Povara vieții pe umeri de copil

Centrul social din Borlești și-a început activitatea cu succes. La ora zece dimineața, sîmbăta, curtea bisericii este plină de copii care așteaptă deja de ceva timp să se deschidă ușile. Învățătoarele vin aici prin rotație, cîte două în fiecare sîmbătă. Datorită donațiilor, clasele sînt utilate complet, au de la rechizite pînă la acuarele și lipici. La început au venit doar cei din parohie, acum centrului i s-a dus vestea și vin copii și de prin împrejurimi. Nu lipsesc la întîlnirea de la sfîrșit de săptămînă, oricît de greu le-ar fi să ajungă. Vin să-și facă temele, să cînte sau să coloreze un peisaj de toamnă. Timp de două ore se aud doar rîsete gingașe de copil. Zîmbete care, uneori, durează doar două ore pe săptămînă.

Acest centru e bine gîndit din punct de vedere al educației. Aici, cei mici, învață și uită de problemele care îi așteaptă acasă. Uneori, li se oferă și un pachețel la plecare. Oamenii pun mînă de la mînă, să nu plece copilul acasă cu burta goală sau să stea nemîncat. Și totuși, parcă lipsește ceva. Cei care s-au implicat trup și suflet în mersul centrului zic că nu e de ajuns. Ar vrea să extindă activitatea, chiar zi de zi, un fel de școală după școală. Copiii sînt buni și merită să fie ajutați, să li se arate și partea frumoasă a vieții. Cînd vin de la școală, copiii să meargă direct la centru, să-și facă temele, să mănînce, să se spele și abia apoi să plece acasă. Ar fi astfel ajutați și formați nu doar fizic, ci și spiritual. Copiii au mare nevoie de ajutor.

* Andreea și Georgiana, îngeri cu codițe blonde

Comuna Borlești are peste nouă mii de locuitori. Spre deosebire de alte comunități, cazurile sociale sînt puține. Dar cîte sînt, sînt foarte serioase.

Andreea și Georgiana, de exemplu. Sînt două fetițe care, pe cît sînt de frumoase, pe atît sînt de triste. Părinții lor le-au abandonat. Au uitat de ele încă de pe vremea cînd aveau șase luni. S-au recăsătorit și acum au alte familii. Din păcate, tot prin apropiere. Bunicii au luat fetițele și le-au crescut de mici așa cum au putut. Fără curent electric și fără multe alte lucruri de care are nevoie un copil ca să crească.

Bunica a fost operată de mai multe ori, banii cheltuiți au fost mulți, a fost nevoită să vîndă puținul pe care-l mai avea prin casă. Dar chiar și așa, nu au cerut niciodată mila nimănui. Deși își fac temele la lumina lumînării, copilele sînt foarte silitoare și sîrguincioase. Bunicii au făcut ce le-a stat în putință, din pensia mică le-au cumpărat rechizitele pentru noul an școlar, astfel încît fetele să nu se simtă mai prejos față de ceilalți copii. Bunicii au peste 60 de ani și tot ce-și mai doresc este să le poată crește cum se cuvine pe micuțe și să nu le abandoneze așa cum au făcut părinții.

* Alexandru, minune cu ochi senini

Alex, un băiat cu ochi albaștri, ca un petec de cer într-o zi de vară, locuiește într-un bordei cu o singură cameră, fără curent electric și cu geamuri sparte. Mama s-a mutat din Suceava acum cîțiva ani și s-a recăsătorit în Borlești. Tatăl lui natural s-a prăpădit demult. În momentul de față, părinții n-au nici o sursă de venit. Nici alocație, nici bursă socială. Pentru că Georgeta, mama lui, a pierdut actele acum mult timp și nu le-a mai refăcut. Părinții merg cu ziua prin sat pentru a cîștiga un bănuț.

Chiar dacă Alexandru este iubit, spun sătenii, banii cîștigați sînt dați pe băutură. Așa că băiatul își petrece zilele la un coleg de clasă, unde mănîncă și își face temele. Mama e analfabetă și cu toate acestea băiatul e foarte bun la învățătură și nu lipsește de la școală, nici măcar cînd e bolnav. Lumea îl ajută. Îi dă de mîncare dar nu-l ajută cu bani pentru că se știe unde ajunge ajutorul. Din păcate, copilul nu are nici un model de familie pentru viață. Atunci cînd soțul mamei bea, violența devine un mod obișnuit de a trăi.

* Cerc vicios?

Un alt caz cu probleme este o familie cu șapte copii. Părinții sînt alcoolici și trăiesc din alocațiile copiilor. Iar pentru că sînt încă tineri, numărul de odrasle va crește. Sînt copii frumoși și inteligenți, spune învățătoarea lor, dar starea fizică și psihică a acestora se va deteriora în timp. Mediul pînă la urmă își va spune cuvîntul. Pentru că primesc aceste alocații și e singurul venit, părinții nu vor ceda copiii statului, chiar dacă poate așa le va fi mai bine. Tatăl muncește doar periodic și numai pentru băutură. Copiii primesc mîncare de la săteni dar nu e de ajuns. Au nevoie de un un sprijin mult mai mare pentru a nu ajunge și ei asemenea părinților. Acum sînt mici, vin la centrul social și învață, dar mai tîrziu cine îi mai sprijină? Dacă nu sunt ajutați la timp, vor ajunge următorii adulți alcoolici și violenți. E un ciclu interminabil.

(Oana IOSUB-TOMA)