Browsing: Actual
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a…
Dincolo de corul bocitoarelor pe umărul lui Ionel Arsene sau de cel al hulitorilor – care crește, pe măsură ce…
ÎPS Ioachim, al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a sfințit luni, 29 ianuarie, o sală de meditație pentru elevii Liceului Teologic…
Ziua Sfântului Trifon este prima mare sărbătoare a calendarului agricol, pomicol și viticol. Fiind patronul insectelor de tot felul, care…
Informaţii referitoare la reîncarnare au existat (şi mai există) în Biblie şi în unele texte apocrife. Biserica primelor secole a…
Scena de teatrul absurdului astăzi, la Consiliul Județean Neamț. Ședința ordinară, care avea câteva proiecte pe ordinea de zi, nu…
Adrian Alui Gheorghe a câștigat procesul pe care l-a deschis împotriva Consiliului Județean, după ce-a pierdut funcția de director al…
Vasile Panaite, încă prefectul județului Neamț, se pare că a intrat direct în concediu după ședința de bilanț de ieri,…
Ieri, 30 ianuarie, la Prefectura Neamț a ajuns minuta care comunică decizia Curții de Apel Bacău privind arestarea preventivă, pentru…