Browsing: Social
La cel mai mare eveniment din România dedicat sustenabilității de mediu, Forumul Orașelor Verzi (FOV) 2023, de la Brașov, aflat…
În conducerea Inspectoratului Școlar Județean Neamț a fost numită, de la 1 septembrie, Ana Socea în funcția de inspector școlar…
Luni, 11 septembrie, cu prilejul deschiderii noului an școlar, în comuna Agapia a fost inaugurată noua grădiniță cu program prelungit…
Vă invităm vineri, 15 Septembrie 2023, între orele 10:00-16:00, pe platoul de la Curtea Domnească, unde Salubritas S.A organizează o…
Nemulțumirile devin acute în mai toate domeniile de activitate, iar după greva lucrătorilor din învățământ, protestele finanțiștilor și ale magistraților,…
Cei care au avut curiozitatea să urmărească ședința de ieri, 11 septembrie, a Consiliului Județean Neamț, au putut asista la…
Așa cum se menționa în anunțul publicat de către primăria Piatra Neamț, firmele care au câștigat licitația pentru coridorul de…
Despre banii pe care județul Neamț prin i-a aruncat în perioada Covid 19 într-un spital modular de campanie Mesagerul de…
Un pod pe care toată lumea îl aşteaptă în oraşul Piatra-Neamţ, cel de peste Cuejdi din Piaţa Mihail Kogălniceanu, cunoscut…
De câțiva ani, conducerea primăriei orașului Târgu-Neamț a luat decizia să nu mai fie prezentă la manifestările organizate cu prilejul…