Antonia Cerbu: Profil de campioană

Antonia este o tânără din satul Galu, comuna Poiana Teiului. În luna aprilie a acestui an a împlinit vârsta de 18 ani. Antonia nu este o tânără oarecare, iar povestea sa de viață poate fi, cu ușurință, așezată în paginile unei cărți. Cea despre care vorbim face parte din lotul național de canotaj al României, iar la vârsta la care unii abia își trasează coordonatele pentru viitor, singuri sau îndrumați de familiile lor, Antonia are deja un palmares de invidiat: campioană europeană, campioană mondială la juniori, la 8+1, la competiția desfășurată la Trakai, în Lituania.

„Dacă m-ar fi întrebat cineva în urmă cu trei-patru ani unde cred că voi ajunge, nici prin cap nu mi-ar fi trecut să-i răspund că voi fi aici, la acest nivel”, mărturisește Antonia, cu atât mai mult cu cât, spune ea, când a plecat din comuna natală către LPS Piatra Neamț nu știa prea multe lucruri despre ceea ce înseamnă canotajul. Datorită profesorului Valentin Gavril, care a mers în comuna Poiana Teiului să facă o selecție pentru lotul de fete, Antonia a reușit să „își găsească drumul către canotaj”. În cei patru ani, s-a antrenat împreună cu lotul la Snagov, iar problemele de sănătate nu au ocolit-o. De multe ori, chiar a vrut să renunțe la acest sport, dar de fiecare dată antrenorul a convins-o să se răzgândească. „Îmi era foarte dor de familie, de casă, la Snagov nu aveam prieteni, nu cunoșteam pe nimeni. Atunci când totul îți e străin, cu greu te adaptezi. De foarte multe ori m-am întors cu bagajele de la poartă”, spune Antonia.

Ca fiecare sportiv, de-a lungul timpului s-a lovit de foarte multe eșecuri, dar asta nu a făcut-o decât să își dorească să ajungă mai departe, cât mai sus. Și norocul i-a surâs, pentru că anul trecut a ajuns pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, la mondiale.

„Anul trecut, ne-am antrenat pe ergometru (simulatorul din sală, n.r.), iar în primăvară am avut o selecție, pentru barca de simplu, pentru a intra în lotul de mondiale. În urma antrenamentelor pe apă, m-am clasat pe locul 14, iar cu tot cu ergometru am venit pe 22. În lotul de mondiale se acceptau doar 21 de sportivi, dar doamna antrenoare Veronica Cochilea a pus o vorbă pentru mine, pentru că știa că îmi doresc foarte mult să ajung aici. De la 21, s-a ajuns la 23 de componenți ai lotului, care a mers la Orșova, unde s-a ținut pregătirea pentru mondiale. Înainte, însă, ne-am pregătit pentru europene. Timpul pentru antrenament a fost foarte scurt, doar două săptămâni. Aici au participat 27 de țări. Era primul meu concurs internațional, aveam emoții foarte mari, noaptea numai asta visam. În urma probelor preliminarii, ne-am clasat pe primul loc, lucru care ne-a dat foarte mare încredere. Și în finală, tot pe locul I am ieșit. Atunci ni s-a cântat pentru prima dată imnul național, a fost o senzație de nedescris, îmi curgeau lacrimile și nu puteam conștientiza, practic, că sunt acolo”, povestește, cu emoție, tânăra.

Toți pentru unul, unul pentru toți…

A urmat pregătirea pentru mondiale, mult mai grea decât la club sau la lot. Aici au apărut și problemele pentru Antonia: „La un antrenament, la alergare, am început să simt dureri la piciorul stâng, dar nu am spus nimănui nimic, pentru că nu venisem aici să mă plâng, ci să lupt și nu voiam ca antrenorii să își facă o părere proastă despre mine. Am ținut ascunsă toată această problemă, de care a știut doar asistenta, care mi-a dat niște pastile și unguente. Până la urmă, antrenorul a văzut că șchiopătam în alergare și m-a trimis în bază. Seara, a venit antrenorul la mine să mă întrebe ce am. Până la urmă, el a fost cel care m-a dus la un medic, în Orșova, care m-a diagnosticat cu o periostită, cauzată de locul în care alergam sau de pantofii de sport pe care îi utilizam. Durerile au început să crească, dar nu voiam să spun nimănui. Ce simte una în barca de opt, simt toate. Ieșeam bucuroasă la antrenamente, dar numai eu am știut cât sufăr. La un moment dat, chiar m-am gândit că aș putea fi înlocuită din lot, dar până la urmă nu a fost așa. Când am ajuns în Lituania, antrenorul m-a atenționat să merg cu grijă, pentru că membrii comisiei de la antidoping erau cu ochii pe noi, sportivii. A fost cea mai dură săptămână din viața mea, mai ales că am auzit discuții și între colegi în ceea ce mă privește. Până la urmă, competiția a început, iar în semifinale am reușit să ieșim pe primul loc pe ultimul kilometru. În ziua finalei, cu puțin înainte de începerea competiției, am auzit intonându-se imnul României pentru echipa din barca de dublu. Asta ne-a dat o forță de nedescris, ne doream să cânte și pentru noi imnul. La Mondiale au fost 59 de țări participante. Am avut un start foarte puternic în finală, la un moment dat ne-a întrecut echipa Germaniei, iar în ultimii 700 de metri ne-am mobilizat și am ieșit victorioase. Aveam numai sânge în gură când am terminat. Nu mai simțeam nimic, voiam să se termine și să îmi îndeplinesc visul. Când am trecut linia de sosire, pe primul loc, mă simțeam extraordinar”, își amintește Antonia.

Performanța implică întotdeauna sacrificii foarte mari, dar sportiva s-a bucurat mereu de sprijinul familiei: ”Ai mei mi-au fost alături mereu. Fără susținerea lor, nu aș fi ajuns aici. Dacă am pierdut, m-au încurajat. Dacă am câștigat, au fost alături de mine”. „Deși ne trezim dimineața la ora 6 și ne antrenăm timp de 3-4 ore pe zi, fiecare sacrificiu merită. Trebuie să avem foarte mare grijă și cu alimentația, nu avem voie să consumăm chipsuri, nici alte alimente care conțin chimicale, nu avem voie să bem sucuri, iar de alcool și tutun nici nu poate fi vorba. Stăm în cantonament 11 luni din an, iar acasă vin doar de Crăciun”, adaugă fata.

Fiind elevă în clasa a XII-a, Antonia își găsește timp să se pregătească și pentru bacalaureat. Are dorințe perfect „lumești” pentru perioada ce vine. Vrea să ia permisul de conducere, vrea să meargă la facultate, pentru ca apoi să ajungă să aibă o familie. Nu știe cât va mai continua cu sportul de performanță: „Niciodată nu știi ce îți rezervă viitorul. Mi-aș dori să ajung studentă la Academia de Poliție, dar, repet, nu se știe niciodată”. Ceea ce știe e că și-ar dori, pentru copiii săi, o viață departe de țară. „Nu aș vrea să trăiască în mediul ăsta extrem de toxic, plin de răutăți. La noi, cei care muncesc, indiferent de domeniu, nu sunt apreciați la justa valoare, de aceea tinerii preferă să plece către alte orizonturi. În momentul în care faci ceva, iar acel ceva îl faci bine, îți dorești să fii apreciat. În România nu prea se întâmplă asta. E trist, dar, din păcate, ăsta e adevărul”, încheie Antonia. [message_box color=”red”]Aveam numai sânge în gură când am terminat. Nu mai simțeam nimic, voiam să se termine și să îmi îndeplinesc visul. Când am trecut linia de sosire, pe primul loc, mă simțeam extraordinar.[/message_box]

Alex SÎRBU

Parteneri

Mesagerul Bacău Nouă incendii de vegetație izbucnite într-o singură zi în județul Bacău au pârjolit 48 de hectare. Vinovații riscă să piardă subvențiiile APIA ZCH Intervenție de mare risc a salvamontiștilor nemțeni pentru salvarea vieții unui turist din Cluj NewsEdge Exporturile de ovine și caprine, aproape de deblocare. ANSVSA pregătește planul pentru Bruxelles BusinessEdge Capacitatea de rafinare a Europei va scădea cu 20% până în 2035. Criza energetică nu schimbă direcția industriei