Ca la un semn, se năpustiră care mai de care să lumineze culisele cercetărilor parlamentare asupra ultimei sfidări a Adoratului și Prim-Alteței Adorate. Presiunea pusă pe cunoscuții fabricanți de scenarii și conspirații se simțea ca nicicând altădată. Venea ora sinistrului meci de fotbal și era musai să deșarte cât mai multe din cele destinate manipulării, amețirii drăguțului românaș vulnerabil la tot și la toate. Indiferent de rezultatul înregistrat de „Naționala lui Pițurcă”, era clar că fotbalul va lua fața politicului, cel puțin în perioada presupusă a deturnării atenției de la angajarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și Senatului pe proiectul cu descentralizarea. Că „perioada” grea, cu de la Constituție citire, care ține în realitate numai 3 zile, cât e deschisă fereastra pentru depunerea unei moțiuni de cenzură, devenea de-a dreptul apăsător pentru zeloșii care au tras din toate pozițiile. Muniția toxică trebuia consumată întocmai și la timp.
Incredibil de multe voci, vehemente și otrăvite, s-au zorit să arunce în derizoriu întreaga operațiune cu împuternicirea la anchete dată unei subcomisii (pentru CEC) și unei comisii (pentru Prim-Alteța latifundiară). Altele guri au denunțat crearea unui precedent periculos prin transferarea răfuielilor importante într-o anchetă parlamentară. În aparență, CEC trebuie cercetat de Ministerul Finanțelor, Parlamentul rămânând cu privilegiul de a cerceta ce nu păzesc Banca Națională și Mugur Isărescu. Fără complicitatea acestora, marile nenorociri din bănci demult dispărute ori preluate nu s-ar fi întâmplat. Apoi, la fel de aparent, dacă vrei să cauți la cernoziom pe cineva, nu-i nevoie să dai sarcini suplimentare aleșilor poporului. E suficient să pui Fiscul la treabă fiindcă inspecția fiscală la contribuabilul persoană fizică e prinsă în Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală cu mult înainte de a ni se administra proaspătul proiect al Cartei drepturilor și obligațiilor persoanei fizice supuse verificării fiscale. De aici mai departe, lovind în fiica cea mare, a căpătat consistență teza răzbunării pe Băsescu.
De fapt și de drept, lucrurile stau altfel. Categoric, copiii nu trebuie să plătească pentru păcatele părinților, însă ce te faci când copiii perpetuează aceste păcate? Ce te faci dacă bandiți dovediți plasează copiilor afacerile lor cu tot cu năravuri? Chiar merge s-o faci pe prostul la nesfârșit în fața unui neoștab public nemaipomenit de sfios în timp ce odraslele-i bagă milioanele de euro adunate la produs în afaceri „deștepte” bine ascunse, bine protejate? Dramatic este că merge. De-asta-și permite câte unul să strige, ca din gură de șarpe: „Dacă ești bărbat, dă în mine, ce te iei de copii!” Fiind vorba acum de familia președintelui României, altă cale nu era. Că ne place sau nu, ca avem sau nu încredere în Parlament, prea puțin contează. Important e că are dreptul și puterea să dezvăluie ce-i în jurul președintelui, oricine ar fi el. E posibil să iasă ceva la iveală, după cum probabil e să nu se ajungă la măsuri concrete. Băsescu are tot dreptul să se declare hărțuit, dar nu și libertatea. Ca președinte e prizonierul multor limitări, iar unele trec prin Parlament. Președintele, direct sau indirect, prin familia sa, are grade de supunere. Votul popular nu garantează un adăpost suficient de imun. Mai clar, sunt lucruri pe care trebuie să le explice cum se cuvine, nu hăhăit. Vremea când era antrenor, jucător și arbitru nu se mai întoarce și nu-i vine a crede.
Din păcate, ce stă în puterea și dreptul legislativului național nu are corespondent la consiliile locale, abuziv și prea lejer poreclite legislativ local. E complicat tare să visezi că asemenea autorități deliberative vor mima măcar investigarea a oarece jafuri și abuzuri. Seamănă cu speranțele puse în Pițurcă. Sau în Băsescu.
Viorel COSMA
