Acasă Actual ÎPS Teofan la sfințirea noii locuințe a unei familii nevoiașe din Timișești

ÎPS Teofan la sfințirea noii locuințe a unei familii nevoiașe din Timișești

892
1
DISTRIBUIȚI
pietricica turism

Miercuri, 8 noiembrie, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a ajuns la casa familiei Stanciu, din comuna Timișești, pentru slujba de sfințire a noii locuințe. Alături de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei au fost protopopul de Târgu-Neamț, preotul Nicolae Axentioi și preotul paroh din comună, Petru Gavriloaia, inițiatorul construirii noii case. În curtea familiei Stanciu au fost prezenți, pe lângă zeci de locuitori ai comunei, și oficialități locale, cum ar fi primarul Daniel Harpa, de la Târgu-Neamț, fiu al satului, viceprimarul de Târgu Neamț, Vasile Apopei, primarul comunei Timișești, Vasile Mărculeț și viceprimarul Dumitru Stoianovici.

“Am încercat să arătăm credința prin fapte și să lăsăm faptele să vorbească. Noi am încercat să construim pentru nevoiași. Am reușit în două luni de zile să înmânăm acestor 9 copii cheile unei noi case. Am fost criticat de către unii că nu reușesc să-i conving pe părinți să nu mai facă copii. M-a durut acest lucru. Una din fete, Ioana, are la școală note numai de 8, 9 și 10. Duminică de duminică vine la biserică. Nu vreau să laud pe nimeni, dar trebuie să mulțumesc acelora care au contribuit la ridicarea acestei case. Vreau să mulțumesc în mod special domnului primar Daniel Harpa, fiu al satului, domnului viceprimar al comunei Timișești, care ne-a ajutat cu mobila de bucătărie. O familie care ne-a ajutat foarte mult este familia Sărmășanu. Casa ne-a costat în jur de 700 de milioane lei vechi, dar mai avem o gaură de 80 de milioane lei. Vă mulțumesc că ați venit aici, Înalt Prea Sfinția Ta. Pentru noi este o mare onoare și cinste ca un mitropolit să vină la o casă amărâtă. Misiunea noastră nu este să construim, ci să mântuim sufletele oamenilor. Vă rugăm, Înalt Prea Sfinția Ta să vă rugați pentru această familie, așa cum vă rugați pentru poporul nostru”, a spus preotul Petru Gavriloaia.

“Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această zi de prescrire a sfinților Mihail și Gavril. Înțeleg că această casă a fost construită prin strădania părintelui Gavriloaia și a dv. Mă bucur mult că mai există și astfel de oameni care se adună în jurul preotului sau a unei inițiative de acest gen. Multe lucruri se dărâmă în țara asta și în general noi ne uităm doar la asta, dar sunt și lucruri frumoase, așa cum este această inițiativă a dv. Îl rugăm pe Dumnezeu să vă răsplătească pentru osteneală. Nu se știe niciodată ce om mare va ieși dintre acești copii. Această familie avea nevoie de un trai decent, așa cum toți avem nevoie de un trai decent. Nu avem nevoie de bogății și lux. Oriunde se naște un copil, acolo mâna lui Dumnezeu ocrotește, chiar dacă familia o duce greu. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Psalmul 40 spune așa: Fericit cel ce se gândește la sărman și la sărac, pentru că în ziua cea rea îl va ajuta Domnul. Dacă omul a făcut un bine în timpul vieții acesta va fi apărat de dușmani și-i dă tărie în suferință. Dumnezeu nu rămâne niciodată dator”, a transmis și ÎPS Teofan.

La final, ÎPS Teofan a înmânat tatălui celor 9 copii un plic cu bani, întru ajutor în prag de iarnă. (C.T. STURZU)

1 COMENTARIU

  1. Felicitări din suflet Părinte pentru dragostea si jertfa care ati făcut-o fata de aceste suflete greu încercate de viata. Dumnezeu sa va răsplătească pentru tot !!!

Lasă un răspuns