A fost unul din jucătorii emblematici ai fotbalului nemțean. Jucător la Cetatea Târgu Neamț și Ceahlăul Piatra Neamț, Doru Botez…
Articole: daniel harpa
Noua grilă de salarizare a angajaților din Primăria Târgu Neamț a fost aprobată în cadrul ședinței Consiliului Local de joi,…
Martha Bejan are 19 ani, a fost șefă de promoție la finalul clasei a VIII-a de la Liceul ”Vasile Conta”,…
Joi, 29 iunie, la Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie” Târgu-Neamț a avut loc inaugurarea sălii de anestezie-terapie intensivă, din cadrul Secției…
Puțină lume poate uita scandalurile care au caracterizat campania electorală din 2012, dintre Decebal Arnăutu, la vremea aceea primar, și…
Pictorul Constantin Ciubotariu va primi titlul de cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Orașului, din…
Marți, 6 iunie, zeci de șoferi au putut vedea „minunea” din intersecția Humulești: câțiva muncitori montau semafoare moderne. Astfel, traficul…
ROMAN La Roman, joi, 25 mai, s-au derulat ceremonialuri religioase și militare la monumentele eroilor din cele două cimitire ale…
Sâmbătă, 20 mai, Târgu Neamț a devenit unul dintre cei trei poli ai dansului sportiv la nivel național, alături de…
Mihaela Marian este candidatul PSD la alegerile parțiale din 11 iunie, pentru funcția de primar al comunei Bălțătești. Celor care,…










