Acești sfinți au viețuit pe vremea împăratului Nero. Au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel și fac parte din cei 70 de Sfinți Apostoli ai lui Hristos. Când își înălțau rugăciunile către Dumnezeu în sfânta biserică, împreună cu alți creștini, au năvălit asupra lor închinătorii de idoli. Atunci toți credincioșii care erau în biserică au fugit și au rămas numai Filimon, Arhip și Apfia. Pe aceștia trei i-au dus la Artoklis, făcătorul de pâine al Efesului. Sfântul Arhip a fost bătut aspru și străpuns cu cuțite peste tot trupul, de persoanele care treceau pe acolo. Sfântul Filimon a fost bătut fără milă și, fiind împroșcat cu pietre, s-a săvârșit. Asemenea și Sfânta Apfia a fost ucisă cu pietre și în astfel de munci au trecut sfinții către Dumnezeu.
Sfântul Antonie a trăit în timpul domniei voievodului Matei Basarab și a domnitorului Constantin Brîncoveanu. Din cercetările făcute, se poate susține că venea dintr-o familie de creștini din satele Olteniei. A intrat frate la schitul Iezeru, fiind impresionat de viața spirituală a călugărilor de acolo. Pentru a crește duhovnicește, a cerut binecuvântare Episcopului locului, Ilarion, să meargă la Sfântul Munte Athos. Ilarion, fiind văzător cu Duhul, l-a sfătuit să renunțe. Astfel, în jurul anului 1690, s-a retras la câțiva kilometri de schitul Iezeru, în muntele cu același nume. Aici și-a construit un adăpost într-o peșteră și un mic paraclis. Paraclisul era înzestrat cu tot ce-i trebuia pentru oficierea Sfintelor Slujbe. Sfințenia vieții sale a fost confirmată și de Episcopul Ilarion al Râmnicului, care a sfințit paraclisul slujitorului de Dumnezeu. În această bisericuță s-a rugat mereu cuviosul Antonie sihastrul, până la sfârșitul vieții. Cuviosul Antonie a stat în sihăstrie 28 de ani. Mutarea sa la Domnul s-a petrecut în 23 noiembrie 1719, după 92 de ani de la nașterea sa.
Sfintele Moaște ale Cuviosului Antonie de la Iezeru au fost așezate în Biserica Schitului Iezer. O părticică din Sfintele sale Moaște se află și la Schitul Darvari din București.
