Consecutiv unui efort, aș spune eu voit, în România începutului de mileniu trei nu mai există nici o fabrică de hârtie. Presa scrisă sau cum se spune „ceea ce scrie la ziar“ nu mai ajunge la cei ce făceau din asta un răgaz cât de cât și astfel un canal cu credibilitate și aderență la conștiința grupului s-a dizolvat. Nu în totalitate. Cazul de față și alte publicații din țară, mai fac efortul de a duce mirosul cernelei de tipar în cât mai multe case, unde cei cărora le-au plăcut un material îl duc mai departe sub generosul „… ai văzut ce scrie la ziar?“. Altfel spus, încă mai există nucleul descris de Marin Preda, Poiana lui Iocan, unde cei ce aduceau veștile erau înconjurați și încurajați să descarce conținutul gazetei citite. Fără doar și poate, credibilitatea era inclusă, poate și pentru simplul motiv că nu oricine scrie sau are acces să scrie la o gazetă. Se pune problema evaluării performanței unui astfel de demers și a existat până nu demult o evidență a tirajelor care nu ajungea la publicul larg în forma corectă. Știu cazuri în care se raportau mii de exemplare declarativ și de fapt se trăgeau câteva sute. Dar asta-i altă poveste.
Cum era de așteptat, revoluția sau mai bine spus explozia tehnicii de calcul din ultimii 30 și ceva de ani a dus și la transformarea, nu neapărat dramatică, a presei scrise. Pe la începuturi, în America s-a încercat formula de abonament online și cei care au pus-o în practică au constatat o scădere cruntă a publicului. Apoi, încet-încet, publicul a înțeles schimbarea de paradigmă și azi a devenit obișnuință să ai un abonament la o publicație online. Asta în afara României. La noi, în ziua de azi, când vectorii de distribuire a informației s-au multiplicat, iar social media a venit cu un aport semnificativ în creșterea publicului, performanța este mai ușor de măsurat. Un public cucerit în acest spațiu îți poate oferi o susținere și pentru o apariție tipărită, mai cu seamă dacă ai ceva de spus națiunii. Sunt voci care invocă efemerul aparițiilor electronice prin prisma ușurinței de a explora un conținut media. Sigur, „verba volant, scripta manent“ și aici mă gândesc la cei ce păstrează gazeta pentru a mai citi sau dovadă pentru cine știe ce vorbă aruncată în Poiana lui Iocan.
Revenind la performanța din spațiul mediei electronice, și aici sunt probleme. Sunt diferite metode de răspândire a materialului și în același timp metode de preluare de alte materiale. Sunt publicații electronice în care conținutul propriu nu trece de 10 procente, dar au un trafic uriaș, prin alt tip de conținut, preferat de reclame și promotori electronici. Cert este că astfel de maniere, nu neapărat ortodoxe, presupun bani. Vrei să fii în topul căutărilor, plătești un priceput și în câteva zile ești în pole-position. Și apare o problemă. Să te menții. Ori asta înseamnă iarăși bani. Și nu-s puțini. Veți spune că oricum ai lua-o tot trebuie să marci banu`. Și da, și nu. În condițiile unui conținut propriu și original, ajungi departe printr-o creștere naturală spun specialiștii. Cum se explică? Simplu. Conținutul are credibilitate și amprenta locului, fapt care se câștigă greu și se pierde relativ ușor. Altfel spus, e ușor s-ajungi în vârf, mai greu e să rămâi acolo. Și în condițiile unei astfel de jurnalism, banii se duc în resursa umană. La jurnaliștii care fac teren, culeg informația de la firul ierbii și o împletesc cu cele venite pe alte căi și din alte surse. Presa electronică, sub aspectul performanței, aduce un avantaj. Interacțiunea cu cititorul, care este mult mai efervescentă decât cea în cazul printului, unde feed-back-urile sunt telefoanele sau abordările accidentale exprimate amical sau nu. Interacțiunea cu cititorul este un indicator și pentru cel ce scrie, și pentru cel ce vinde, fiind o referință când vine vorba de ponderea subiectelor sau politica gazetei, iar electronic asta se face foarte simplu.
Global privind, performanța presei, dincolo de indicatorii economici, are și o parte a calității, de care se îngrijește breasla noastră, atât cât este, și care trudește ca să vă facă să citiți, pentru că de litera cărții cam greu s-atinge pupila contemporanilor. Așadar, luați de bună și aventura noastră din exprimarea tipărită, care vine să completeze, destul de fericit, demersul nostru cotidian al știrilor cu miez și sens.
GD PATRAUCEAN
