Browsing: NEAMȚ
Vlad Marcoci și-a anunțat demisia din Partidul Național Liberal (PNL) Neamț. Este a doua oară când fostul prefect renunță la…
De vreo două zile, iar s-au încins spiritele cu privire la Piața Centrală și la cine să se ocupe de…
”În Germania, în acest moment, se creează o forță de muncă adaptată secolului XXI. Cu oameni foarte calificați, care iau…
Comună mare, cu peste 8.000 de locuitori în scripte și mai puțini în fapt, pentru că tinerii au cam plecat…
Marți, 3 octombrie, la Roman, a avut loc o ședință “de îndată” a Consiliului Local. Cu acest prilej, s-a înregistrat…
După câteva zile de comă, cunoscutul medic Victor Kirileanu a încetat din viață în această dimineață (4 octombrie). Suportase o…
Spitalul “Sf. Dimitrie” Târgu- Neamț face apel pentru donarea de sânge. Cei care doresc să facă acest gest sunt rugați să…
Începând cu luna mai a anului 2017, firma Agmady SRL din Ceahlău, care avea contracte de salubrizare cu toate primăriile…
”Aici îmi este țara și casa, și masa Și fratele, și sora, și maica, și bunic Fără victorie nu mă…