
Oamenii s-au arătat nemulțumiți de modul în care s-au purtat negocierile din 20 aprilie, de faptul că, prin protocolul PSD-UNPR, se blochează aproximativ câteva zeci de mii de voturi – de la cele trei orașe și că protocolul ar fi trebuit discutat cu organizația județeană, în primul rând, lucru care nu s-a întâmplat.
Astfel, nemțenii i-au somat pe cei de la București ca, în maxim 24 de ore, să ofere un răspuns clar dacă acceptă sau nu cele trei mari cerințe ale lor: anularea protocolului cu PSD, desemnarea unui alt președinte interimar în locul doamnei Florentina Moise, care să reprezinte interesele partidului, și asigurarea libertății de a depune independent listele de candidați pentru Consiliul Județean, Consiliile Locale și primării.
Dacă cei de la Centru nu le vor accepta cerințele, marea majoritate a UNPR-iștilor nemțeni se pare că fie vor migra în masă către alte formațiuni politice, fie va decide fiecare pe cont propriu ce strategie va aplica până la alegerile din 5 iunie.
Andreea AMARIEI




