Valai Ştefan, o legendă a fotbalului nemţean

  Pietrenii au iubit din totdeauna fotbalul, dovadă faptul că FC Ceahlăul, înfiinţat în toamna lui 1919, este printre cele mai vechi cluburi din ţară. Încet, încet, pe toate toloacele, pe toate maidanele, în curţile şcolilor copii, elevi şi tineri alergau după “beşică” (cine avea umflată o asemenea “minge” era invidiat). Au apărut echipe de stradă, de mahala şi de aici n-a mai fost de făcut decît pasul spre constituirea echipelor de fotbal ale unor fabrici care aveau echipament, mingi, antrenori ş.c.l. Borzogheanul a devenit punctul de atracţie al locuitorilor din toate cartierele care, duminica, îşi ocupau locul în jurul ieslei verzi pentru a-şi susţine echipa favorită. Treptat, copiii mai talentaţi ajungeau la pitici, la juniori, apoi urma pasul mare în echipa de seniori. Acesta a fost drumul pe care l-a urmat şi Vasile (Valai) Ştefan, unul dintre cei mai buni mijlocaşi, apoi stopperi, din istoria de aproape 100 de ani a Ceahlăului.

“Jucam pe 2 mici şi o primă de 200 lei”

* interviu cu Vasile ŞTEFAN, fost fotbalist al FC Ceahlăul Piatra Neamţ

– Domnule Valai…

– Nu mă domni, că doar ne cunoaştem de atîta vreme. Jucam la seniori, la “Flamura Roşie”, iar tu erai la juniori.

– Fie aşa cum zici. Deci, născut în Piatra Neamţ…

– Pe 23 februarie1934, în cartierul Mărăţei.

– Primii paşi spre fotbal?

– Pe străzile din zonă, pe lîngă calea ferată, apoi pe terenul “Celulozei”, în echipa de pitici. Au urmat echipa de juniori şi cea de seniori. În acest timp, am urmat cursurile  Şcolii tehnice de hîrtie şi celuloză, Liceului comercial Spiru Haret şi apoi Şcoala de maiştri petrol-chimie. Din 1954, am jucat la echipele “Flamura Roşie” Piatra Neamţ – în campionatul regional, la Hunedoara, Unirea Iaşi, Flamura Roşie Burdujeni şi Dinamo Suceava.

– Cînd ai revenit în Piatra Neamţ?

– În anul 1961, cînd Ceahlăul a promovat în Divizia B. Au venit după mine dr. Costache Andone şi regretatul Stelian Dulf. Tot atunci, au fost aduşi Picu Mungiu de la Cîmpina şi Riţi (Hoţu) Dobrin de la Bacău. Aici am jucat pînă în 1967, cînd am pus ghetele în cui.

– Ce antrenori ai avut la Ceahlăul?

– Petrică Steinbach, Wetzer, Coidum, Iovicin, Tiberiu Căpăţînă.

 – Cum erai plătit?

– Ca toţi ceilalţi. Aveam serviciu, eu eram laborant, apoi maistru A.M.C. la “Comuna din Paris”, după meci mîncam o friptură şi doi mici, primeam o primă de 200 lei şi… acasă. Concomitent am urmat şi cursurile şcolii de maiştri A.M.C.

 – Ce idoli aveai?

– Petchowschi, Apolzan, Ozon, fraţii Zavoda, iar de la noi, fraţii Butnaru, Mişu Degeratu, Eugen Himeş, Ion Huţanu, Costică Timofte, Traian Nicolau. Cu ultimii patru am jucat în echipă sau am fost adversari. Mai apoi cu Pinoşanu, Niculescu.

 “Vrei să ajungi un golan ca tat-tu? La carte!”

– Cum ţi se pare fotbalul de astăzi?

– Fotbalul a devenit o profesie. La vremea mea, antrenamentele erau de 2-3, cel mult 4, pe săptămînă. Pregătire însă se făcea cu seriozitate. Eram în “Regiune” şi băteam echipe din diviziile B şi A.

– Cum ţi se pare Ceahlăul de astăzi?

– Dacă mă crezi, nu i-am văzut. Mă uit doar la televizor.

 – Dar feciorul este preşedinte… Cum i-ai transmis “microbul”?

– Îl luam la antrenamente, în deplasări, avea locul lui sus, la portbagaj. Iarna, ne antrenam şi la -20 grade Celsius. Îl încălţam cu pîslari şi-l înfofoleam în şubă. A jucat numai la juniori pentru că nu l-a mai lăsat maică-sa. Îi zicea: «vrei să ajungi un golan ca tat-tu? La carte!» Eu am dorit să facă fotbal de performanţă, dar a fost şef de promoţie la “Petru Rareş”. Acum e primar şi preşedinte de onoare al Ceahlăului. Cum se zice, aşchia nu a sărit prea departe de trunchi.

 – Amintiri din fotbal?

– Foarte multe şi frumoase. În atîţia ani de fotbal, cîte nu s-au adunat?

– Îmi amintesc de partidele cu Tîrgovişte, cu Politehnica Iaşi. În meciul cu Politehnica, te-ai ciocnit cap în cap cu Voica. Amîndoi aţi continuat meciul cu “turbane” albe.

– Era puţin mai înalt ca mine, dar la cap îl luam. Atunci, eu am venit din spate, foarte decis. Impactul nu a putut fi evitat.

  Visînd cu ochii deschişi

 – Ce părere ai de Ceahlăul?

– Ţi-am mai spus, nu i-am văzut. După ce îi voi vedea, mai putem vorbi!

– Ai fost stîlpul apărării Ceahlăului, timp de cîţiva ani. Ce părere ai de urmaşi?

– Pe vremea mea, se juca în sistemul “W-M”. În apărare, 2 fundaşi laterali şi un stoper. Mi-a plăcut de Ioşca (cel “bătrîn”, n.n.), de Grozavu – cu start şi viteză, cu ambele picioare (nu unul de sprijin), şut formidabil, puternic, precis pe minge scriind “gol”! Ştii cum se spune: “Dacă apărarea nu primeşte gol, înaintarea scoate meci egal!”

– Ce crezi că-i lipseşte, acum, Ceahlăului?

– Un coordonator de joc şi un om de gol, gen Titi Meder, Mangalagiu, Nemţeanu.

 – Ce perspective întrevezi echipei legendarului Ceahlău?

– Frumoase. În primul rînd, să rămînă în Liga I. Cu muncă şi seriozitate putem visa, cu ochii deschişi, nu numai la o reeditare a episodului Juventus.

D. CROITORU