Noi sîntem. Unde-i statul?

Cînd Ludovic al XIV-lea al Franței a rostit cuvintele ce aveau să intre în istorie – “L’État c’est moi!” – parlamentul tocmai se opusese unui proiect de lege propus de el. Majestatea lui a venit în acea zi în parlament, în haine de vînătoare și l-a întrebat pe președinte de ce nu i-a trecut legea. Președintele i-a răspuns că parlamentarii s-au opus pentru că apără interesele statului. Asta l-a făcut pe Ludovic să replice plin de autoritate: “Ale statului? Statul sînt eu!”.

Interesele unui cetățean român sînt înscrise în legea de căpătîi a țării, Constituția. Acolo scrie că, dacă ne îndeplinim îndatoririle de buni români – fidelitate față de țară, obligația de a apăra România, obligația de a contribui prin taxe și impozite la cheltuielile publice – primim în schimb drepturi garantate. De stat. Așa o fi.

Ca buni români care respectălitera și spiritul legii, sîntem cu toții egali “în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări” (art. 16). Ce-i drept, unii sînt mai egali ca alții. Unii pot fura un ou și intră la pușcărie, alții fură toată găina și scapă, ba o mai fac și borș. Unii pot fura un bou, alții doar îi votează. Egalitate doar pentru căței, zicea un alt celebru francez. “Orice persoanăse poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor sale legitime” (art. 21). Și aici intervine măsura personalizată a “organului” legii: Popescu are șanse mari să apuce senectutea ca să intre în posesia moștenirii de la părinți (mai ales dacă se ceartă cu fra’su pentru ea), în schimb Vîntu dă cu tifla la patru mandate de aducere, pentru că poate. Cît despre dosarele ținute de procurori în sertare ca să (se) facă praf… s-auzim numai de bine.

“Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil” (art. 28). Ăsta trebuie să fie bancul pe care și-l transmit băieții cu ochi albaștri în fiecare dimineață, ca să înceapă distractiv ziua de scotocit prin corespondență.

“Sînt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”. În calitate de funcționar al statului român, bine înfipt într-un jilț la Finanțe, dl Csibi Barna cred că se ține cu mîinile de burtă ca să nu-i crape de atîta rîs. (Bine, între timp, a fost dat afară, din motive de absență la muncă, nu pentru bietul Avram Iancu). Cît despre dl. europarlamentar al României, Laszlo Tokes, trebuie să fie zguduit de însemnătatea cuvintelor.

“Dreptul la învățătură este asigurat prin învățămîntul general obligatoriu, prin învățămîntul liceal și prin cel profesional, prin învățămîntul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare”. Asta avea în vedere și ministrul Funeriu cînd, dintr-un pix, a desființat grădinițe, școli, licee, posturi? “Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice”. Deja spitalele hăhăie de atîta distracție, mai ales cele închise. Iar pacienții îmbrățișeazăcea mai ieftină terapie, prin rîs. “Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă” (art. 41). Asta o înțeleg cel mai bine cei peste 700.000 de noi șomeri și disponibilizați. “Salariații au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale” (art. 41). O pricep mai ales dascălii “convinși” sub amenințarea demiterii să renunțe la deplasările spre mitinguri, eventual de protest. “Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent” (art. 47). Ce mai e de comentat aici?

Într-un singur loc litera legii ne demonstrează că, într-adevăr, statul este cetățeanul: “nu au drept de vot debilii sau alienații mintal”. Evident, aceștia nu pot nici să candideze. Problema e cum îi dovedești?

(Dana OSTAHIE)