Patrimoniu nemțean: colecția de la Pipirig

Cunoscută drept biserica de suflet a fostului patriarh Nicodim (al doilea patriarh al României), biserica „Sfântul Ierah Nicolae” din Pipirig este, fără îndoială, și lăcașul de suflet al preotului paroh Mihai Bistriceanu. De 40 de ani, părintele slujește biserica – monument cu tot ce presupune acest lucru, satul – cu toate nevoile lui, viii și morții – cu aceeași dragoste. Iar de 7 ani se poate mândri că este creatorul primului muzeu parohial din țară, muzeu care, din păcate, nu este introdus în circuitul turistic și este foarte puțin cunoscut.

Într-o sală, care face parte din corpul de clădire unde se țin praznicele, părintele a pus în rânduială toate obiectele pe care le-a găsit în inventarul bisericii din 1940. Veșmintele patriarhului Nicodim le-a obținut prin donație de la Mănăstirea Neamț și le-a așezat în același loc cu cristelnița (datată 1741) în care a fost botezat cel ce avea să conducă Biserica Ortodoxă Română. Alături sunt expuse veșmintele preotului Vasile Munteanu, cel de la care părintele Bistriceanu a preluat parohia, dar și costumul popular al unui sătean care a murit în biserică. A venit să se închine și apoi s-a așezat puțin în pridvor. Și acolo a rămas. Părintele i-a păstrat până și banii pe care-i avea la el, în chimir.

Din sat, de la familia unui colonel de armată, preotul a obținut o uniformă militară, pe care a expus-o alături de piatra cu numele fiilor satului care au sfârșit în cel de-al Doilea Război Mondial. De partea cealaltă a peretelui sunt icoanele vechi, iarîntr-un capăt al sălii – cea mai valoroasă colecție de pomelnice din lemn pe care o are nu doar județul Neamț, ci se pare că întreaga Moldovă – după cum susțin restauratorii de la Muzeul „Moldova” din Iași, care au muncit voluntar pentru ca „pălmarele” să arate ca atunci când au fost scrise. Unele din pomelnice – care cuprind numele ctitorilor și ale binefăcătorilor bisericii – au fost găsite de preot în turnul clopotniță, iar altele în podul bisericii, cu ocazia lucrărilor de vopsire a acoperișului, făcute în vara anului trecut. După ideea unuia dintre restauratori, primele pălmare găsite au fost aranjate sub forma pomului vieții, iar cele mai recent descoperite sunt și ele restaurate deja și expuse la „picioarele” pomului, în apropierea celei mai vechi icoane, datate 1776.

Pentru părintele Mihai Bistriceanu, fiecare obiect este valoros: „Noi suntem de neam ardeleni, oameni cu frică de Dumnezeu și am făcut muzeul din dorința de a expune patrimoniul parohiei. Dintotdeauna pipirigenii au fost legați de viața bisericii. În satul Stânca, unde m-am născut eu, nu era biserică și am găsit în actele de împroprietărire de la 1860 că a fost lăsat loc de biserică proprie și în Stânca, și în Stânca de Jos. În satul meu natal am reușit să ridic o biserică, pentru că oamenii veneau tocmai la Pipirig. A fost sfințită în 1999 și atunci am predat cheile, iar Mitropolia a adus imediat preot. Eu am rămas la biserica mea, unde îmi place să spun că sunt de 100 de ani. Și, în 100 de ani, trebuia să las în urmă și un muzeu cu istoria bisericii și a satului. Din păcate, nu este cunoscut, pentru că nu este inclus în circuitul turistic și m-ar bucura enorm domnii de la patrimoniu dacă s-ar gândi să facă asta. Ce a ținut de mine, am făcut. Am adunat obiectele, le-am restaurat, le-am așezat, am pus sistem de alarmă și sistem video – deși cel mai bun sistem anti-efracție este rugăciunea, și am pus indicator așa cum mi-au spus cei de la ISU”.

Fiecare obiect are povestea lui, iar cristelnița în care a fost botezat patriarhul a fost folosită de părintele Bistriceanu pentru copiii satului până acum vreo 10 ani. Biserica în sine este un alt muzeu, cu o atmosferă aparte, încărcată de istorie, dar plină de lumina și liniștea pe care numai oamenii le pot lăsa acolo, odată cu rugile ridicate către Dumnezeu. Singurele „răni” ale lăcașului, care se văd și acum, dar nu se știe exact din care război datează, sunt urmele de gloanțe de la ușa masivă. Cioplită direct cu barda în lemn dur, ușa are o încuietoare care n-a cedat nici sub tirul mitralierei și, așa, biserica din Pipirig a rămas curată și nepângărită de nimeni de 200 de ani încoace.