Borza și istoria, Hidroelectrica și România (II)

interviu cu av. dr. Remus Borza

[column col=”1/2″][message_box  color=”blue”]Remus Borza 2Se știe că Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „Hidroelectrica” S.A., pe scurt Hidroelectrica, este lider în producția de energie electrică, fiind o companie vitală pentru un sector strategic cu implicații în siguranța natională. Mai puțin vizibilă este poziția de principal furnizor de servicii tehnologice pentru Sistemul Energetic National (SEN). Societatea a intrat în insolvență în vederea reorganizării la 20 iunie 2012. Administratorul judiciar desemnat este EURO INSOL SPRL, reprezentată prin av. dr. Remus Borza în calitate de practician coordonator. Dosarul se află pe rolul Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București.

Ca un mândru moroșan din Maramureșul Voievodal, Remus Borza accentua de la începutul înregistrării interviului: „Sunt genul care și dacă nu-mi convine, răspund. Pe bune sau pe ne-bune, n-am nicio problemă”. După care, răsfoind numere din „Mesagerul de Neamț”, surprinzător, poate ca un omagiu pentru supaviețuitorii presei scrise, a băgat pur și simplu nasul în pagini și a inspirat un strop de aromă de tipografie.[/message_box][/column]

■ Coșmarul apei și teroarea certificatelor verzi

– Unde încadrați Apele Române? Un coșmar?

Un alt „băiat deștept” al statului. Într-adevăr, un coșmar. În 2000, pe 18 ianuarie, s-a încheiat prima convenție de gospodărire a apelor între Hidrolectrica și Apele Române. S-a agreat un preț de 0,0015 lei pe mia de metri cubi. Atenție, leul nu era încă denominat. S-a stipulat că prețul apei uzinate nu poate să depășească 1% din prețul de cost al MWh. În 2010, prin HG 1202 din 2 decembrie, prețul apei uzinate a crescut de la 0,26 lei pe mia de metri cubi cu 423%, până la 1,1 lei. Dacă în 2010 Hidroelectrica plătea Apelor Române 80 de milioane de lei, din 2011 a plătit tot 80 de milioane, doar că de euro!

Ajungem în situația în care la Porțile de Fier II, din cauza căderii foarte mici, plăteam 80 de lei doar la Apele Române din ce uzinăm pentru 1 MWh, în condițiile în care sâmbăta și duminica – în gol, când bravul popor român care s-a născut obosit se odihnește, când industria producătoare de pungi de-un leu trage pe dreapta – dacă vă uitați pe PZU (Piața pentru Ziua Următoare – n.a.), MWh e 6 lei noaptea și 13 lei ziua. În paranteză, Porțiele de Fier I și II au dat anul trecut 51,2% din producția Hidroelectrica. Păi, pot eu să produc energie la Porțile de Fier II câtă vreme doar prețul apei este 80 de lei? Este absolut aberant. În ce situație sunt? În situația în care „deversez” pe Dunăre și pe Olt cea mai ieftină energie. Evident că nu pot să plătesc Apelor Române 80 de lei. Mă mai costă și pe mine forța de muncă, retehnologizările, mentenanțele, ajung la 142. Ca s-o vând la 6 lei, nu pot, că vin a doua zi DIICOT și DNA și mă bagă la zdup. Statul, iată, își permite să „deverseze” cea mai ieftină energie – hidro – ca s-o preia în sistem, chipurile, pe cea regerabilă, care-i mult mai scumpă. Ei își permit, într-adevăr, s-o vândă la 10 lei sau la 20 de lei pentru că statul român, care-i un idiot, are cea mai generoasă schemă de sprijin. Legea aia iarăși e aberantă, Legea 220/2008. Avem 6 certificate pe fotovoltaică, 3 pe eoliană. Valoarea certificatului e 55 de euro. Pe eolian, dacă înmulțim, sunt 165 de euro de MWh. Păi, îți permiți cu moriștele s-o dai pe  PCCB (Piața Centralizată a Contractelor Bilaterale – n.a.) sau PZU pe OPCOM (Operatorul Pieței de Energie Electrică din România – n.a.) cu 10 lei, 20 de lei pentru că în spate ai de la stat 165 de euro care înseamnă peste 700 de lei.

Să facem un exercițiu de imaginație. Anul trecut s-au racordat 2.000 de MW din eolian și încă 850 de MW de la Brazi, centrala OMV, capacitatea de cogenerare pe gaz. Vorbim de aproape 3.000 de MW noi, aproape jumătate din puterea instalată a Hidroelectrica de 6.443 MW. Anul ăsta vor mai intra în sistem aproape încă 1.500 de MW tot pe regenerabile, pe eolian, și deja începe să intre și fotovoltaicul. Efectul e unul fatal pentru producătorii convenționali de energie.

– Am mai mult decât impresia că pe specialiștii noștri, care știu cum se integrează producătorii de energie electrică într-un sistem corect și viabil, nu-i mai deranjează nimeni.

Sigur, dar ai nevoie de un coș de energie. E normal să existe în acest mix de energie un 25, un 30% ca pondere pe regenrabil.

– Dar legiuitorul și ANRE de ce n-au ridicat plafonul de eligibilitate pe capacitățile hidro retehnologizate? Se rezolva și problema cu Uniunea Europeană, terminam cu moriștile din Dobrogea, iar banii din certificate verzi rămâneau acasă, pe hidro. Acuma, cât primiți la centralele de până în 10 MW?

Luăm doar 0,5, adică un certificat pe 2 MWh, pentru că acele centrale sunt neretehnologizate.

– E o decizie politică la urma-urmei. Sau s-a negociat ceva cu Comisia Europeană și nu știm?

Nu, nu-i nicio negociere. Probabil ar trebui să urmărim propunerea de modificare a schemei de sprijin. E mult prea generoasă, e împovărătoare pentru statul român. La nivelul celor 2.000 MW racordați din eolian anul trecut, schema de sprijin înseamnă 500 de milioane de euro anual. Înmulțiți cu 15 ani – înseamnă 7,5 miliarde de euro. Cu banii ăștia se pot face multe în România. Și pe parte de infrastructură, unde e vital, și pe parte de agricultură, unde e tot vital.

■ „Viața după Borza”

– Vă închideți mandatul, se apropie ziua. Dincolo de operațiunile curative, ca să folosesc un termen care mă duce la mentenanțe, ce mai mișcați?

Am fost săptămâna trecută, împreună cu ministrul energiei, la unguri pentru a discuta de interesul pe Tarnița – Lăpustești. E un fel de Fata Morgana, ca și grupurile 3 și 4 de la Cernavodă sau cablul submarin România – Turcia. E o centrală importantă pentru dezechilibrele generate tocmai de producătorii de energie regenerabilă care ar trebui obligați să finanțeze această centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj de 1.000 de MW de la Tarnița.

Am purtat o discuție interesantă cu ministrul energiei de la ei, care și-a manifestat interesul nedisimulat vizavi de o astfel de capacitate, pentru că ei nu au energie hidro, ei nu au decât nuclear și termo. O să intre puțin regenerabil, deși ei au fost bățoși, n-au încurajat, n-au o schemă, nu au legislație pe certificate. La unguri, în momentul ăsta nu sunt decât 23 MW instalați pe eoliene. Iată, e un model.

– Putem deveni un exportator net de energie electrică? Aveți planuri cu Hidrolectrica?

Am avut discuții la Budapesta, o să mergem și la bulgari, cu un proiect pe Dunăre, la Nicopole. Dintre toți producătorii de energie, doar Hidroelectrica are vocație la export pentru că are un preț relativ mai mic, dar foarte mare în raport cu competitorii noștri hidro din Europa. În Ungaria, prețul de cost e între 27 și 30 de euro MWh pe nuclear și pe cărbune. Iar la noi e în jur de 40 pe hidro. Ca să duc energia în graniță, trebuie să plătesc la Transelectrica, e aberant, și 5 euro taxă de cogenerare de înaltă eficiență, deși aia se plătește doar la consumatorul final. Câtă vreme consumatorul final e în afara granițelor țării, e clar că nu trebuie încasată în România. Și încă 2 euro pe taxă de extracție. Dintr-un foc sunt 7 euro, care adunați înseamnă 47 de euro/MWh hidro în graniță, în granița cu Bulgaria, cu Ungaria, cu cine doriți dvs. Numai că la acest moment, pute piața europeană de energie ieftină, la 40 de euro, deci nu suntem competitivi pentru că sunt și multe angarale și taxe pe care le plătim aceluiași transortator care face fundul mare în detrimentul producătorilor de energie. Nu suntem competitivi pentru că și Hidroelectrica – e o meteahnă a tututor producătorilor de energie din România – are costuri de exploatare foarte mari, are costuri cu mentenanța, are regii foarte mari, are cheltuieli indirecte foarte mari. În continuare, Hidroelectrica trebuie să ia măsuri, chiar radicale, și le va lua până la momentul ieșirii din insolvență, care în final vor da un preț de cost care să permită exportul. Dacă noi nu exportăm, avem o problemă fiindcă exportul ar fi acea supapă prin care excedentul de producție să meargă afară. Ce bun ar fi acuma acel cablu submarin între România și Turcia. Încă din 2007, prin HG care a aprobat Strategia energetică a României în perioada 2007-2020, a fost declarat ca o prioritate. Ar fi fost o mină de aur acel cablu submarin fiindcă la turci e mare deficit de energie. Acolo, la 62-65 de euro poți să vinzi lejer. Am avea o soluție de compromis cu bulgarii, dar nici ei nu au o capacitate foarte mare de transport și nu au interes.

Hidroelectrica vrea să fie un jucător regional. CEZ a dovedit că poate să fie, la fel ENEL, GDF. Ce au în comun cele 4? Sunt companii de stat sau cu pondere majoritară a statului. Celelalte 3 au devenit multinaționale în toată puterea cuvântului. Eu am fost și la sediul MOL, unde statul ungar are o participație mai mică, dar semnificativă – MOL e prezent deja pe 3 continente, în 40 de țări, are cifră de afaceri de 17 miliarde de euro.

– Da, bine, la ei a fost strategie de stat, au știut foarte bine ce să urmărească.

ROMGAZ, Hidroelectrica de ce n-ar putea să fie jucători regionali? Asta și dorim. O să deschidem în curând un birou la Budapesta, unul la Viena. Încercăm și noi să vindem. Angajăm, în perioada imediat următoare, și niște traderi. Din păcate, la Hidroelectrica nu avem astfel de capabilități. În ultimii 10 ani, am vândut toată cantitatea de energie pe cele două mari canale de distribuție, nu ne durea capul. Chiar dacă erau proaste și vindeam în pierdere, vindeam. Cât poți să vinzi în pierdere?… Vinzi până faci un miliard de euro datorie, nu?

– Spuneați într-un anume fel că piața europeană geme de energie ieftină. Cum se simt celebrii nordici?

În Finlanda, de exemplu, costul pe MWh hidro e de 5 euro. În Suedia e tot pe-acolo. La noi e de 40 de euro. Toate țările nordice sunt foarte eficiente pentru că toate centralele hidro sunt operate de la distanță. Au lacătul pe ușă, nu se intră, nu se iese. Noi, pe fiecare centrală, chiar retehnologizată – la momentul ăsta avem 2.445 de MW retehnologizați -, chiar dacă e dispecerizabilă și poate fi comandată de la distanță, am rămas în acea mentalitate, în acea paradigmă bolșevică, trebuie să avem mulți salariați, cu schemă supradimensionată de personal. Finlandezii, la 4.500 MW hidro au 500 de salariați. Hidroelectrica, la aproape 6.500 MW, are 5.239 plus 2.529, hai să zicem rotund 7.500, cu tot cu Hidroservurile, cu mentenanța. E un buget generos pe mentenanță, e și acea relație cu Hidroservurile, acele contracte preferențiale încheiate cu cele 8 filiale la care Hidroelectrica e unic acționar. Au fost identificate ca o cauză a insolvenței. Ele sunt acuma într-un proces – în premieră – de fuziune. Încercăm un proiect foarte ambițios și care sunt convins că va da rezultate spectaculoase într-un timp foarte scurt. Încercăm să le transformăm dintr-un centru de cost, dintr-o piatră de moară, într-un centru de profit.

– Eu parcă le-aș favoriza în continuare. Sau aș proteja viitoarea companie ca să nu mă trezesc pe piață, la capitolul mentenanțe, că îmi vin jucători necalificați, dar „băieți deștepți”.

Stați liniștit, nu vine nimeni. Asta-i o poveste. Am să dezvolt, să vă scot aceste legende care circulă inclusiv pe la Piatra Neamț.

– Nu-s de aici, sunt din piață.

Într-adevăr, aici e un Hidroserv bun. Mai e încă unul bun și 6 rele.

– Ce faceți acolo unde sunt salariați buluc pe obiective retehnologizate?

Probabil că vă referiți la Porțile de Fier, unde-s foarte vocali. Aveți perfectă dreptate. Hidroserv Porțile de Fier are cu 120 de salariați mai mult decât sucursala de producție a energiei electrice care, anul trecut, a dat aproape 52% din energia produsă de noi. Adică, Hidroservul de acolo are 581 de salariați, câtă vreme sucursala de producție are 460 de salariați. Este inadmisibilă situația, noi avem toate agregatele retehnologizate la Porțile de Fier I și II. Care ar fi rațiunea de-a mai exista într-o schemă atât de mare? Asta-i o caracteristică generală. În 2002, anul înființării lor, au plecat 2.000 de băieți și acuma-s 2.500 în condițiile în care, la nivelul anului 2002, Hidroelectrica avea doar două grupuri retehnologizate la Porțile de Fier I. La 31 decembrie 2012, avea 2.445 de MW – 40% din puterea instalată – retehnologizați cu un efort financiar colosal de 1,5 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, cu cât bagi mai mulți bani în retehnologizare, trebuie să bagi mai puțini bani în mentenanță. Din 2002 până în 2007 inclusiv, bugetele alocate de Hidroelectrica pentru mentenanță erau mai mici sau sensibil egal cu bugetul dat de mine în 2013. E echivalentul a 50 de milioane de euro, un buget mai mult decât suficient. În 2003, bugetul de mentenanță a însemnat 109 milioane lei. Au fost 168 de milioane în 2004, 180 de milioane în 2005,  201 milioane în 2006, 221 milioane în 2007. Atuncea aveam 4.000 MW neretehnologizați și un buget mai mic decât în 2013 era suficient pentru mentenanță. Când au mai rămas 3.000 de MW neretehnologizați ne trebuie un buget dublu față de 2003? Nu se leagă, e absurd. Plus că evoluția Hidroservurilor n-a fost tocmai fericită. Au crescut nejustificat cheltuielile indirecte, cheltuielile de regie, ora de manoperă. De ce credeți dvs. că timp de 10 ani unicul beneficiar al serviciilor de mentenanță în cifra de afaceri a Hidroservurilor a fost Hidroelectrica?…

– Știți singurul Hidroserv care, în trecut, a avut și lucrări în străinătate?

Da, am o admirație față de Hidroserv Bistrița Piatra Neamț pentru că într-adevăr sunt oameni profesioniști, care chiar știu să facă lucruri bune. Îi asigur pe toți salariații Hidroelectrica și ai Hidroservurilor că dacă vor să muncească, se găsește de lucru. Numai că au fost prost învățați, și unii, și alții, să primească foarte multe pomeni, prime, bonusuri, idemnizații, salarii foarte mari și să muncească puțin. Au fost situații – și am rapoarte ale corpului de control, pe anumite Hidroservuri – cu facturi fictive, care-n spate nu au niciun deviz, nicio lucrare, de ordinul milioanelor, zecilor de milioane de lei.

Vom lua măsuri radicale pe partea de Hidroservuri, unde am negociat deja cu sindicatele plecarea a 500 de oameni, să le aducem cel puțin la nivelul anului 2002. Vor pleca în continuare și din Hidroelectrica, de pe partea TESA. E foarte posibil să ajungem și cu Hidroelectrica la nivelul sucursalelor din 2002, adică 8, nu 13.

– După rația de Hidroserv, n-aș vrea să neglijez SH Bistrița, sucursala de producție. Ce se întâmplă cu centrala de la Stejaru, cu „Dimitrie Leonida”?

Am uitat să spun, în primele 3 luni din 2013, Hidroelectrica a realizat un profit de 32 de milioane de euro. Într-o săptămână, două va regla relația cu ANRE și cu Apele Române. Reglăm deja și situația investițiilor răspândite peste tot în țară. Din vânzarea MHC-urilor, pe care.am demarat-o, deja suntem la selecția evaluatorului, vom capitaliza societatea cu 150-200 de milioane de euro care vor permite continuarea lucrărilor de retehnologizare. La „Dimitrie Leonida” suntem pe linie dreaptă. Am fost anul trecut, în decembrie, la Londra și am deblocat creditul cu BERD de 110 milioane de euro. În ianuarie a fost record de participare, peste 100 de companii interesate. Acum două săptămâni am avut o precalificare. Sunt 23 de firme în 17 consorții, deci e un interes foarte mare pe „Dimitrie Leonida”.

interviu realizat de Viorel COSMA

 [message_box  color=”red”]„Acești producători de energie din resurse regenrabile au avut un lobby puternic, susținut la Bruxelles. Va fi o mare țeapă în Europa pentru că toată această industrie a regenerabilelor este im-pre-dic-ti-bi-lă. Industria tradițională de energie dă stabilitate sistemului, dă predictibilitate, dă o anume liniaritate și o siguranță a sistemului energetic al fiecărei țări. La momentul ăsta vorbim de o concurență neloială care poate să fie fatală pentru producătorii tradiționali de energie, care la un moment dat pot să dispară. Atunci, pe termen mediu și lung, România are o problemă de siguranță a sistemului energetic.”[/message_box]

[message_box title=” Interesul național” color=”blue”]– Cum se vede interesul național de la dvs, cum se manifestă?

Remus Borza 1Se manifestă în foarte multe forme, valențe. Din păcate, sunt foarte puțini cei care-l definesc. Și mai puțini cei care îl susțin, îl promovează sau îl apără. Interesul național e cît se poate de evident. E și o paradigmă care s-a împământenit și care a făcut carieră din 1990 încoace: statul e un prost administrator, companiile de stat sunt ineficiente și nu generează decât arierate. În parte e adevărat. Câtă vreme statul nu transferă responsabilitatea și decizia administrării unor astfel de companii către profesioniști în management, unor oameni care au demonstrat capabilități manageriale, competențe profesionale și moralitate, atunci, performanțele companiilor de stat vor fi negative în continuare. Numirile la aceste companii, știți și dvs., sunt pe criterii dacă nu arbitrare, cel puțin subiective și evident părtinitoare. Sunt tot felul de politruci care nu au nimic în comun cu domeniul respectiv și nu au nici expertiza sau viziunea, inteligența și pregătirea necesară să administreze niște societăți. Au mai rămas puține societăți în portofoliul statului, cam o mie din 750.000 înregistrate la ORC. Cele 1.000 de societăți sunt cu un picior în groapă. Putem să le dăm un șut și atunci le îngropăm definitiv sau să le privatizăm pe doi bani, că statul oricum nu le va capitaliza. E o mare prostie să privatizezi companii când au pierdere. Dau exemplul Hidroelectrica. Știți că era o hotărâre de guvern cu hai să privatizăm Hidroelectrica. Ce bani luai anul trecut în contul celor 10% câtâ vreme aveai un miliard datorii, aveai pierderi? Dar, ce bani o să iei anul ăsta-n toamnă? Când Hidroelectrica va fi ieșită din insolvență, o dăm curată, o dăm decăpușată și o dăm profitabilizată. Incontestabil, valoarea acțiunilor Hidroelectrica în toamna lui 2013 va fi două ori mai mare decât valoarea acțiunilor pe care o încasa statul român anul trecut.

Interesul național reclamă ca aceste companii ale statului, multe dintre ele de o importanță strategică, să rămână în mâinile statului. Altminteri, generațiilor care vin după noi, în afară de aproape 100 de miliarde de euro datorii, ce le mai lăsăm? Cu un management profesionist, și companiile de stat, mai ales din domeniul energetic, pot deveni jucători regionali, pot fi exportatori de capital, pot fi adevărate multinaționale, la fel cum sunt toate multinaționalele prezente în România pentru care noi suntem doar o piață de desfacere sau doar un exportator de materii prime pentru că atâta ne duce capul. Toate războaiele secolului XXI se duc pe resursele naturale și pe resurse de hrană.[/message_box]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.