Acasă Actual Târgnemțeanul care a cucerit Anglia

Târgnemțeanul care a cucerit Anglia

47
2
DISTRIBUIȚI
pietricica turism

Andrei Anghel este un nume cunoscut în Anglia, în lumea muzicii. La Târgu Neamț, cei mai mulți și-l amintesc pe tatăl lui, Cristi Anghel, care a fost profesor de Științe socio-umane (psihologie și logică), la Liceul ”Ion Creangă”. Andrei a plecat din Târgu Neamț spre Marea Britanie, împreună cu familia, în 2007, pe când avea 7 ani. Acum are 17 și, la începutul lunii august, a fost invitat să susțină un concert la pian la Institutul Cultural Român din Londra. A fost, pe rând, desemnat ”Cel mai bun pianist” din nord-vestul Londrei, apoi ”Cel mai bun muzician din Hillinghton Borough”, a obținut premiul I la competiția Rotary Young Musician, iar anul viitor va participa la una din cele mai prestigioase competiții din Anglia, ”The Lutine Prize”, a Guildhall School of Music & Drama. Este singurul elev din Regat care a primit bursă pentru două instrumente principale, vioară și pian, la ambele depășind gradul 8, cel mai înalt.

* ”La început, muzica a fost pentru mine ca o jucărie”

– La nici 17 ani, ai o carieră de invidiat. Și ți-ai făcut un nume în Anglia, nu în România. Cum ai reușit?

Tocmai am trecut în anul 12 la Sixth Form (Colegiu), la Bishop Ramsey Church of England School. Am un frate, David, în vârstă de 7 ani, și două surori, Daria – de 10 ani – și Anastasia – de 1 an și 8 luni, o scumpete! Tatăl meu a fost profesor mulți ani în Anglia, la diferite licee. A predat psihologie, etică, sociologie, iar de curând a început o carieră nouă, police officer în cadrul poliției metropolitane, ceva total diferit de România. Mama, cât am fost mici, s-a ocupat întru totul de noi, apoi a lucrat ca asistent profesor la școala fraților mei, iar mai nou a început un business cu torturi și produse de patiserie. Atât eu, cât și părinții mei am luptat mult să ajung, astăzi, pe această mică treaptă din multele care urmează.

Am început să descopăr vioara la 8 ani, odată cu venirea în Anglia. O profesoară deosebită de canto tocmai se angajase la școala noastră și preda viora la câțiva copii. Eu eram singurul care chiar exersam acasă. Chestia asta i-a plăcut și m-a încurajat să continui la un nivel mai ridicat. Apoi, în iarna anului 2009, tataie mi-a trimis o orgă micuță, de jucarie, și de acolo a început pianul. Stăteam ore în șir în camera mea și încercam să scot melodii după ureche, pe o orgă de 20 de cm, cu doar două degete. Vioara și orga erau singurele mele jucării. Noi, acasă, nu am avut niciodată, televizor, jocuri electronice, PlayStation, telefon… Mi-am luat anul acesta, la 17 ani, din primii mei bani de la concertul de pe 28 iulie.

Cred că muzica a fost, la început, ca o jucărie, iar mai târziu s-a transformat în ceva foarte serios și plin de satisfacții. Sora mea Daria studiază violoncelul, la același Conservator, și este pasionată de muzică. Posibil să fi avut și eu o influență… Am ajuns să fiu cunoscut aici, nu în România, deoarece aici, în fiecare școală primară există ore obligatorii de vioară, pian și alte instrumente. Cei care arată potențial sunt încurajați. Nu știu dacă în România orele de instrumente muzicale sunt integrate în învățământul de stat. Orele acestea sunt plătite de consiliu în majoritate, părinții contribuind cu o sumă foarte mică, iar instrumentul este închiriat gratis de școală.

Participarea la evenimentul creat de ICR a fost de-a dreptul minunată! Anul trecut, am avut privilegiul și onoarea să susțin un recital la vioară și la pian la catedrala Westminster, în fața a 2.000 de directori de școli, șefi de departamente, lideri și public speakeri. De asemenea, în fiecare an, îmi susțin propriul concert de strângere de fonduri, susținut de Academia Italiană, în South Kensington. I-am avut invitați, în mai mulți ani, pe dl Dorian Branea, director ICR, și pe dna director adjunct Magda Stroie. După concert, mi-au povestit despre evenimentul ICR. Bineînțeles, am fost onorat să reprezint România în asemenea circumstanțe! Sincer, am vrut să arăt tuturor celor veniți la concert că românii pot fi și oameni de artă, nu doar hoți și răufăcători. Și eu zic că am reușit. Aproape 200 de oameni au venit în centrul Londrei, să vadă un român cântând la pian. Am ales pianul, nu vioara, pentru că m-am simțit mai compatibil cu pianul. Am avut deosebita onoare să îl am ca profesor de vioară și pe maestrul Remus Azoiței, un adevărat geniu al instrumentului. Orele acelea m-au ajutat imens, dar pianul a fost în sufletul meu mereu. A rămas și va rămâne, orice s-ar întâmpla. Pianul este ceva ce aparține sufletului meu.

* ”Părinții au avut un rol deosebit în cariera mea”

– Cum au privit părinții tăi alegerea și cariera ta?

Părinții mei au avut un rol deosebit în cariera mea muzicală. Mereu m-au încurajat, mereu au fost alături de mine. Îmi revine în minte o întâmplare, care m-a ajutat să văd pianul cu alți ochi. Aveam 14 ani și începeau să apară și primii muguri de îngâmfare. Începusem să mă cred mare și tare… Tatăl meu s-a supărat pe atitudinea mea și mi-a confiscat cablul la pian. Eram disperat! Nu știam ce să fac. Urma un concert la școală și eram fără instrument, mintea mea căuta cu disperare o soluție. A doua zi, am vorbit cu profesoara mea de muzică și m-a lăsat să folosesc pianul școlii, un pian adevărat de altfel, foarte bun. Doar că aveam numai două ore în fiecare zi, după programul meu, de la 9 la 4 seara. Deci, nemâncat, obosit și cu doar două ore, am început practica asiduă. Două ore s-au transformat în patru, în fiecare zi, și, după o lună, știam pe de rost una din cele mai grele piese ale compozitorului Liszt. Când tata a aflat, mi-a înapoiat cablul pe loc și mi-a spus: ”Acum nu mai ai nevoie de el, dar ți-l las. Sunt mândru de tine!” Am învățat multe atunci.

Mama mi-a făcut rost de fiecare pian pe care l-am avut, pian digital, pian adevărat, chiar dacă nu ne permiteam. Mama a reușit și a vorbit cu un prieten de al profesoarei mele de muzică. Mi-a donat pianul, apoi a invitat o doamnă foarte interesată de cariera mea la unul din concertele mele, iar, la sfârșit, doamna mi-a spus că tocmai mi-a cumpărat un pian digital. Am fost în culmea fericirii!

* ”Aș cânta cu mare drag la Târgu Neamț”

– Pe când un concert și în România? Sau chiar la Târgu Neamț? Ce-ți mai amintești de Târgu Neamț?

Concert în România… nu știu încă. Aștept o invitație, ceva să mă atragă. Deocamdată, aici, am mereu concerte. În Târgu Neamț, aș cânta cu mare plăcere oricând, doar să fiu în vacanță. Aveam 7 ani când am plecat din Târgu Neamț. Îmi amintesc de dna educatoare Vica Cepoi, o doamnă deosebită, alături de care am câștigat premiul ”Cel mai bun actor” la vârsta de 5 ani. Apoi bunicii de la bloc, bunica Tica și bunicul Vasile, care făcea casete cu muzică și boxe, tataie care muncea jos la bloc, unde stăteam noi, bunica Manu și Oana, mătușa mea, care era în facultate atunci, acum e medic în Iași. Îmi amintesc parcul de la Casa Culturii și câteva magazine, de unde o terorizam pe mama să îmi ia dulciuri.

– Ce planuri de viitor ai?

Nu îmi fac planuri. Las totul în seama lui Dumnezeu și, dacă va fi să mă întorc, la un moment dat, o voi face cu mare drag. Târgu Neamț are un loc special în sufletul meu. România nu se vede prea bine de aici. Există ziare care nu arată adevărata față a românilor, cum ar fi Daily Mail, și fac de rușine mereu românii rămași și stabiliți aici. De aceea, trebuie ca fiecare român plecat peste hotare să fie un model, să încerce să fie cât mai sus. Deoarece putem. Vă mulțumesc anticipat pentru atenția acordată și sper, din tot sufletul, să ajung și la Târgu Neamț, să aduc bucuria pianului în sufletele moldovenilor noștri!

* ”Totul a început acum opt ani, când a primit cadou un keyboard. Pe atunci, Andrei mergea la un club de vioară, din cadrul școlii, unde lua lecții de la Wendy Nieper. Wendy ne-a contactat într-o zi, dorind să discute despre potențialul muzical al lui Andrei. Ce se întâmplase? Într-una dintre pauze, profesoara l-a văzut pe Andrei cântând la pian Rondo alla Turca, de Mozart. Întrebându-l cum reușise să învețe să cânte acea piesă, Andrei i-a răspuns că a învățat-o de pe YouTube. Adevărul este că Andrei petrecea multe ore încercând să cânte la acel keyboard. Noi nu știm să cântăm la niciun instrument, dar l-am încurajat. Andrei a început să învețe pianul singur, după ureche, ascultând diferite piese clasice și încercându-le până i-au ieșit. Wendy, Dumnezeu să-i dea sănătate!, a fost așa de impresionată că Andrei putea să cânte la pian, deși nu luase nicio lecție, că a început să se intereseze unde ar putea Andrei să studieze la un nivel mai avansat. Așa a ajuns la Guildhall School of Music & Drama, unde a fost acceptat, în ciuda concurenței grozave, primind o bursă pe o schemă guvernamentală. De atunci, în fiecare sâmbătă, merge la acea școală, unde face șase ore de pian, vioară și compoziție. Este singurul elev din UK care a primit bursă pe două instrumente principale, el cântând și la vioară, și la pian, la ambele depășind gradul 8, care e cel mai înalt. Practic, el poate să înceapă să predea aceste instrumente cu Distinction, nota maximă” – Cristi Anghel.

Ciprian Traian STURZU

 

2 COMENTARII

  1. Multumim lui Dumnezeu ca dupa 10 ani de munca si o copilarie pierduta cu folos i au fost recunoscute talentul si toate eforturile facute de Andrei si de perintii sai.Tirgu Neamt , Humulestii lui badita Ion Creanga si Cetatea Neamtului sa ti fie icoane care sa ti calauzeasca Calea

Lasă un răspuns