Browsing: Patrimoniu
Și în acest an, colindătorii din Corul Trysaghion, în formulă restrânsă, au binevestit în redacția noastră sărbătorile care se apropie.…
Sub semnăturile lui Ion Giurcă și a Mihaelei-Cristina Verzea, Editura ”Constantin Matasă” propune, în an Centenar, albumul ”Mănăstirea Regina Maria…
Seara de 19 decembrie figurează în Calendarul popular ca sărbătoare, Ajunul Ignatului. În această zi se fierbea grâu, iar capul…
Luni, 17 decembrie, în incinta Liceului Teologic Episcop Melchisedec Roman, a avut loc inaugurarea muzeului dedicat Centenarului Marii Uniri…
De un an de zile vorbim, mai mult sau mai puțin simțit, motivați istoricește însă, de unire, de marea unire…
Privită din stradă, curtea lui Victor Tofan din Tazlău – un fiu al satului pe care misiunile economice l-au purtat…
Ceata de Feciori sau Ceata Junilor reprezintă cea mai veche formă de organizare a colindătorilor. Se adună de Sfântul Nicolae,…
Când profesia te ţine în spectrul macabru, evadarea este aproape o obligaţie faţă de tine însuţi. Iar evadarea nu poate…
Sfântul Mucenic Elefterie este prăznuit pe 15 decembrie. El s-a născut în cetatea Romei, în veacul al II d.H. Mama…