridvorul etc.

Cât despre viața monahală la Sihla, se spune că ea ar fi început undeva pe la 1200, dar prima mențiune scrisă este din anul 1326, într-un înscris sârbesc, în 1731 este consemnată întemeierea oficială a schitului, iar peste 10 ani este construită, de către familia bierilor Cantacuzino, biserica principală. Și părintele Ilie Cleopa, starețul de la Sihăstria, pomenea că Ștefan cel Mare, după bătălia de la Orbic (1457 – lângă Buhuși), contra lui Petru Aron, a trecut prin Munții Stânișoarei spre Mănăstirea Neamț, descoperind la Sihla un pusnic ce-și avea adăpost într-un bordei de sub o stâncă, dând poruncă să se construiască o bisericuță.

Un punct de atracție la Mănăstirea Sihla este și peștera unde a stat vreme de 20 sau 30 de ani Sfânta Teodora, cea supranumită de Biserica Ortodoxă „floarea duhovnicească de mare preț și mireasa a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvantat al Moldovei”. Era fiica lui Ștefan Joldea, armașul Cetății Neamț în timpul domniei lui Vasile Lupu, fiind născută în jurul anului1650 și decedată undeva între 1712 și 1715. Acum, moaştele se află în catacombele ansamblul mănăstiresc Lavra Pecerska, de lângă Kiev.

Sunt mai multe versiuni despre cum au  ajuns acolo. Una este că au fost „luate“ în timpul ocupaţiei ruseşti a Moldovei. Mai plauzibilă pare a fi cea care spune că au ajuns, în 1856, la Pecerska, după ce familia domnului Mihail Sturza ar fi făcut un schimb, primind veşminte preoţeşti şi arhiereşti.

După 1989, au fost demersuri pentru aducerea moaștelor în țară, o discuție având loc în octombrie 2023 cu prilejul unei întâlniri dintre premierii din Ucraina şi România. La schimb erau oferite rămășițele eroilor naționali Ivan Mazepa (înmormântat la Galați), opozant înfocat al ruşilor, fost hatman al cazacilor zaporojeni şi Pylyp Orlyk (decedat la Iași), senior al Cancelariei militare a hatmanului. Întrevederea celor doi prim-miniștri nu s-a concretizat în ceva concret.

Peste ani, în contextul evenimentelor din 1821, Sihla a avut de suferit. Armata otomană a pătruns și în Moldova, pentru a lichida rămășițele trupelor fidele Mișcării Eteriste, care-și căutau scăparea la schiturile izolate Secu, Sihăstria și Sihla. În documente se arată că lupte au avut loc în aceste zone, așezările monastice au fost asediate, suferind distrugeri mari.

În luna septembrie a acelui an, un grup de eteriști s-a baricadat în incinta schitului Secu, care și atunci era împrejmuită de ziduri groase din piatră. Un comandant și oșteni greci s-au blocat în turnul clopotniței, urmând asediul așezământului cu aspect de cetate. Refuzând să se predea pentru a nu cădea prizonieri la turci, eteriștii au incendiat depozitul de praf de pușcă, iar turnul a fost pulverizat odată cu cei aflați în preajma sa.

Pagină realizată de Dan SOFRONIA

FOTO Facebook Mănăstirea Sihla/Doxologia