Managerul-filfizon

Este un individ bine spălat, miroase a parfum scump, care să ascundă izul fundului pe care-l amușinează. Singurul merit personal este, de fapt, acesta: că a ales fundul/ fundurile corect. Putem spune că are, într-un fel, destinul legat de acest cuvînt, fund. Fundul pe care-l pupă și propriul fund, unde i se va trage un picior bine direcționat după ce patronul/ patronii nu mai au nevoie de el. Tot ce-și dorește este ca la momentul șutului să aibă suficienți bani ca să poată să trăiască cîțiva ani fără griji, pînă va găsi următoarea bucă de pupat.

Băiatul este orientat și bine instruit, a învățat 15 cuvinte pe care le folosește afectat, superior și distant: management integrat, restructurare, implementare, reorganizare, integrare, reconversie, programe, strategie, plus cîteva englezisme feed-back, developement, team-building, marketing. Fiecare frază începe cu “Eu”, pronunțat “Eeeeeuuu”, că să înțeleagă toți proștii cu cine au de-a face, geniul care va schimba din temelii totul, industrie, turism, sport, cultură. Individul nu este capabil să facă vreo afacere pe cont propriu, grija lui este să-ți constituie un CV cît mai ochios. După care se poate duce la împărăție, să pupe și să amușineze. Apoi i se dă o funcție, bine plătită, cu condiția să semneze contracte așa cum i se spune, fără comentarii. I se pun la dispoziție mașină, birou, laptop cu jocuri pe desktop, ca să nu caute prea mult, secretară care să șoptească credibil musafirilor lăsați să aștepte cu orele că domnul director lucrează/ crează/ implementează/ restructurează. Filfizonului ajuns șef nu-i mai place albul sau negrul, vrea o viață cît mai condimentată și mai în roz. Ajuns pe funcție, brusc tot ce s-a făcut pînă la el este categoric opera unor imbecili. Alți imbecili sînt cei ce-l deranjează sau îi dau un sfat. Oricine intră la el în birou trebuie să suporte tonul superior, să-l laude, să-i spună că-i deștept și, Doamne ferește să-l contrazici, că nu mai ai ce căuta prin zonă. Femeile angajate la societate trebuie să-i suporte avansurile și să-i cedeze doar pentru că graseiază muzical și semnează statul de plată. Iar bărbații trebuie să-i suporte umilințele de prost ajuns pe funcție.

Filfizonul ajunge șef prin numire, concursul acceptă să-l dea doar dacă concurează singur, are lucrarea corectată înainte și mai există un post de rezervă. Hotărîrile manageriale le ia după o matură gîndire, adică atunci cînd i se prezintă ce are de semnat. El este ca un diamant neșlefuit, ca un bulgăre de aur neprelucrat, care știe să spună totdeauna “Da” celui care l-a promovat și să-și ceară partea pentru fiecare semnătură.

La Piatra Neamț aveam o adevărată școală de filfizoni. În ultima perioadă am început să importăm. Ai noștri au emigrat, iar noii veniți se dovedesc doar triști epigoni.

Valentin Bălănescu