După un 4 luat la limba franceză, și-a propus să fie prima. A reușit. Cintia Chifan este primul ghid român de pe Sena. Are 25 de ani și a reușit, până la urmă, să vorbească pe limba francezilor. A învățat mult, și-a schimbat de multe ori opțiunile în privința studiilor, iar acum a găsit ceva care-i place. Lucrează ca ghid, comercializează vapoare de lux și vrea să-și deschidă o agenție de turism.
* De la strugurii din Simionești la café în Paris
În primii ani de viață, Cintia nici nu visa să plece vreodată din curtea bunicilor, nu atât de departe oricum. Nu avea idee despre ce ar trebui facă să-i fie ”très bien” în viață. Acum, povestește, pe limba lui Creangă, despre vremurile de atunci: ”Nu știu alții cum sunt… însă pentru mine cuvântul copilărie se rezumă în cea mai mare parte la bunicu’ și bunica’. Am crescut la țară, în inima Moldovei, în satul Simionești, în casa bunicilor mei, pe care i-am iubit și respectat enorm de mult. Pe la vreo șase ani și jumătate, am migrat spre oraș, în Roman. Însă, cum venea weekend-ul, cum organizam o noua escapadă la bunici, pentru că acolo mă simțeam eu acasă. Sunt multe de povestit. Parcă și acum îmi aduc aminte de strugurii și nucile din grădina bunicilor, care dădeau în pârg cam pe-acum, la sfârșitul lui august. Nici zăpada n-o pot uita, cea după care tânjesc pe timp de iarnă în Paris”.
* Un 4 la franceză, un pas înainte
Școala a urmat-o, mai întâi, la nr. 9, în Roman, că era cea mai apropiată de casă: ”Acolo am avut șansa să o cunosc pe doamna profesoară Manole. Datorită dumneai, am obținut un 4 la limba franceză, eveniment care m-a marcat pentru tot restul vieții. Din ziua aceea, m-am dedicat trup și suflet limbii, literaturii și culturii franceze. Am continuat pe același drum, înscriindu-mă într-una din clasele cu profil lingvistic bilingv, franceză-engleză, la Roman Vodă. Aici, pașii mi-au fost ghidați spre «succes și perfecțiune» de către stimata doamnă dirigintă Anca Gheorghiță, șefa catedrei de limba franceză”. Cum elanul de a vorbi pe limba francezilor a pornit din ambiție și a crescut din pasiune, Cintia s-a îndreptat spre Universitatea București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Secția de traducători, interpreți și terminologie franceză – germană: ”În cei trei ani de studiu, am realizat că nici meseria de traducător, nici cea de interpret și nicidecum cea de terminolog nu mă reprezentau. Simțeam că viața unei limbi străine nu sălășluia în cursurile pe care profesorii ne sfătuiau să le învățăm. Mai degrabă, tot secretul se găsea undeva în afara granițelor României. Și visam cu ochii deschiși la ziua în care o să părăsesc micul Paris, pentru a ajunge în marele Paris. Simțeam chemarea acelei «joie de vivre» pe care o savurez acum, dimineața, cu un café crème și un croissant au beurre au petit café du coin”.
* Licența în țară, școli în Franța
După un schimb de experiență din liceu, când, printr-un proiect Comenius, a ajuns la poalele Alpilor Francezi, Cintia a trăit Franța doar prin studiu. Dar, a doua zi după ce și-a luat licența, a și zburat spre tărâmul mult iubit. Nu în vacanță, ci la studii. ”Pe 23 iunie 2010, mi-am luat zborul spre Paris. M-am înscris la Institutul Superior de Turism, unde, în 2012, am obținut diploma de tehnician superior în «Animation et Gestion Touristiques Locales». Cariera în turismul parizian mi-am început-o încă de pe băncile școlii, prin stagii si proiecte profesionale. Am avut șansa să fiu «hotesse d’accueil», la cel de-al XXXV-lea Congres al UEFA din Paris. Tot prin Institutul Superior de Turism din Paris am descoperit turismul fluvial și am obtinut un stagiu la firma Vedettes du Pont Neuf, în calitate de ghid turistic pe vapoarele de croazieră de pe Sena”.
După ani de muncă și vise, Cintia a ajuns să fie prima româncă ghid pe Sena: ”Pot să spun că mă mândresc cu asta. Să întâmpin mii de turiști veniți din toată lumea și să le prezint monumentele-cheie din Paris, aflate de-a lungul Senei, în limbile franceză și engleză. Uite că la asta nu m-am gândit niciodată când eram mai mică și eram întrebată ce vreau să fac când o să fiu mare”.
* De la istorie la vânzări
În urmă cu un an, romașcanca s-a decis să păstreze meseria de ghid pe Sena într-un job part-time, să-și extindă experiența: ”Am vrut să evoluez într-o companie de prestigiu, situată pe primul loc în rândul companiilor de croazieră pe Sena – La Compagnie des Bateaux Mouches. Aici sunt agent de rezervări și mă ocup de comercializarea vapoarelor de croazieră restaurant (diner croisière/ déjeuner croisière). De data aceasta, am ajuns să comercializez produse de lux în rândul agențiilor de turism din toată lumea și în special celor provenind din Europa de Est și Statele Unite. Tacticile de negociere și cifra de afaceri sunt acum prioritățile mele”.
Turismul va fi prezent și în viitorul ei, doar că se va îndrepta spre turismul maritim: ”Mi-aș dori să lucrez pentru MSC Croisières, compania de croaziere de lux care îmi bântuie visele de vreun an. În același timp, îmi doresc să îmi întemeiez o familie, alături de cel care mă iubește, și, poate, să deschid o agenție de turism specializată în turismul istoric și de memorie. Aș putea organiza pentru turiștii străini circuite în România, cu tema «Revoluția din ’89/ Viața lui Ceaușescu»”.
[quote align=”center” color=”#999999″] Pentru Cintia, dorul de casă este unul abstract. Poartă ”românește” în suflet oriunde s-ar afla. Are un singur dor: să audă, să vorbească și să citească în limba română. Simte dorul de cei lăsați acasă, de mătuși, verișori, cei dragi inimii ei. ”Distanta este, în cele din urmă, un aprig dușman”. S-ar întoarce acasă doar câteva zile pe lună sau, și mai bine, pentru turiștii străini care ar dori să cunoască ceva despre istoria românilor.
”Stăpânesc franceza, engleza, germana, înțeleg și am cunoștințe de bază în italiană și spaniolă, iar coreeana… am învățat-o dintr-o întâmplare, ca să zic așa”.
”În martie 2011, am avut șansa de a-l întâmpina și ghida pe dl Mircea Sandu”.
* ”E o meserie fascinantă, ca și cea a animatorilor de televiziune. Singura diferență este că acțiunea se petrece pe un vapor și totul este în direct. Nimic nu poate fi trucat în ghidajul turistic. Nu este permisă nici cea mai mică ezitare. Trebuie să dai dovadă de multă siguranță în propriile cunoștinte, spontaneitate, entuziasm și puțin umor, pentru a încălzi publicul”.
[/quote]